6.6 C
Londra
joi, decembrie 26, 2024

Festivalul The Jazz Cave – în perioada 16-18 august, în Parcul Naţional Bucegi

Peste 20 de formaţii din Europa şi de peste ocean vor participa, în perioada 16 – 18 august, la cea de-a III-a ediţie a Festivalului The Jazz Cave, organizat în Parcul Naţional Bucegi.

Reclama Google

FOTO: Facebook

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, Agerpres, la The Jazz Cave Festival vor susţine recitaluri formaţii din România, Bulgaria, Albania, Azerbaidjan, Italia, Irlanda, Olanda, SUA şi Japonia.

Line-up-ul aduce împreună artişti precum Ava Trio, Yukako Yamano, Nico di Battista, Jesse Davis Quartet, Koszika & Hotshots, Noise Linguistix, Sokol Prekalori, Rain Sultanov & Shahin Novrasli, Irina Sârbu Band.

Concertele se vor desfăşura pe două scene – Peştera Innerland şi Zănoaga Dreamland.În prima zi de festival, pe scena Peştera Innerland vor urca, de la ora 13,00, Cătălin Milea – Tetrismatic (România), de la ora 15,00 – Yukako Yamano (Japonia) şi de la ora 17,00 – AVA Trio (Olanda).

Pe scena Zănoaga Dreamland, de la ora 19,00 va concerta Opening Theory, de la ora 20,00 – Sorina Rotaru şi Alex Olteanu, iar de la ora 21,00 – Soul Serenade.

Pe 17 august, pe scena Peştera Innerland vor concerta de la ora 11,00 – Noise Linguistix (Bulgaria), de la ora 13,00 – Nico di Battista Duo (Italia), de la ora 15,00 – Groove Garden (România), de la 17,00 – Sultanov şi Shahin Novrasli (Azerbaidjan)/Jesse Davis Trio (SUA).La scena Zănoaga Dreamland seria concertelor va începe de la ora 19,00 cu Koszika şi Szasz Csaba, urmaţi de la 20,00 de Raim Sultanov si Shahin Novrasli (Azerbaidjan) şi de la ora 21,00 de Andrei Petrache Trio.

În ultima zi a festivalului pe scena Peştera Innerland vor urca, de la ora 11,00, Aleka & Chris Guilfoyle (Irlanda), de la 13,00 – Koszika & Hotshots (România), de la 15,00 – Irina Sârbu Band (România), şi de la 17,00 – Ovi & Popfolklorica (România).

La Scena Zănoaga Dreamland vor concerta de la 19,00 – Cristi Horia şi Sorin Romanescu, de la 20,00 – Călin Stamatoiu, iar de la 21,00 – Andrei Irimia Trio.

Concertele oferă experienţe diferite, dar complementare. Peştera Ialomiţei, cu arhitectura ei naturală de cupolă, amplifică efectul muzicii, oferind o experienţă unică iubitorilor jazz-ului. Supranumită şi „Peştera Regilor”, este un spaţiu cunoscut încă din antichitate şi regăsit în numeroase izvoare istorice, având un loc special în scrierile arheologice, geografice, dar şi de explorare a folclorului românesc.

Biletele sunt disponibile pe platforma Entertix la preţul de 75 de lei pe zi şi 150 de lei pentru toate cele trei zile. Biletul oferă acces la concerte şi la evenimentele conexe din Padina, vizitarea Peşterii Ialomiţei şi o degustare de vin.

Zănoaga Dreamland se află în campingul montan Zănoaga, la câteva sute de metri de Peştera Ialomiţei, în pădure şi în vecinătatea Lacului Bolboci, un loc unde muzica va fi amplificată de cadrul natural al muntelui. Aici, artiştii vor include în sesiunile lor muzicale spectatorii care îşi doresc să ia parte la adevărate jam sessions, iar concertele vor fi cu acces gratuit.

Participanţii la The Jazz Cave Festival vor putea vizita şi alte obiective turistice importante din Parcul Naţional Bucegi: Babele, Sfinxul, Cheile Tătarului, Crucea Eroilor, Lacul Bolboci.

Publicul se poate bucura de activităţi conexe – expoziţii itinerante, drumeţii în staţiunea turistică Peştera-Padina şi sesiuni de informare şi instruire organizate de Echipa Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa.

Evenimentul este organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, în parteneriat cu Exces Music.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.   

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare