13.1 C
Londra
luni, mai 27, 2024

Daniel David, despre testarea antidrog a elevilor: „Am sărit de la a ignora problema, la a o considera o catastrofă națională”

Rectorul UBB și președintele Asociației Psihologilor din România, Daniel David, atrage atenția că înainte de a ne grăbi să luăm decizii pripite cu privire la testarea elevilor pentru droguri ar trebui să cunoaștem obiectiv care este magnitudinea fenomenului, cu ajutorul unui studiu național.

Reclama Google

Rectorul UBB, Daniel David, susține că testarea în masă nu are rost. FOTO: Arhivă personală

Ministerele Sănătății și Educației lucrează la un act
normativ care să permită testarea antidrog a elevilor din școlile din România,
după ce tragicul accident din localitatea 2 Mai a atras atenția asupra
pericolului consumului de droguri în rândul minorilor.

„Adevărul” a vorbit cu Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai și președintele Asociației Psihologilor din România, despre testarea în masă a elevilor și despre cele mai eficiente strategii de combatere a consumului de droguri în școli. 

Adevărul: Cum vi se pare ideea de testare antidrog a elevilor?

Daniel David: În primul rând, testarea antidrog trebuie înțeleasă în contextul unor intervenții diverse și complexe, bazate pe dovezi, nu pe păreri.

Spre exemplu, dacă testarea antidrog se leagă de prevenție primară – adică se fac intervenții la toată populația disponibilă, chiar dacă sunt sau nu riscuri clar identificate -, atunci nu are sens. Este o cheltuială fără rost și în același timp studiile arată că metoda nu este eficientă în prevenție.

Dacă însă testarea antidrog se face la logica unei prevenții secundare – adică deja ai oameni cu risc de a dezvolta dependențe/consum de droguri -, atunci are sens, dar cu acordul lor și/sau al părinților, în funcție de situație. Într-adevăr, testarea poate să capete sens aici și să-i ajute pe elevi, dacă, repet, este prinsă într-un program mai complex de prevenție secundară.

În fine, testarea poate să fie indicată în cadrul unei abordări legată de tratament (pentru cei care au deja problema legată de consum/dependență) și de prevenția terțiară (prin care prevenim complicațiile problemei). Spre exemplu, testarea se poate face ca parte a tratamentului/prevenției terțiare pentru a monitoriza cum se implementează tratamentul și dacă este eficient.

„Testăm doar elevii la risc”

Ce înseamnă că „elevii sunt la risc”? Trebuie să știm că au consumat înainte sau ajunge să avem suspiciuni?

„La risc” înseamnă, simplu spus, că avem indicatori ipoteză despre un potențial consum/dependență în viitor, ca urmare a comportamentului din prezent, a simptomelor preliminare pe care le arată, a unor factori cognitiv-comportamentali și psihoemoționali, avem suspiciuni ca urmare a contextelor în care se află și în care acționează persoana și a istoriei personale.

Dacă avem o clasă în care avem suspiciuni legate de doi elevi, testăm toată clasa?

Nu, nu testăm în masă. Îi vizăm pe cei la risc. Bineînțeles, cu acordul părinților trebuie făcută testarea copiilor.

O testare generală nu este eficientă din cauză că e scumpă sau din cauză că spun studiile că nu are efect?

În primul rând, în cazul prevenției primare, sunt prea mari cheltuielile în raport de rezultatele obținute. În același timp, există riscul de stigmatizare și poți genera o atitudine de suspiciune generalizată.

Strategie anti-drog cu trei componente

Cum vedeți o politică coerentă și eficientă pentru combaterea în rândul elevilor a consumului de droguri?

Așa cum am spus, acțiunea trebuie să vizeze mai multe componente. Avem o componentă de tratament și de prevenție terțiară. Tratamentul presupune că avem deja un consumator de droguri/dependențe, iar prevenția terțiară înseamnă că intervin pentru a nu se amplifica problema. Deci tratamentul și prevenția terțiară le-aș pune împreună. Aici este foarte important să asigurăm servicii ușor de accesat și tratamente bazate pe dovezi științifice. Aici actorul cheie este medicul, dar nu orice medic ci mai ales medicul psihiatru și psihologul, dar nu orice psiholog, ci psihologul-psihoterapeut care face intervenții validate științific. Ei vor știi ce alți actori trebuie apoi incluși în tratament/prevenția terțiară, în funcție de fiecare persoană, inclusiv pentru prevenirea recăderilor.

Apoi, avem nevoie de programe pentru prevenția secundară, adică cazul elevilor care sunt la risc. Aici echipa care intervine trebuie să fie o echipă mixtă, în care rolurile principale, de data asta, sunt ale psihologului clinician și ale medicului de sănătate publică. În acest demers trebuie să fie implicată familia, școala și autoritățile (ex. poliția), inclusiv legiuitorul, ca să spun așa, deoarece probabil vor trebui adoptate și niște norme noi. Fiecare are funcția proprie. Nu cere profesorului să fie psiholog și nici psihologului să fie polițist. Eu știu că autorităților le-ar conveni să aibă o singură persoană care să se ocupe de toate lucrurile astea, că este mai ieftin, dar nu se poate așa.

Apoi avem prevenția primară. Aici echipa ar trebui condusă de psihologi clinicieni specialiști mai ales în modificări cognitiv-comportamentale pentru promovarea sănătății, iar intervențiile trebuie adaptate vârstei și profilului psihologic, într-o logică psihoeducațională și de optimizare/dezvoltare personală (a psihologiei pozitive). Spre exemplu, pentru adolescenți, elementul de referință nu este adultul. Acolo elementul de referință este reprezentat mai degrabă de către tinerii de aceeași vârstă și de către modelele sociale. În timp ce, în cazul copiilor mai mici elementul de referință poate să fie profesorul sau părintele. Deci, dacă începi să dai lecții unor adolescenți din perspectiva de părinte, profesor sau polițist, aproape garantat, nu va funcționa. La copiii mai mici poate funcționa.

Asociația Psihologilor din România a analizat problema și relevanța socială a acesteia și lucrăm la ghiduri care au la bază astfel de principii validate științific și care sper să apară în următoarea perioadă.

Psihologii din școli ce rol au în această strategie?

Psihologii din școală ar avea roluri principale mai ales în prevenția primară și secundară. Poate și în tratament/prevenție secundar, în echipă mixtă cu medicul. Dar este vorba despre psihologii clinicieni, nu despre cei cu competențe în psihologia educațională sau organizațională.

Există în momentul de față o astfel de abordare la noi?

Există, dar nu se face sistematic și bine organizat. Nu întotdeauna, ca să nu spun foarte rar, sunt utilizate tratamente bazate pe dovezi științifice.

Cum vi se pare atitudinea autorităților, de la pasivitate, la idei radicale precum testarea în masă a elevilor?

Principiile strategiei trebuie să fie cele pe care le-am spus aici, adică în funcție de tipul de intervenție (primară vs. secundară vs. tratament/prevenție terțiară) să avem o echipă mixtă cu specialiști diferiți, iar intervențiile să fie graduale, întotdeauna cu implicarea părinților dacă vorbim de minori.

„Haideți să vedem care este problema, s-o definim bine”

Care este primul pas de la care trebuie pornit?

În primul rând avem nevoie de un studiu riguros pentru a putea ști obiectiv, dincolo de cazurile foarte mediatizate, cum stăm. Noi nu avem cifre cu privire la consumul de droguri în rândul tinerilor, nu știm care este magnitudinea problemei. Este atât de mare încât să devină o problemă de securitatea națională? Noi nu știm obiectiv, despre ce vorbim! Am sărit de la a ignora problema la a o considera o catastrofă națională pe baza unor accidente și a unor rapoarte ale unor cabinete ale psihologilor școlari/spitale. Informațiile acestea sunt importante, dar nu așa se definește riguros problema la nivel național. Înainte să ne apucăm cu „hei-rup-ul” să facem tot felul de intervenții costisitoare, haideți să vedem care este problema, s-o definim bine.

Așa cum se spune înțelept, o problemă bine pusă este pe jumătate rezolvată! Degeaba ne bazăm pe câteva cazuri din media pe care le-ați tot discutat, uneori le-ați amplificat și astfel toată lumea are impresia că este un dezastru. Înainte să se mediatizeze intens câteva cazuri nu vorbea nimeni despre această problemă. A explodat numărul de consumatori la câteva zile după ce s-au întâmplate aceste tragedii? Hai să fim raționali și riguroși și să studiem problema adecvat pentru a găsi cele mai bune soluții. Iar acestea trebuie să fie accesibile și bazate pe dovezi („personalised evidence-based interventions”). Consumul de droguri este o problemă și trebuie soluționată chiar dacă nu este un atentat la siguranța națională, ci este un atentat la viața unor oameni!

 Aveți vreun sfat pentru părinții?

În primul rând, ar trebui să se documenteze care sunt primele semne ale consumului de droguri și ar trebui să fie învățați aceste lucruri în cadrul unor programe. Trebuie învățați care sunt primele semne ale unei suspiciuni legate de consumul de droguri, să înțeleagă riscurile și gravitatea acestui comportament și implicațiile pentru viața copilului și să știe care sunt mecanismele prin care poate cere ajutor. Acum, unii părinți nu-și dau seama când copilul lor are o problemă. Unii își dau seama, dar cred că nu e o problemă așa de gravă sau că pot ei controla situația sau că o să treacă. Unii își dau seama că este un risc, dar nu știu efectiv unde să apeleze, la cine să apeleze. În fine, problema este atât de gravă pentru cei aflați în situația aceasta încât sfatul meu este că dacă apare o suspiciune cât de vagă să apeleze imediat la un specialist în domeniu (psiholog clinician/psihiatru).

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare