Aproape două milioane de școlari și preșcolari vor primi din toamnă, în fiecare zi, legume, fructe, lapte și produse din lapte și de panificație. Față de anul trecut, bugetul acestui program a fost suplimentat cu 30%.
Elevii vor primi si fructe și legume pe lângă lapte și corn
Din luna septembrie, copiii care frecventează grădinițele de stat și pe cele private acreditate, ca și elevii de clase primare și gimnaziu vor primi, săptămânal, trei porții de lapte, două porții de produse lactate, două porții de fructe și legume și cinci porții de produse de panificație.
Bugetul alocat acestui program – ajutor financiar de la UE – în anul școlar 2023/2024 este de 742.617.000 de lei, cu 30% mai mare față de anul trecut. Programul are ca scop „formarea de obiceiuri alimentare sănătoase încă din copilărie, precum şi creşterea consumului de fructe şi legume proaspete şi lapte şi produse lactate în rândul copiilor“, se arată în Nota de fundamentare.
Ce fructe și legume sunt în listă
Actul normativ prevede că fiecare copil va primi gratuit porțiile mai sus menționate, cu încadrarea în sumele prevăzute astfel: 0,7 lei – porția de legume și fructe; 1,11 lei – porția de lapte și produse lactate fără adaos de lapte praf; 0,65 de lei – porția de produse de panificație. Față de anul trecut, programul conține o porție în plus de lapte și una de produse lactate.
Copiii pot primi mere, pere, struguri de masă, prune, morcovi, păstârnac, ţelină-rădăcină, sfeclă roşie, ardei graşi şi castraveţi, în porţii de cel puţin 100 grame pentru fructe şi cel puţin 200 grame de legume, inclusiv legume sub formă de amestec din speciile propuse, preparate și gata de consum în stare proaspătă, se specifică în document. Potrivit aceleiași surse, fructele și legumele distribuite vor fi întregi, sănătoase, spălate, curate, fără corpuri străine vizibile, fără urme de atacuri de boli și dăunători, fără umiditate externă în exces, fără miros sau gust străin, curățate și tăiate în bucăți gata de consum și fără niciun alt ingredient. Fiecare porție de fructe și legume va fi ambalată individual sau, după caz, pentru fructe, ambalajele pot conține mai multe porții.
Copiii cu intoleranțe alimentare primesc alte produse
Documentul mai prevede că laptele pe care-l vor primi copiii trebuie să fie tratat termic, pasteurizat sau UHT, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori și fără cacao. Produsele lactate pot fi caș – dacă unitățile școlare dispun de frigorifere, iaurt, lapte acru, lapte covăsit, chefir, sana și alte sortimente de lapte fermentat, fără adaos de îndulcitori, fructe sau cacao.
Totodată, porția de lapte și porția de produse lactate trebuie să aibă un conținut de minimum 3,2% proteine și de minimum 1,8% grăsime, iar cea de produse lactate – cel puțin 90% din greutate lapte tratat termic. Porția de lapte distribuită va avea 200 de mililitri, porția de produse lactate distribuită – 125 de grame, iar porția de caș – 20 de grame.
Produsele de panificație care se vor distribui pot fi corn sau baton ambalat, din făină integrală sau dietetică, care poate conține adaos de zaharuri și grăsimi, covrigi simpli sau biscuiți uscați, ambalați, din făină integrală/dietetică, care pot conține adaos de zaharuri și grăsimi. Porția produselor de panificație, în funcție de tipul produsului, va avea 80 de grame pentru corn și baton sau echivalentul valorii energetice a acestora pentru covrigi simpli sau biscuiți uscați.
Pentru diversificare, făina integrală folosită la prepararea produselor de panificație poate conține amestecuri de semințe de floarea-soarelui, dovleac, susan, in sau mac, se mai arată în actul normativ. Perioada de consum pentru corn sau baton ambalat se stabilește de producător, fără a depăși 7 zile de la data fabricației.
Copiii cu intoleranţă la gluten sau lactoză, sau la orice alt ingredient şi compus, sau la orice produs distribuit vor beneficia de produse adecvate situaţiei lor. Cei care răspund de respectarea condițiilor de igienă privind distribuirea în școli sunt directorii. Tot ei sunt responsabili de întocmirea listelor cu elevi și preșcolari și de derularea activităților educative de promovare a unei alimentații sănătoase.
Dacă unităţile de învăţământ nu dispun de condiţiile de depozitare adecvate, porțiile de produse lactate se pot înlocui cu o porţii de lapte.
Dreptul de a primi produsele acordate gratuit, pe perioada cursurilor, conform structurii anului şcolar, îl au numai preşcolarii şi elevii prezenţi la școală cel puţin o oră de curs în ziua de distribuţie.
Responsabile pentru implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2023-2029 sunt administrațiile locale.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂