Fotbaliștii lui Cristiano Bergodi au sărbătorit succesul din derby-ul cu Dinamo, 2-1, pe stadionul din Giulești. Asta pentru că galeria alb-vișinie nu s-a prezentat pe Arena Națională, din cauza faptului că a fost repartizată la inelul 3.
Fericiți că au învins și au urcat pe locul secund în Superliga, Cristian Săpunaru și compania au cântat alături de suporteri minute bune.
Fotbaliștii Rapidului s-au deplasat în Giulești pentru a sărbători cu galeria
Derby-ul dintre Dinamo și Rapid, din runda cu 23 a Superligii, a provocat scântei încă de dinainte ca meciul să înceapă. Suporterii giuleșteni au fost deranjați că au fost repartizați la inelul 3 și că au primit doar 2.000 de bilete pe cel mai mare stadion al țării.
Așa că, galeria Rapidului, condusă de Liviu Ungurean (n.r. cunoscut ca „Bocciu”), a decis să nu se prezinte la meci și să-și susțină favoriții pe arena din Giulești. La acest protest s-a implicat și Peluza Sud a „câinilor”. Nemulțumită ce modul în care PCH a distribuit biletele, a plecat de la derby în minutul 20.
La finalul meciului, elevii lui Cristiano Bergodi s-au îndreptat către locul ar fi trebuit să fie fanii lor și apelat la un salut simbolic. Ca după ce jucătorii au acordat interviurile, să se deplaseze pe stadionul Giulești pentru a se bucura alături de suporteri.
Încântați că au învins în înfruntarea cu marea rivală, Cristian Săpunaru și compania au cântat minute în șir alături de membrii galeriei.
În acest proces a fost inițiat și Mihai Aioani, noul portar al Rapidului, după ce Horațiu Moldovan a fost cumpărat de Atletico Madrid cu 800.000 de euro. Jucătorul venit de la gruparea lui Gică Hagi în schimbul a 400.000 de euro a trecut cu brio testul galeriei, după ce a adresat injurii la adresa Stelei.
Echipele de start la Dinamo – Rapid, derby-ul de pe Arena Națională
DINAMO: Golubovic – Lucas Araujo, Velkovski, Homawoo – De Moura, Pavicic, Ilic, Amzăr – Abdallah, Gregorio, Politic
REZERVE: Răilean – Iglesias, Gnahore, D. Irimia, Neagu, Bani, Grigore, Al. Irimia, Milanov, Costin, Ghezali, Patriche
ANTRENOR: Zeljko Kopic
RAPID: Aioani – Onea, Săpunaru, Iacob, Braun – Hasani, Albu, Djokovic – Papeau, Rrahmani, El Sawy
REZERVE: Drăghia – Grigore, Cristea, Borza, Bădescu, Oaidă, Bamgboye, Ioniță, Cîrjan, Burmaz, Soni
ANTRENOR: Cristiano Bergodi
Stadion: Arena Naţională (Bucureşti)
Arbitru: Găman George Cătălin (Craiova) / A1: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti) /
Arbitru VAR: Haţegan Ovidiu (Arad), Arbitru Asistent VAR: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare)
Alătură-te lumii incitante a tranzacționării criptomonedelor cu ByBit! Ca trader nou, poți beneficia de un bonus de 10 $ și de până la 1.000 $ în recompense când te înregistrezi folosind link-ul nostru de referință. Cu platforma ușor de utilizat și instrumentele avansate de tranzacționare ale ByBit, poți profita de volatilitatea criptomonedelor și să obții potențiale profituri mari. Nu rata această oportunitate – înregistrează-te acum și începe să tranzacționezi!
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂



