Dan Spătaru, artistul care a lansat cele mai multe șlagăre. A fost aplaudat 16 minute și 19 secunde în Cuba VIDEO

Dan Spătaru, cel mai
îndrăgit cântăreț al Dobrogei, a murit la 8 septembrie 2004. Șlagărele lui însă continuă
să fie nemuritoare.

Dan Spătaru
a copilărit la Aliman până la
vârsta de 12 ani, când a fost trimis la Medgidia, împreună cu sora sa Puica. Cei
doi copii rămăseseră orfani de mamă, iar dorinţa Gherghinei Spătaru fusese ca
Dan şi Puica să înveţe carte. Băiatul a învăţat nu doar carte, ci şi sport, şi
muzică. Dacă nu fotbalul, întrerupt din cauza unei afecţiuni fizice, a fost
afirmarea studentului de la Educaţie Fizică şi Sport, muzica a fost cea care
l-a consacrat pe Dan Spătaru în inimile românilor.

Cântecele sale, scrise de Camelia
Dăscălescu, Temistocle Popa, Ion Vasilescu sau Cornel Fugaru, l-au făcut
nemuritor: „Ţărăncuţă, ţărăncuţă“, „Măicuţă, îţi mulţumesc“, „Trecea fanfara
militară“, „Nu m-am gândit la despărţire“, „Nici o lacrimă“, „Să cântăm,
chitara mea“, „Te aşteaptă un om“, „Vorbeşte lumea că-s ştrengar“, „În rândul
patru“, „Tu, eu şi-o umbrelă“, „La 5 şi jumătate, la Universitate“, „De vrei să
ştii ce înseamnă să fii român“ (Trofeul de la Mamaia – Creaţie 1986).

Lovitura a dat-o, însă, cu un şlagăr iugoslav cântat de
interpretul sârbo-croat Miki Jevremovici – „Ona nocas nece doci“ („Ea nu va
veni noaptea asta“), lansată la festivalul de la Zagreb din 1978. Piesa era
compusă de Nikica Kalogjera (1930, Serbia – 2006, Croaţia), pe versuri de Krste
Juras (născut în 1945, în Croaţia).

Puțini ştiu că Dan Spătaru a jucat şi fotbal

Cea mai frumoasă piesă românească din toate
timpurile

Din 1984, de când a cântat-o prima dată cu
timbrul său aparte, „Drumurile noastre“ ale lui Dan Spătaru au captivat
publicul, care a declarat-o în 2004 „Cea mai frumoasă piesă românească din
toate timpurile“.

În 2014, trupa olandeză BZN i-a adus un
tribut lui Dan Spătaru, interpretând, în melodia sa, pasaje în
engleză. Lui Dan Spătaru i se atribuie şi recordul de a fi
aplaudat în Cuba, timp de 16 minute şi 19 secunde.

Cele mai lungi aplauze

Dan Spătaru a efectuat
numeroase turnee în ţară şi în străinătate şi deţine recordul pentru cele mai
lungi aplauze: 16 minute şi 19 secunde fără oprire (în Cuba).

La 8 septembrie 2004, Dan Spătaru a murit, fiind
înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti. În memoria popularului cântăreţ,
la Medgidia a fost înfiinţat Festivalul de muzică uşoară „Dan Spătaru“, ce are
loc în fiecare toamnă, în preajma zilei de naştere a artistului care a cântat:
„Vin` la noi la Medgidia / Toamna, când se coace via“.

Pe terenul de fotbal

Puțini ştiu că Dan Spătaru a jucat şi fotbal.
Juca doar cu numărul 10 pe spate, fiind considerat chiar o mare speranță a
sportului-rege.

În 1959 a dat examen la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi
a avut diplomă de profesor de sport şi carnet de antrenor de fotbal. După ce a
debutat la Cimentul Medgidia, el a fost remarcat de antrenorul emerit Gheorghe
Ola şi adus la Sportul Studenţesc Bucureşti. O accidentare i-a tăiat drumul
către marea performanţă, în 1963, însă Dan Spătaru a revenit pe gazon, în
campionatul judeţean, la Voinţa Buftea, în perioada 1967-1970. 

Acolo l-a cunoscut Alexandru Stanciu, cel mai vechi angajat al
clubului din vecinătatea studiourilor cinematografice. „Dan Spătaru a fost
legitimat trei sezoane la noi. Juca bine de tot, el a făcut fotbal de
performanţă, iar după meciuri bea vodcă cu halba. Cânta aşa de frumos că se
înduioşa Buftea. Era un om de pus pe rană. Şi pe Colea Răutu îl vedeam la mai
toate meciurile, venea să-l susţină“, a povestit Stanciu pentru IlfovSport.

„Viața m-a învățat și ce e puțin, și ce e
mult“

Într-un interviu acordat ziarului Adevărul
în anul 2002, Dan Spătaru mărturisea: „Și nici n-am făcut greșeli pe care să le
regret acum, viața m-a învățat și ce e puțin, și ce e mult. În perioada aceea
n-aveam buletin de București, pentru că n-aveam casă. Terminasem ICEF-ul, dar,
în ’63, m-am ales cu discopatie lombară, așa că am făcut facultatea degeaba. La
afaceri nu mă pricep, de-asta nici nu m-am apucat. Muzică a fost drumul meu. Am
vândut de două ori milionul de unități, pentru Discul de Aur. Nu cum se dă
acum, după 200 de casete și câteva CD-uri. Cu toate astea, n-am beneficiat
niciodată de drepturi de interpret“.