14.6 C
Londra
marți, iulie 8, 2025

Educația intră în reorganizare: noi concursuri pentru directori, schimbări în inspectoratele școlare

Ministrul Educației, Daniel David, a explicat, într-un comunicat transmis luni-seara, care sunt modificările din educație cuprinse în pachetul pentru care guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în parlament. A anunțat, de asemenea, alte măsuri pe care le va adopta.

Reclama Google

Ministrul Educației, Daniel David FOTO: Mediafax

Printre acestea, organizarea concursului pentru ocuparea posturilor de directori de școală, până al sfârșitul anului 2025, dar și reorganizarea inspectoratelor, măsuri cerute de actorii din sistemul de educație. A explicat ce impact va avea mărirea cu două ore a normei de predare și care sunt categoriile pentru care nu crește norma didactică. A menționat de asemenea ce categorii de burse școlare rămân, punctând că „meritul va fi merit”, amintind că bursele tehnologice se vor acorda în continuare.

Apel la solidaritate în ziua în care 3.000 de dascăli au protestat

Ministrul Daniel David le-a transmis colegilor din sistemul de învățământ că „trăim o situație de criză pe care niciunul dintre noi nu și-a dorit-o”, din care „putem ieși doar împreună, prin solidaritate și cu acțiuni raționale și decente”. O facem pentru noi, a adăugat ministrul, dar mai ales pentru viitorul copiilor noștri.

Indiferent ce vi se spune, trebuie să știm, la modul serios, că țara se află în criză, iar dacă nu luăm aceste măsuri de eficientizare la nivel de țară și altele care vor urma, din septembrie avem dificultăți cu plata salariilor/pensiilor/burselor în toate sectoarele”, a avertizat Daniel David. Reforma este în fapt o șansă pentru ca și în educație să fie schimbată „o paradigmă educațională pe alocuri greșită” și să fie construită „una mai sănătoasă”.

Într-adevăr, premierul a spus că acest Guvern este unul de sacrificiu, lucru reiterat și de mine pentru acest mandat la educație-cercetare. Dar dacă tot este de sacrificiu, atunci să merite! Trebuie să renunțăm și în educație-cercetare la paradigmele vetuste cu mecanisme ascunse, neperformante și inechitabile”, a mai transmis ministrul, dând asigurări că nu se distruge sistemul. Mesajul vine în ziua în care aproximativ 3.000 de profesori veniți din toată țara au înfruntat temperaturile de coșmar și au protestat în parcul parlamentului, nemulțumiți de măsurile anunțate.

Măsurile care i-au nemulțumit atât de tare pe profesori, elevi și studenți sunt adoptate într-un context grevat de raționalitate și decență, a transmis Daniel David. Pe termen scurt, în educație și cercetare „nu dăm oameni afară și nu scădem salariile”, pe termen mediu  punctul de start pentru profesor debutant/asistent univ. va fi salariul mediu brut pe economie și se va asigura echivalența salarială a CSII/CSI cu conf./prof. univ., iar pe termen lung nu va mai fi prorogată condiția de alocare a 1% din PIB pentru cercetare și 15% din bugetul general consolidat (pe cheltuieli) pentru educație, a precizat ministrul.

Despre creșterea normei didactice

Creșterea normei didactice săptămânale cu 2 ore se va face din ore libere. „Avem peste 30.000 de norme didactice în sistem care nu sunt prinse în regim de titularizare/viabilitate/continuitate, așa că nu se vor opri contracte de muncă în derulare. Nimeni nu își va pierde locul de muncă și vom trata fiecare situație specifică, acolo unde este cazul, în interesul cadrului didactic/elevului și al sistemului de educație”, a precizat ministrul.

Creșterea normei de lucru în activitatea directă cu copiii (norma didactică – litera a, art. 207 din Legea 198/2023) se face în medie de la 3.6 la 4 ore din cele 8 ore zilnice, „crește adică, în medie, cu 24 de minute zilnic! Iar asta ne situează tot sub media europeană a normei didactice”, a punctat David. Această creștere este temporară, valabilă pentru un ciclu de studiu (4 ani), pentru a-i analiza și impactul, iar profesorii cu vechime și performanți își vor putea deduce din timpul de lucru de 8 ore (literele b-f, art. 207 din Legea 198/2023). „Activitățile legate de „dirigenție”, de examenele naționale (evaluare națională și bacalaureat) și pregătirea pentru olimpiade rămân ca până acum, neincluse în normă, și se vor plăti separat”, a mai notat ministrul.

Rămân ore la plata cu ora. Examenul de titularizare își urmează cursul 

Ministrul Educației a mai precizat că, și în conndițiile creșterii de 2 ore/săptămână a normei didactice, din cele peste 30.000 de norme didactice libere multe rămân pentru plata cu ora, „dar, în timp, cât mai multe din acestea trebuie scoase transparent la concursul de titularizare (care, în prezent, se desfășoară acum așa cum a fost planificat)”

Plata cu ora în sistemul preuniversitar trebuie să fie definită rațional și decent, a subliniat ministrul, pentru că „în prezent nu se raportează la tot timpul de lucru și are o valoare prea mare față de ora din norma de bază (inclusiv în comparație cu domeniul universitar și, pe alocuri, al sănătății)”. „Nu este nimeni obligat să o facă, iar cine va dori, trebuie să știe că valoarea acesteia este una corectă și cât își permite acum domeniul”, a adăugat Danid.

Degrevarea de catedră, în funcție de mărimea unității de învățământ

Degrevarea funcțiilor de conducere va trebui să meargă, depinzând de mărimea unității și a funcției de conducere, până la 50%, a anunțat ministrul. „Cred că oricine din această categorie poate avea măcar 2 ore de activități didactice pe zi, pentru a nu pierde legătura cu copiii și actul didactic! În prezent, aproximativ 70% dintre cei aflați în funcții de conducere, cu degrevări în medie de 64% (dar cu păstrarea salariului), își iau oricum plata cu ora”, a evidențiat Daniel David.

Se va purta chiar o discuție cu privire la profesionalizarea funcțiilor de conducere. „Va trebui să discutăm ce model dorim în țară, iar din anul școlar 2026 – 2027 să-l și implementăm”, a anunțat ministrul.

Un alt anunț important făcut este cel potrivit căruia, la sfârșitul anului 2025, se va demara concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere.

Voi demara concursurile pentru directorii de unități școlare și vom reorganiza Inspectoratele, astfel încât, din 2026 – 2027, să începem cu un nou model. E parte din viziune și, cu ajutorul profesioniștilor din educație, o vom implementa”, a completat David.

„Nu cred că este o problemă majoră să avem cu 1 – 2 bănci mai mult în unele clase”

Ministrul a transmis și ce se va întâmpla cu numărul de copii la clasă. Noile limite minime/maxime pentru numărul de copii dintr-o clasă se află și în alte practici europene, iar aceste limite sunt similare cu ceea ce aveam în țară între 2011 – 2020, a transmis ministrul, astfel că „practic, nu cred că este o problemă majoră să avem cu 1 – 2 bănci mai mult în unele clase, considerând dificultățile existente”.

Pe de altă parte, „limitele nesustenabile” aduse în 2023 au creat multe norme didactice și multe clase care grevează și infrastructura școlară, a punctat ministrul. „Da, reducerile privind numărul de copii în clasă, acolo unde există cazuri de copii cu cerințe educaționale speciale, rămân valabile, inclusiv pentru minorități și pentru celelalte condiții specificate în lege. Iar reducerea acestor limite minime/maxime trebuie să rămână un deziderat, gândit, însă, în limite realiste și cu implicații psihopedagogice, pe măsura creșterii bugetului și dezvoltării infrastructurii”, a adăugat David.

Mai puține posturi de director

Pragul mai ridicat pentru statutul de personalitate juridică nu va schimba nimic în ceea ce privește unitatea școlară și orientarea ei către nevoile profesorilor și elevilor, a precizat ministrul, detaliind că nici contractele de muncă și nici locul de desfășurare a activităților educaționale nu vor fi schimbate. „Școala devine arondată formal uneia cu personalitate juridică, doar dispare poziția de director, dar persoana rămâne titulară în sistem. Reglementările legate de numărul unităților școlare per UAT rămân valabile”, este precizarea.

„Dacă nu interveneam acum cred, sincer, că școala nu mai putea fi salvată de ea însăși”

Bursele în sistemul preuniversitar „sunt normalizate pentru a evita distorsiunile din ultimii ani, în care școala de devenit adesea o fabrică de note pentru bani”, este o altă precizare. „Dacă nu interveneam acum, mai ales în zona burselor de merit, cred, sincer, văzând unele reacții din sistem, că școala nu mai putea fi salvată de ea însăși. În ultimii ani am adus în școală „ethosul banilor” prin „bursiadă”, iar aici nu mă aveți partener. Dacă îl mai continuam o vreme și nu interveneam acum, nu-l mai puteam stopa, distrugând „ethosul educației”, care ne spune că într-un sistem gratuit și obligatoriu de învățământ copiii trebuie să vină la școală, văzând școala cu plăcere, ca modalitate de succes social”, și-a exprimat dur opinia ministrul pe tema burselor.

În context, David a precizat care sunt bursele care vor fi acordate în continuare:

1. Copiii care au nevoie să fie ajutați să poată să vină la școală, vor fi ajutați! Într-adevăr, prin burse sociale, copiii care au nevoie vor fi susținuți pe tot parcursul anului pentru a putea participa la școală (inclusiv, bursele pentru mamele minore).

2. Meritul va fi merit! Aici bursele de merit sunt situații de excepție într-un sistem de învățământ gratuit și obligatoriu și vor acoperi maximum 15% dintr-o clasă, cu nota 9 ca limită.

3. Bursele tehnologice în programele de pregătire profesională vor continua ca până acum.

4. Excelența olimpicilor va fi onorată prin premii: rămân neschimbate ca tipologie, dar cu valori ușor crescute. Spre exemplu, o mențiune internațională va avea valoarea lunară, timp de 12 luni, a unei burse de merit, iar premiile I, II și III, obținute la nivel internațional, sunt premiate în țară cu valori între 4.000 – 2.000 EUR (putând acoperi mult mai multe burse lunare de merit, timp de cel puțin un an). În fine, olimpicii sunt eligibili și pentru celelalte categorii de burse – sociale și merit – și își păstrează avantajele la înscrierea la liceu și la facultate. Așadar, pentru un demers voluntar, susținerea financiar-instituțională este una pe care o consider adecvată, în condiții de criză financiară.

Ce se întâmplă cu bursele universitare

Fondul pentru bursele acordate studenților va fi mai mare decât în anul universitar 2022-2023, însă sub nivelul actual. Universitățile vor putea în schimb să susțină din fonduri proprii burse mai mari. Nu vor fi afectați de reforma burselor studenții doctoranzi.

Acum, în criză, nu putem însă ține pasul cu creșterile, poate bine intenționate, dar complet nesustenabile din 2023 – 2024/2024 – 2025 și nu le putem acoperi, așa cum sunt de altfel cele mai multe practici în lume, decât pentru perioada studiilor (nu oprim, însă, universitățile care doresc/își permit să le acopere tot anul). Dar vom căuta modalități complementare pentru susținerea studenților, inclusiv prin discuții cu organizațiile studenților. De altfel, măsura este una temporară, pentru un ciclu de studiu de 3 ani, urmând în acest timp să căutăm un mecanism de finanțare mai bun (ex.: deoarece bursa este neimpozitată, referința nu poate să fie salariul minim brut, ci, așa cum s-a propus acum, salariul minim net). În fine, atenție, studenții doctoranzi cu bursă nu sunt afectați în niciun fel, aceștia având o componentă continuă de cercetare în cadrul activităților lor”, a precizat ministrul.

Spre finalul mesajului său, ministrul Educației le-a lansat colegilor o invitație. „Să implementăm împreună aceste mecanisme raționale și decente cu scopul de a avea o educație de calitate și dinamică”, le-a transmis ministrul, insistând că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorarea acesteia în dinamica lumii de astăzi”. 

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare