Până la sfârşitul
lunii decembrie, departamentul american de Justiţie este obligat să publice transcrierilor
marelui juriu din ancheta Epstein, a decis un judecător din Florida.
Dosarul Epstein va deveni public până la sfârşitul lunii decembrie. FOTO: arhivă
Un judecător
federal american a ridicat vineri, 5 decembrie, secretul judiciar care acoperea
transcrierile marelui juriu din ancheta desfășurată în Florida împotriva
infractorului sexual condamnat Jeffrey Epstein.
Decizia vine în
urma unei solicitări formulate de Departamentul de Justiție (DOJ), după ce
președintele Donald Trump a promulgat luna trecută o lege ce impune publicarea
tuturor documentelor guvernamentale legate de Jeffrey Epstein.
În mod obișnuit,
mărturiile adunate în fața unui mare juriu sunt protejate strict, iar o cerere precedentă
a DOJ de a face publice transcrierile din dosarul Epstein fusese respinsă. De
această dată însă, judecătorul federal Rodney Smith a stabilit, prin ordonanță,
că Legea privind transparența dosarelor Epstein obligă autoritățile să desecretizeze
documentele, notează Le Monde.
Judecătorul a
subliniat în decizie caracterul excepțional al acestei măsuri, explicând că
publicarea unor mărturii colectate sub protecția confidențialității unui mare
juriu are loc doar pentru că legea adoptată în noiembrie a impus o nouă regulă
de transparență în cazul Epstein.
Conform legii,
Departamentul Justiției trebuie să facă publice până la 19 decembrie toate
documentele neclasificate aflate în posesia sa despre Jeffrey Epstein, despre
fosta sa complice Ghislaine Maxwell – condamnată la douăzeci de ani de
închisoare – precum și despre orice persoană implicată în procedurile
judiciare.
Printre acestea se
numără și documentele legate de acordul controversat în urma căruia Epstein a
fost condamnat în 2008 în Florida la puțin peste un an de detenție pentru fapte
ce implicau relaţii sexuale cu minori, precum și materialele aferente urmăririi
sale penale de la nivel federal în New York pentru acuzații mai grave de
exploatare sexuală a minorelor. Finanțistul, cunoscut pentru cercurile sale de
influență, a fost arestat din nou în 2019, la New York, sub acuzația de trafic
sexual cu minori şi a murit în detenție preventivă, moartea sa fiind catalogată
oficial drept sinucidere.
Decesul său,
petrecut pe 10 august 2019, în celula unei închisori din New York, a reaprins
valul teoriilor conspiraționiste potrivit cărora Epstein ar fi fost ucis pentru
a împiedica dezvăluirea unei rețele care implica personalități importante.
Vă reamintim faptul
că, încercând să calmeze nemulțumirea manifestată de susținătorii săi din
mișcarea Maga („Make America Great Again”) față de lipsa unor dezvăluiri
concrete în acest dosar, Donald Trump i-a cerut explicit secretarului
Justiției, Pam Bondi, să solicite declasificarea completă a documentelor.
Donald Trump, care le
promisese susținătorilor săi dezvăluiri majore, s-a confruntat cu reacții
critice, inclusiv din interiorul taberei sale, după ce administrația sa a
anunțat, în iulie, că nu a identificat elemente noi, care să justifice publicarea
unor documente suplimentare în dosar.
Noua lege prevede
că, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare, trebuie desecretizate „toate înregistrările, documentele,
comunicările și materialele de anchetă neclasificate” deținute de
Departamentul de Justiție, FBI și procuraturile federale, care au legătură cu
Epstein și Ghislaine Maxwell.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂



