Aflat într-o vizită la Chișinău, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că nu există un risc militar din partea armatei ruse la adresa Republicii Moldova, subliniind că acest lucru se datorează Ucrainei.
Mircea Geoană și Dorin Recean au avut o întrevedere în Guvernul de la Chișinău. FOTO: Facebook
„Nu vedem un risc de natură militară din partea Federației Ruse la adresa Republicii Moldova, pentru simplu fapt că Ucraina face o faptă atât de bună, cu sprijinul nostru, încât acest risc militar în acest moment și pe perioada predictibilă nu este aici. Acest lucru nu înseamnă că Federația Rusă nu a declanșat și derulează, în timp ce discutăm, tot ce înseamnă arsenalul războiul hibrid împotriva Republicii Moldova. De la folosirea armei energetice, la atacuri cibernetice, la dezinformare, la influențarea mecanismelor democratice și la instigare la revoltă socială”, a declarat Mircea Geoană în timpul unei conferințe de presă susținută alături de premierul Republicii Moldova.
Sprijinul NATO
De asemenea, oficialul a declarat că NATO va susține în continuare Republica Moldova în eforturile sale de modernizare a armatei.
„Republica Moldova aparține democrațiilor europene și singura cale care va aduce prosperitate cetățenilor moldoveni este să fiți parte a familiei țărilor europene. Neutralitatea nu înseamnă că nu trebuie să ai o armată performantă. Lucrăm împreună cu partenerii noştri din Republica Moldova pentru a avea armată, structuri de securitate naţionale compatibile cu noi, performante și motivate”, a mai spus reprezentantul Alianței Atlantice.
În acest context, prim-ministrul Dorin Recean a reiterat că una dintre prioritățile Guvernului pe care-l conduce este modernizarea armatei naționale și fortificarea capacităților de apărare și reziliență a Republicii Moldova, inclusiv în contextul situației de securitate din regiune.
„Războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat percepția securității în Europa și în întreaga lume. Obiectivul nostru este să avem o armată la standardele NATO, de aceea suntem hotărâți să întărim parteneriatul strategic pe care îl avem, atât în domeniul modernizării sectorului de securitate, cât și în cel de comunicare strategică și combatere a dezinformării”, a afirmat Dorin Recean.
Mai multe întrevederi cu oficialii moldoveni
Tot la Chișinău, Mircea Geoană s-a întâlnit cu conducerea ministerului Apărării, întrevedere în marja căreia au fost dezbătute mai multe subiecte, printre care cooperarea Republicii Moldova cu Alianța Nord Atlantică pe dimensiunea apărării.
Secretarul general adjunct al NATO întreprinde în perioada 13-15 septembrie vizita la Chișinău, acesta urmând să mai aibă întrevederi cu președinta Maia Sandu și șeful Parlamentului Igor Grosu.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂