Epidemia „bolii cerbului zombi“ se răspândește în America de Nord. Cercetătorii se tem că s-ar putea transmite la oameni

Oamenii de știință se tem că o maladie asemănătoare cu boala vacii nebune, supranumită „boala cerbului zombi”, ar putea să se transmită de la animale la oameni.

Când cerbul catâr a murit în
octombrie, a pierit într-un loc pe care majoritatea oamenilor l-ar considera
mijlocul pustietății, la kilometri distanță de cel mai apropiat drum. Dar
ultima sa suflare nu a fost dată într-un colț izolat al geografiei americane. A
murit din cauza unei boli de temut îndelungate, în spatele parcului național
Yellowstone, în nord-vestul statului Wyoming – primul caz confirmat de boală cronică
în cea mai faimoasă rezervație naturală a țării, scrie theguardian.com.

Timp de ani de zile, boala cașectizantă cronică, cauzată de prioni – agenți patogeni anormali și
transmisibili – s-a răspândit pe furiș în America de Nord, îngrijorările fiind
exprimate în primul rând de vânători după ce au observat căprioare care se
comportau ciudat.

Prionii cauzează modificări
în creierul și sistemul nervos al gazdelor, lăsând animalele salivând,
letargice, emaciate, poticnindu-se și cu o „privire goală” care i-a determinat pe unii să o numească
„boala cerbilor zombi„.
Aceasta se răspândește prin familia cervidelor: cerbi, elani, caribu și reni.
Este fatală, fără tratamente sau vaccinuri cunoscute.

Descoperirea sa în
Yellowstone, al cărui ecosistem susține cea mai mare și cea mai diversă gamă de
mamifere sălbatice mari din SUA, reprezintă un important semnal de alarmă
pentru public, spune Dr. Thomas Roffe, medic veterinar și fost șef al
departamentului de sănătate animală pentru Fish & Wildlife Service, o
agenție federală americană.

„Acest caz pune boala cașectizantă cronică pe radarul atenției larg
răspândite într-un mod în care nu a fost înainte – și acesta este, în mod
ironic, un lucru bun”, spune el.
„Este o boală care are implicații
ecologice uriașe”.

Roffe prezicea de zeci de ani
că boala va ajunge în Yellowstone, avertizând că atât guvernul federal, cât și
statul Wyoming trebuie să ia măsuri agresive pentru a ajuta la încetinirea
răspândirii sale. Aceste avertismente au rămas în mare parte nebăgate în seamă,
spune el, iar acum consecințele se vor manifesta în fața milioanelor de oameni
care vizitează parcul în fiecare an.

Zona constituie un vast
laborator de observare a ceea ce se întâmplă atunci când maladia se infiltrează
într-un ecosistem cu întreaga sa diversitate biologică inițială. Sute de mii de
elani și căprioare trec prin Yellowstone, susținând populații de urși grizzly,
lupi, pumele, coioți și alte animale necrofage.

Boala este un „dezastru cu evoluție lentă„,
potrivit doctorului Michael Osterholm, un epidemiolog care a studiat focarul de
encefalopatie spongiformă bovină sau „boala vacii nebune” – o
afecțiune prionică înrudită – din Marea Britanie și care este director al
Centrului pentru cercetare și politici în domeniul bolilor infecțioase de la
Universitatea din Minnesota.

Dr. Cory Anderson și-a
obținut recent doctoratul studiind cu Osterholm, concentrându-se asupra căilor
de transmitere a bolii de la CWD. „Avem
de-a face cu o boală care este invariabil fatală, incurabilă și foarte
contagioasă. Îngrijorarea este că nu avem o modalitate eficientă și ușoară de a
o eradica, nici de la animalele pe care le infectează, nici din mediul pe care
îl contaminează.”

Odată ce un mediu este
infectat, agentul patogen este extrem de greu de eradicat. Acesta poate
persista ani de zile în murdărie sau pe suprafețe, iar oamenii de știință
raportează că este rezistent la dezinfectanți, formaldehidă, radiații și
incinerare la 600C.

Trecerea peste bariera speciilor

În SUA și Canada, CWD a atras
atenția nu numai pentru că afectează animalele de vânătoare mare, ci și pentru
că ar putea sări bariera dintre specii. Cerbii și elanii ar putea infecta
vitele, alte mamifere, păsări sau chiar oamenii. Epidemiologii spun că absența
unui caz de „răspândire” nu
înseamnă că nu se va întâmpla. CWD face parte dintr-un grup de afecțiuni
neurologice fatale care include și ESB.

„Epidemia de ESB (vaca nebună) din Marea Britanie
a oferit un exemplu despre cum, peste noapte, lucrurile pot lua o întorsătură
atunci când un eveniment de răspândire se produce, să zicem, de la animale la
oameni”, spune Anderson. „Vorbim despre potențialul ca ceva
similar să se întâmple. Nimeni nu spune că se va întâmpla cu siguranță, dar
este important ca oamenii să fie pregătiți.”

Dr. Raina Plowright,
ecologist de boli la Universitatea Cornell, spune că CWD ar trebui privit pe
fundalul unor agenți patogeni zoonotici emergenți periculoși care se deplasează
înainte și înapoi peste barierele dintre specii, între oameni, animale și
animale sălbatice la nivel global. Focarele apar pe măsură ce așezările umane
și operațiunile agricole se adâncesc în medii în care crește contactul cu
animalele purtătoare de boli.

Odată cu începerea sezonului
de vânătoare în SUA, Centrele americane pentru controlul bolilor și statele
individuale recomandă cu insistență ca animalele de vânat recoltate să fie
testate pentru depistarea bolilor, iar carnea de cervide care par bolnave să nu
fie consumată.

Alliance for Public Wildlife
a estimat în 2017 că între 7.000 și 15.000 de animale infectate cu boala cașectizantă cronică (CWD)  pe an
erau consumate fără să vrea de oameni și că se așteaptă ca numărul acestora să
crească cu 20% pe an. În Wisconsin, unde testarea cărnii de vânat este
voluntară, Anderson și Osterholm spun că multe mii de oameni au mâncat probabil
carne de cerb infectat.

Wyoming servește drept punct
de referință pentru alte state. Din 1997, au fost colectate și testate 92.000
de mostre de țesut, a declarat Breanna Ball, de la Departamentul de vânătoare
și pescuit din Wyoming. Anul trecut, a fost testată carnea de la 6.701 cerbi,
elani și elani. Boala a fost prezentă în aproximativ 800 de probe, sugerând că
ratele de infecție sunt în creștere.

Potrivit US Geological
Survey, CWD este prezentă în prezent în 32 de state și trei provincii
canadiene.

Încetinirea răspândirii

În urma confirmării CWD în
parc, autoritățile din Yellowstone își revizuiesc strategia de supraveghere și
de tratare a mai multor animale bolnave în viitor. Roffe spune că virulența CWD
este „dependentă de densitate„,
ceea ce înseamnă că ratele de infectare sunt mai mari acolo unde se adună un
număr mare de animale.

În special problematică,
notează el, este controversata hrănire artificială a animalelor sălbatice de
către oameni. În Wyoming, statul și guvernul federal administrează aproape două
duzini de „parcuri de hrănire”
pentru elani, unde peste 20.000 de animale primesc lucernă pentru a le ajuta să
supraviețuiască iernii. Această practică este condamnată de principalele
organizații de gestionare a faunei sălbatice.

„Știința a ceea ce este necesar pentru a ajuta la încetinirea
răspândirii CWD este clară și este cunoscută de mult timp”, spune
Roffe. „Nu hrănești animalele
sălbatice în fața unei pandemii de boală în creștere”.

Studiile sugerează că
animalele pe care unii vânători le consideră concurente pot fi de fapt aliați.
Prădătorii de animale sălbatice, cum ar fi lupii, pumele și urșii, sunt
capabili să detecteze animalele bolnave cu mult înaintea oamenilor și le vor
prăda, eliminându-le din peisaj. Până acum, aceștia și-au păstrat imunitatea la
boli.

O contradicție politică
majoră, spun cei care se ocupă de conservarea faunei sălbatice, este faptul că
Wyoming, Montana și Idaho, cele trei state care alcătuiesc ecosistemul Greater
Yellowstone, care, potrivit estimărilor unora, se întinde pe o suprafață de
90.000 de km pătrați, încurajează uciderea liberală a lupilor și pumelor pentru
sport și protecția animalelor, chiar și atunci când acest lucru nu este necesar
și poate fi contraproductiv pentru controlul bolii CWD.

„Suntem încă la capătul din față al unui
eveniment de boală înfricoșător și nu știm încotro se îndreaptă”, a spus Roffe. „Sunt multe în joc pentru ecosistemul Yellowstone și multe în joc pentru
toți americanii care se bucură să aibă o viață sălbatică sănătoasă în
peisaj”.