Examenele naționale, fie că este vorba despre Evaluarea Națională sau Bacalaureat, marchează finalul unui ciclu de învățământ gimnazial sau liceal și constituie o sursă majoră de stres psihologic pentru elevi și părinți.
Cum să trecem peste stresul examenelor naționale – Foto Arhivă
Profesoara Claudia Sava, cu o experiență de 33 de ani în predarea Limbii și literaturii române la un colegiu din Iași, a explicat că examenele naționale implică două aspecte distincte: unul academic și unul emoțional, care necesită o gestionare atentă, potrivit Agerpres.
„Componenta academică este aceea care necesită un efort intelectual, concentrare, lectura atentă a cerinţelor, indiferent de nivel, că suntem la Evaluarea Naţională sau la examenul de Bacalaureat, înţelegerea cerinţelor, a textelor suport şi concentrarea pe ceea ce se aşteaptă. O lectură atentă a enunţurilor înseamnă, spunem noi, profesorii, că jumătate din cerinţă este rezolvată. Mai există o componentă a acestor probe. E vorba de componenta emoţională. Şi aici se face diferenţa între copiii care sunt buni competitori şi copiii care sunt mai ezitanţi. Copiii buni competitori reuşesc să-şi gestioneze emoţiile. Nu există examene fără emoţie, dar reuşesc să construiască. Aceste trăiri îi ajută să se concentreze pe ceea ce au de rezolvat”, a afirmat Claudia Sava, care în prezent predă Limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi.
Potrivit profesoarei Claudia Sava, gestionarea corectă a timpului înainte de probe este esențială.
„E vorba de odihnă, de relaxare. Este ştiut faptul că informaţia ştiinţifică, academică se fixează prin odihnă, prin somn. De asemenea, este foarte important şi climatul familial, adică e vorba aici de felul în care părinţii ştiu să empatizeze, să solidarizeze, să sprijine copilul. Adolescenţa, prin excelenţă, este o vârstă cu furtuni emoţionale şi sigur că nu există o recomandare valabilă pentru toţi copiii. Poate n-ar fi rău ca părinţii să le spună copiilor că presiunea nu este atât de mare şi că majoritatea persoanelor care au acum 15 – 16 ani, dacă ne raportăm la Evaluarea Naţională, sau 18 – 20 de ani, dacă ne raportăm la Bacalaureat, au trecut prin această experienţă şi au supravieţuit. Deci este o experienţă necesară, este un prag şi abordarea sa cu o naturaleţe, calm va aduce cu siguranţă rezultate mai bune decât un stres ieşit din comun„, spune Claudia Sava.
Stresul elevilor și anxietatea părinților
Înainte și în timpul examenelor naționale, nu doar elevii resimt stresul, ci și părinții se confruntă adesea cu anxietate.
„Poate nu ar fi rău ca părinţii să încerce, fiind vorba despre adulţi, să-şi controleze emoţiile, pentru că ei au altă experienţă de viaţă. Poate n-ar fi rău să se raporteze la ceea ce au trăit ei înşişi în perioada examenelor şi să-şi amintească faptul că nu le-a fost foarte uşor şi tocmai din această cauză să încerce să le creeze copiilor un climat afectiv echilibrat şi empatic. Iar dacă simt că nu pot să facă asta, sigur, există modalităţi. Am lăsat copilul la examen, merg, identific o modalitate spirituală de a-l ajuta într-un fel„, explică prof. dr. Claudia Sava.
Dar emoția cea mai puternică pare să fie resimțită de elevi atunci când li se prezintă subiectele de examen în sala de examinare.
„Există un moment în care elevii primesc subiectele, indiferent de materie şi de vârsta lor. Şi la o scanare rapidă, copilul poate să identifice o seamă de subiecte care par să fie o tablă ştearsă în mintea lor. Li se pare că sunt câteva subiecte pe care nu le ştiu. ‘E clar că n-am să mă descurc’. În astfel de situaţii este bine să identifice subiectele la care au senzaţia că se descurcă, să înceapă să lucreze acele elemente din test şi vor observa că în background creierul identifică soluţii şi pentru celelalte cerinţe, astfel încât, cu multă răbdare şi cu mult calm şi cu multă concentrare, vor reuşi să rezolve tot ceea ce au de rezolvat. Aşadar, nu trebuie să se sperie dacă vor găsi în teste subiecte foarte solicitante sau la care li se pare că nu ştiu nimic. De fapt, ei ştiu, dar creierul este atât de bombardat de ceea ce i se întâmplă încât nu reuşeşte să facă toate conexiunile în acelaşi timp. Ele se fac treptat pe parcursul probei. Eventual pot să-şi noteze pe ciornă cu semnul exclamării subiectul X că trebuie rezolvat de acum înainte, ca să nu lase nimic nerezolvat în urmă„, menţionează profesoara.
Sfaturi înaintea examenelor naționale
De altfel, înainte de examen nu este bine ca elevii să repete totul la foc automat. Concret, nu se recomandă „îngrășarea porcului în ajun”, ci mai degrabă relaxarea.
„Este absolut greşit. Este recomandat chiar cu o zi înainte de examen să avem activităţi relaxante, plimbări, un film vesel, o lectură plăcută. Asta e înainte de examen. De asemenea, să avem grijă să ne odihnim foarte bine în noaptea de dinainte”, recomandă profesoara.
În ceea ce priveşte cele mai frecvente greşeli ale elevilor în timpul examenelor scrise, aceasta atenţionează: „Copiii nu citesc cu atenţie enunţul. Sunt situaţii în care sau au de identificat două-trei situaţii şi identifică din grabă doar una sau două, spunând; n-am mai găsit altceva, pentru că nu au răbdarea de a aborda subiectul liniştit, cuminte, fără presiune. Aşadar, cam în zona asta se fac greşelile frecvente pe care le identificăm noi ca profesori„.
Când au loc examenele naționale
Evaluarea Națională începe pe 25 iunie cu proba la Limba și literatura română. Pe 27 iunie are loc proba la Matematică, iar elevii din minoritățile naționale susțin proba la limba și literatura maternă pe 28 iunie. Rezultatele Evaluării Naționale vor fi afișate pe 3 iulie, înainte de perioada de contestații.
Examenul de bacalaureat 2024 aduce o serie de provocări pentru elevi, începând cu evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională care se desfășoară în perioada 25-27 iunie. Pe 1 iulie, elevii vor susține proba scrisă la Limba și literatura română, urmată de proba obligatorie a profilului pe 2 iulie și de proba la alegere a profilului pe 4 iulie. Ultima probă scrisă, la Limba și literatura maternă, va avea loc pe 5 iulie. Rezultatele probelor scrise vor fi afișate pe 8 iulie până la ora 12:00, urmând ca elevii să poată depune contestații în intervalul 12:00 – 18:00 în aceeași zi. Procesul de rezolvare a contestațiilor va avea loc între 9 și 11 iulie, iar rezultatele finale ale Bacalaureatului 2024 vor fi afișate pe 12 iulie.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂