8.7 C
Londra
sâmbătă, ianuarie 24, 2026

Darius Olaru, gest de campion după Rapid

FCSB a fost zdrobită de Rapid, scor 0-4, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 30.

După umilința din derby, Darius Olaru, căpitanul roș-albaștrilor, a făcut un gest incredibil de fair-play față de rivalii din Giulești.

Darius Olaru, gest de campion după Rapid – FCSB 4-0! A recunoscut totul despre adversari și îi dă dreptate patronului Gigi Becali

După eșecul usturător din derby, Darius Olaru, căpitanul celor de la FCSB, a fost sincer și a recunoscut că Rapid a dominat-o pe gruparea roș-albastră la toate capitolele.

Mijlocașul vicecampioanei i-a dat dreptate patronului Gigi Becali și a spus că are tot dreptul să își critice jucătorii după o astfel de prestație în care au pierdut fără drept de apel în fața rivalei.

„Am făcut cea mai proastă partidă din acest sezon. Din păcate nu știm nici să pierdem. Dacă pierdeam 1,2-0, dar diferența a fost foarte mare… Trebuie să ne ridicăm. Din fericire pentru noi am pierdut doar un punct jumate în această seară.

Au fost mai buni din toate punctele de vedere și au meritat victoria. Problema a fost la noi, nu am arătat agresivitate, am arătat foarte rău.

Știam că sunt multe etape în continuare. Era clar că în play-off se va juca campionatul. E bine că a venit acum înfrângerea. Trebuie să ne trezim și să arătăm o altă față.

(n.r. despre criticile lui Becali) Are tot dreptul să ne critice după cum am jucat în acest meci. Problema a fost la noi, trebuie să ne schimbăm cu toții.

Din păcate am luat acel gol din fază fixă, acel gol a făcut diferența. Am avut și noi câteva faze fixe pe care le-am bătut bine, dar nu ne-a intrat.

N-am putut să facem mai mult. Fanii au fost lângă noi și vor fi în continuare. Știm că pe viitor îi vom face mândri”, a declarat Olaru după Rapid – FCSB 4-0.

Reclama Google
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult



Sursa – ProSport

Alătură-te lumii incitante a tranzacționării criptomonedelor cu ByBit! Ca trader nou, poți beneficia de un bonus de 10 $ și de până la 1.000 $ în recompense când te înregistrezi folosind link-ul nostru de referință. Cu platforma ușor de utilizat și instrumentele avansate de tranzacționare ale ByBit, poți profita de volatilitatea criptomonedelor și să obții potențiale profituri mari. Nu rata această oportunitate – înregistrează-te acum și începe să tranzacționezi!



Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare