8.5 C
Londra
vineri, martie 29, 2024

Florin Cîțu a fost dat în judecată. Plângere penală pe numele premierului

În același timp, Eugen Teodorovici a solicitat și o lămurire din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Reclama Google

”INFORMARE PUBLICĂ

Având în vedere acuzațiile făcute de Cîțu Vasile Florin (#Cîțu23665) începând cu anul 2019 și până în prezent, referitoare la faptul ca aș fi spion rus și ca aș fi acționat împotriva intereselor României atunci când am ocupat funcții publice, acuzații pe care Cîțu le-a făcut fie în calitate de Senator, fie de ministru de finanțe și – cel mai recent – în calitate de Prim-Ministru al Guvernului României și implicit, din funcția sa de Vicepreședinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, vă informez că referitor la toate aceste acuzații am formulat și înregistrat următoarele:

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATÀ (dosar nr. 24915/3/2021 – Tribunalul București);

PLÂNGERE PENALÀ – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justitie.

În context, menționez faptul că NICIODATĂ nu au fost aduse dovezi/argumente pentru a susține măcar o SINGURÀ acuzație dintre cele făcute la adresa mea de către Cîțu Vasile Florin, #Cîțu23665‼️

Față de cele menționate și având în vedere faptul că azi, 25 august 2021, este convocată reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), președintele României, Iohannis Klaus Werner, în calitatea sa de președinte al CSAT, are OBLIGAȚIA (legală și morală) de a include pe ordinea de zi a acestei reuniuni, dezbaterea/analizarea acuzațiilor de spionaj făcute de Cîțu Vasile Florin (în calitate de Vicepreședinte al CSAT), precum și informarea publicului asupra concluziei și mai ales, a deciziilor luate la nivelul CSAT față de acest subiect!

Așteptăm cu interes, căci #RomâniiTrebuieSăȘtie, nu-i așa?”, scrie Eugen Teodorovici.

„Spionul rus” din Tulcea

La începutul lunii august, premierul Florin Cîțu a vorbit în timpul Conferinței județene a PNL din Tulcea, despre un „spion rus” care ar fi fost în Parlamentul României.

„Aţi salvat România, aţi scos din Parlamentul României un om care făcea foarte mult rău, un senator din Tulcea, şi l-aţi redat sectorului privat. Acolo face rău poate, dar unei singure companii şi va pierde, dar felicitări! Aţi salvat România de un spion rus şi vă felicit pentru asta”, a afirmat Florin Cîțu. Care l-a felicitat pe preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Ştefan Ilie, pentru activitatea politică desfăşurată până în prezent, apoi s-a adresat liberalilor din sală.

Dar, Florin Cîțu nu a rostit numele spionului care a reprezentat judeţul Tulcea în Parlamentul României, iar la final, întrebat de presă cine este senatorul respectiv, el a râs şi a spus: „era cu ghilimele”.

„Știţi foarte bine… senatorul de Tulcea. Votul tulcenilor a scăpat România de ceea ce putea să facă senatorul de Tulcea în Parlamentul României. (…) Toată lumea ştie cine este. E un senator care nu e senator, dar spera să fie”, a mai afirmat șeful Executivului.

Sursa – Evenimentul Zilei

Stiri Recente UK
Stiri Similare