Site-ul britanic Autocar
UK, unul dintre cele mai apreciate site-uri auto din Europa, a
realizat un inedit top al celor mai interesante și neobișnuite
mașini din Europa de Est.
Dacia MD87 a fost realizată în 1987 FOTO Autocar UK
Jurnalistul britanic
Matthew MacConnell spune că Europa de Est a produs de-a lungul
deceniilor mașini neobișnuite și minunate, caracterizate printr-un
design inedit și forme îndrăznețe.
Iar în topul realizat de
către Autocar UK au fost incluse 18 mașini, printre acestea
numărându-se printre altele o Tatra T603 fabricată în 1956 sau o
mașină de curse Melkus RS1000, produsă în 1969 în fosta
Republică Democrată Germană și considerată „Ferrari
socialist”.
Tot în acest top inedit a fost inclusă și o limuzină
Aurus Senat fabricată în 2018 în Rusia, aproape identică cu un
model blindat folosit de Vladimir Putin. Mașina are 598 cai-putere
și un motor hibrid de 4,4 litri.
Surpriza plăcută este
reprezentată de faptul că în topul select a fost inclusă și o
mașină spectaculoasă realizată în România. Este vorba de modelul Dacia MD87 realizat în 1987 de către inginerul
Nicolae Cosmescu, acesta dorindu-și încă din copilărie să
realizeze o mașină de curse.
Designul acestei Dacii
realizate la uzina de la Mioveni a fost parțial inspirată de către
legendara Ford GT40. Denumirea maşinii a fost aleasă chiar de către
Nicolae Cosmescu. Literele MD provin de la iniţialele soţiei Monica şi ale fiului Dragoş. Iar indicativul 87 provine de la anul
în care originala maşină de curse a fost lansată. Automobilul a început să concureze la raliuri începând cu toamna
anului 1987.
Având la bază o
Dacia 1410 Sport, modelul MD87 avea motor median şi tracţiune
pe puntea spate. Alături de Nicolae Cosmescu, din
echipa care a realizat mașină au mai lucrat un electrician,
un mecanic și doi tinichigii. Cu totul, inedita mașină a fost gata
după doar trei luni.
La finalul anului 1987,
Nicolae Cosmescu (decedat în 2020) și echipa sa au modificat
bolidul, creând un model intitulat Dacia MD87 Evo ce avea printre
altele faruri escamotabile, aripi noi și o nouă capotă. A fost
produs un singur exemplar, iar mașina a concurat la mai multe
raliuri în 1988.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂



