9.4 C
Londra
miercuri, ianuarie 14, 2026

Delcy Rodríguez nu va călători în SUA din cauza „pașaportului expirat”, a glumit fratele ei în fața jurnaliștilor

Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodríguez, nu va efectua o vizită în Statele Unite pentru a se întâlni cu președintele Donald Trump din cauza unui pașaport expirat – a glumit miercuri fratele ei, Jorge Rodríguez, președintele Adunării Naționale, în fața jurnaliștilor la palatul prezidențial de la Caracas.

Reclama Google

Delcy Rodríguez. FOTO: AFP

Jorge Rodríguez, alături de Delcy și ministrul de interne Diosdado Cabello – „triumviratul” care îi reuneşte pe cei mai puternici oameni din Venezuela – a făcut o scurtă declarație de presă în care președinta interimară a afirmat că „Venezuela se deschide către o nouă eră politică”, fără a oferi detalii cu privire la programul internațional al liderului venezuelan.

Când jurnaliștii au întrebat dacă Delcy Rodríguez va călători în Columbia sau, mai ales, în Statele Unite pentru discuțiile cu Donald Trump, care este programat să se întâlnească cu emisari ai guvernului venezuelean, președinta nu a răspuns verbal și a făcut doar un semn de salut înainte de a pleca.

În acel moment, fratele ei a făcut gluma neașteptată: „Pașaportul ei a expirat”, transmite Agenția France Presse, citată de Agerpres.

Contextul politic rămâne extrem de tensionat după ce fostul președinte Nicolás Maduro a fost capturat de forțele americane la 3 ianuarie 2026 într-o operațiune militară și se află acum în detenție la New York, unde va fi judecat pentru acuzații de narcoterorism.

Delcy Rodríguez, fostă vicepreședintă în timpul administrației Maduro, a condus deja delegații oficiale în străinătate, printre care la Haga și în Surinam în 2025, însă în prezent nu există o vizită oficială confirmată la Washington, iar guvernul venezuelean a precizat recent că nu sunt planificate călătorii în străinătate pe termen scurt.

Delcy Rodríguez a fost desemnată președintă interimară la începutul lunii ianuarie, după ce armata venezueleană a recunoscut-o în funcție și Congresul a susținut numirea ei.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare