12.8 C
Londra
sâmbătă, iulie 27, 2024

Cum să recunoști semnele insolației și ce să faci ca să o tratezi

În timpul vremii toride, precum e cea din UK momentan, există riscul să te supraîncălzești. Temperaturile ambientale de 40C pot face dificilă menținerea corpului la idealul său de 37C.

Reclama Google

Insolație sau epuizare din cauza căldurii?

Epuizarea din cauza căldurii se întâmplă când corpul tău devine prea fierbinte și se luptă să se autoregleze sau să facă față temperaturilor ridicate. Oricine poate fi afectat, inclusiv persoanele în formă, foarte sănătoase – mai ales dacă fac exerciții fizice intense la temperaturi ridicate sau dacă au băut alcool în soare. Epuizarea poate apărea rapid, în câteva minute, sau treptat, în câteva ore.

Simptomele pe care le vei simți sunt modul corpului tău de a te avertiza ca e urgent să te răcorești:

  • amețeli
  • transpirația excesivă
  • sentimentul că ești foarte fierbinte
  • dureri de cap
  • ești confuz
  • ți-ai pierdut apetitul pentru mâncare
  • ai crampe în brațe, picioare și stomac
  • respirație sau puls rapid
  • ești foarte însetat.

Copiii mici, care s-ar putea să nu-ți exprime cum se simt, pot deveni moleșiți și somnoroși.

Epuizarea din cauza căldurii se poate transforma în insolație, care este o urgență. Înseamnă că corpul tău nu mai poate gestiona căldura și temperatura ta centrală crește prea mult. Cere ajutor medical urgent. Semnele de urmărit și de acționat rapid:

  • te simți rău după 30 de minute de odihnă într-un loc răcoros și după ce ai băut multă apă
  • nu transpiri chiar dacă te simți foarte fierbinte,
  • ai o temperatură de 40C sau mai mare
  • respirație rapidă
  • sentimentul lipsei de aer
  • te simți confuz
  • ai un atac (convulsie)
  • pierderea cunoștinței.

Adulții în vârstă și sugarii tineri, precum și persoanele cu afecțiuni de sănătate pe termen lung, sunt în mod special în pericol să facă insolație. Capacitatea corpului de a-și regla temperatura nu este complet dezvoltată la tineri și poate fi redusă de boală, medicamente sau alți factori la adulții în vârstă. A fi supraponderal sau obez poate face, de asemenea, mai dificilă răcirea corpului.

Ce să faci

Dacă cineva e epuizat din cauza căldurii mari:

  • ajută-l să se odihnească într-un loc răcoros – cum ar fi o cameră cu aer condiționat sau undeva la umbră
  • îndepărtează de pe el orice haine inutile
  • răcorește-i pielea – folosește orice ai la dispoziție, un burete sau un prosop umed și răcoros, apă pulverizată, pachete reci în jurul gâtului și sub brațe, sau înfășoară-l într-un prosop umed și rece
  • ventilează-le pielea în timp ce este umedă
  • dă-i să bea apă – băuturile sportive sau de rehidratare sunt și ele bune
  • Stai cu persoana respectivă până se simte mai bine. Ar trebui să înceapă să se răcorească și să se simtă mai bine în decurs de 30 de minute. Dacă persoana nu-și revine sună la ambulanță la numărul 999.

Sofia Neagu © 12.06.2023


Sursa – Diaspora UK

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Stiri Recente UK
Stiri Similare