Educația în România: scumpă și proastă. Cel mai costisitor aspect în creșterea unui copil

Cel mai costisitor aspect în creșterea unui copil în România este educația. Practic, educația gratuită este departe de a fi gratuită, fiind de fapt o adevărată provocare financiară pentru mulți români să-și țină copiii în școli.

Rolul de părinte în societatea modernă vine cu multe provocări, iar cel mai costisitor aspect este educația, deși, în România, educația ar trebui să fie gratuită. Cel puțin așa arată un studiu recent care a investigat motivațiile, percepțiile și provocările românilor legate de rolul de părinte în societatea modernă.

Părerile sunt împărțite când vine vorba de costul mediu lunar pentru creșterea unui copil. Concret, 36% dintre români estimează o medie de peste 2.000 de lei, 33% – o medie cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei, în timp ce 28% menționează un cost cuprins între 500 și 1.000 de lei, potrivit cercetării realizate de Reveal Marketing Research. Iar cele mai costisitoare aspecte în creșterea unui copil includ educația (72%), hainele și încălțămintea (66%), alimentația (59%) și activitățile extrașcolare (53%).

În timp ce numărul de nașteri din țara noastră este într-un declin continuu, cei mai mulți tineri amână decizia de a deveni părinți: doar 29% dintre cei cu vârste între 18 și 24 de ani au copii, proporția crescând la 54% pentru cei între 25 și 34 de ani. Iar costurile de întreținere a unui micuț reprezintă o piedică în acest sens. Mai mult, chiar dacă 65% dintre români consideră că a avea doi copii este ideal, majoritatea părinților au un singur copil (56%), mai ales în mediul urban (61%).

De altfel, stabilitatea financiară este pe locul al doilea când vine vorba de motivațiile care influențează decizia de a avea copii.

Ce-i împovărează pe părinți

„Sunt două categorii de mari cheltuieli, unele firești, obligatorii și necondiționate pentru părinți, și aici mă refer la ceea ce înseamnă îmbrăcăminte, rechizite, lucruri de genul ăsta. Componente care revin, așa cum e firesc, așa cum e normal, bugetelor familiilor. Deci, cu alte cuvinte, indiferent de cum e școala, de bună sau de proastă, părinții tot ar cheltui pentru uniforme și pentru altele, că n-are cum să le dea școala uniforme copiilor. Pe urmă sunt meditațiile, adică industria de făcut bani, și cheltuielile de tip fondul școlii. Una ține de ceea ce înseamnă infrastructura intelectuală a procesului educațional, respectiv pregătirea copiilor, și a doua, de ceea ce înseamnă infrastructura materială a procesului. Astea, din punctul meu de vedere, sunt inacceptabile și țin de o școală și de un sistem croit prost“, a explicat expertul în educație Marian Staș pentru „Adevărul”.

Astfel, educația, deși teoretic gratuită în România, implică o serie de costuri ascunse, precum materiale didactice, dotarea sălilor de clasă și alte cheltuieli suplimentare, care cad în responsabilitatea părinților. Iar acestea cresc odată cu avansarea în învățământ. În 2018, de exemplu, în ciclul primar, cheltuielile anuale medii erau de 2.545 de lei, în gimnaziu ajungeau la 3.083 de lei, iar la liceu părinții trebuiau să scoată din buzunar, în medie, 3.647 de lei pe an.

În contextul pandemiei, costurile s-au dublat din nou, un raport al Salvați Copiii din 2021 arată că școala online i-a costat pe părinți aproximativ 6.798 de lei per familie, cele mai semnificative fiind cheltuielile cu echipamente IT – cost mediu de 5.800 de lei pe familie. Tot atunci au crescut și prețurile cu școala după școală, acestea mărindu-și prețul cu 100% în doar 3 ani.

Fondul clasei și cel al școlii rămân o constantă în cheltuielile educaționale, deși procentul părinților care contribuie la aceste fonduri a scăzut pentru că, potrivit legii, este ilegal. „Este destul de grav că 72% dintre părinți simt educația ca o povară. Pentru că, da, sunt o povară în sine, atât îmbrăcămintea, mâncarea, cărțile, meditațiile, transportul și altele”, subliniază și Cătălin Nan, președintele Federației de Părinți. Acest lucru influențează atât abandonul școlar, cât și decizia de a avea un copil sau pe cea de a alege o altă țară, care oferă condiții mai bune, adaugă reprezentantul părinților.

Legat de fondul clasei, Cătălin Nan spune că de când s-a schimbat legea și fondul clasei a fost interzis, doar asociațiile cu personalitate juridică mai strâng bani prin care pot face „diverse activități sau achiziții care nu pot fi susținute de școală”. „Costurile cred că or să fie mari în continuare. Ar trebui să vină cu infuzie de capital în învățământ, să fie plătite toate manualele, masa caldă să fie în toate școlile, să fie peste tot programe de tip școala după școala, ca părinții să nu mai fie nevoiți să caute afterschooluri, să fie finanțate școlile de vară”, mai spune Cătălin Nan.

Cu toate acestea, „este de apreciat că părinții încă își dedică din resursele lor foarte mulți bani către copii și către educație, având în vedere că puterea de cumpărare din România a scăzut foarte mult din cauza inflației”, evidențiază reprezentantul părinților partea plină a paharului.

Meditațiile – gaura neagră din buget

Meditațiile plătite sunt din ce în ce mai costisitoare și sunt cele care mănâncă cea mai mare felie din buget. „Toții ne dorim ca ai noștri copii să aibă acces la o informație de calitate, la o școală bună, la un profesor bun, și atunci apar toate aceste costuri cu meditațiile, activitățile extrașcolare. Cel puțin 60% dintre părinți cred că se gândesc la opțiunea asta și chiar o folosesc. Unii, în momente mai delicate, să ajute copilul să treacă peste greutăți, alții își fac un scop academic din chestia asta, și atunci e normal să investească”, a explicat Cătălin Nan.

Însă, „dacă modelul curricular ar fi construit ca lumea și planurile-cadru cum trebuie, și școala ar funcționa ca în secolul XXI, meditațiile ar scădea cu 80%, cel puțin. Iar dacă administrațiile publice locale și bugetul central, și toți care sunt responsabili de finanțarea educației ar face lucrurile așa cum trebuie, și celelalte cheltuieli de fondul clasei ar scădea cu 90%”, ne lămurește Marian Staș.

Soluții

În primul rând, avem nevoie de o finanțare corespunzătoare a educației, dar și de politici care să dea o altă formă sistemului de învățământ. „Meditațiile și fondul școlii ar dispărea în condițiile în care școala e proiectată cum trebuie și societății îi pasă pe bune de educație, finanțând-o așa cum se cuvine. Dacă școala ar fi proiectată cum trebuie, curricular și instituțional, atunci acei bani pe care părinții îi dau ca să compenseze povestea asta ar rămâne în buzunarele lor, pentru că n-ar mai fi nevoie să-i cheltuiască pe o școală prost făcută”, adaugă expertul în educație.

O altă posibilă rezolvare ar fi și atragerea de bani europeni, sunt numeroase exemple de școli care au reușit să se dezvolte cu ajutorul fondurilor nerambursabile. „Astfel de lucruri se întâmplă acolo unde directorul este deschis și colaborează cu părinții. În școlile în care părinții sunt luați aproape, ținuți lângă conducerea școlii, lucrurile se întâmplă și avem zeci și sute de exemple pozitive în care lucrurile funcționează. Din nefericire, covârșitoarea majoritate a directorilor nu fac asta din diverse motive, și acolo se vede că lucrurile nu funcționează”, spune Cătălin Nan.

Dar și programele de suport educațional, cum ar fi Școala după școală, sunt esențiale pentru menținerea copiilor în sistemul educațional și pentru reducerea abandonului școlar, însă accesul la aceste programe este încă limitat pentru mulți copii din România. „Astfel de programe înseamnă să-ți pese de școală pe bune, așa cum ar trebui. Faptul că Școala după școală este aproape inexistentă înseamnă nepăsare, golăneală, impostură, incompetență și cinism politic”, concluzionează Marian Staș.

Ce ar putea face statul pentru a reduce povara părinților, în viziunea lui Cătălin Nan:

•  Finanțarea adecvată a educației publice – creșterea bugetului alocat educației pentru a asigura resurse suficiente, că să nu fie nevoie de contribuții suplimentare din partea părinților;  

•  Subvenționarea manualelor și a materialelor didactice – asigurarea gratuității manualelor pentru toți elevii, indiferent de nivelul de învățământ, ar reduce costurile suportate de părinți;

•  Investițiile în infrastructură și echipamente;

•  Modernizarea școlilor, întreținerea lor pentru a crea un mediu adecvat pentru 2024;

•  Sprijin financiar pentru familii cu venituri mici;

•  Dezvoltarea de programe de afterschool gratuite – să extindă programele afterschool finanțate de stat, pentru că acolo se oferă supraveghere, ajutor la teme, activități educative suplimentare și, făcând asta, se reduce nevoia părintelui de a cheltui suplimentar pentru aceste servicii în privat;

•  Formarea continuă a cadrelor didactice, dar „pe bune, nu că fac niște cursuri și iau niște diplome că au participat”.