Gheorghe Dinică, „vagabondul filmului românesc“: „Am purtat şi pantofi cu talpă de lemn. Iarna era frig, viscol“

Titanul scenei românești,
Gheorghe Dinică, a copilărit în mahalaua bucureșteană, printre țigănci cu flori
și cârciumi. Pe scenă a creat roluri memorabile.

Gheorghe Dinică s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1933 – deşi a fost declarat pe 1
ianuarie 1934, pentru că „nu era nimeni la primărie, toţi erau la chefuri“ –,
pe strada Pinului, la numărul 34, din cartierul Giuleşti. „Un cartier colorat,
pitoresc, cu mici slujbaşi şi ţigănci cu flori, cu fete cochete, cu cârciumi
care aveau câte un acordeonist“, descria Dinică mahalaua în care a copilărit,
într-un interviu cu Silvia Kerim, în 2007.

Părinţii lui au divorţat când era foarte mic
şi a rămas mai mult în grija bunicilor. A cunoscut toate aspectele sărăciei şi
nefericirii personale – „Am purtat şi pantofi cu talpă de lemn; iarna era frig,
viscol, şi nu întotdeauna aveam costumaţie din asta, contra frigului“, povestea
Dinică în emisiunea „Profesioniştii“. Aşa că din toate aceste lipsuri s-a
născut fascinaţia pentru stradă şi pentru oamenii ei – „Am fost un copil liber,
năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă şi de prieteni decât de familie“.

Dar cea mai cumplită amintire a copilăriei a rămas din vremea
războiului. Avea 10 ani când au avut loc bombardamentele din 4 aprilie 1944.
Suficient cât să-şi amintească cum a căzut bomba pe casa în a cărei pivniţă se
ascunsese alături de alţi prieteni, cum suflul l-a scos afară şi cum şi-a văzut
unii camarazi spulberaţi împrejur. „Toată viaţa noastră a fost afectată de
perioada războiului. Copilăria noastră n-a putut să treacă aşa, părinţii noştri
sufereau, ne transmiteau şi nouă“, spunea el la „Profesioniştii“.

„În lumea absolut
debusolată de după război, în viaţa mea nedirijată de cineva, cel mai frumos
lucru care mi s-a întâmplat a fost faptul că am descoperit cinematograful.“

Îndrăgostit de filmele americane

A descoperit acest univers
paralel şi s-a agăţat de el. Cum încheia şcoala, fugea la câte-un cinematograf
din cartier, unde proiecţiile erau non-stop, intrai şi mai ieşeai seara, la
închidere. Nu o dată a fost dat afară cu mătura de angajaţii de acolo. Era
îndrăgostit de filmele americane, cu gangsteri, cu comedianţi, cu dulci poveşti
romantice, cu Stan şi Bran, cu Vivien Leigh, cu Greta Garbo, cu Charlie
Chaplin, cu Humphrey Bogart.

Bucuria era completată şi de trupele de artişti,
comici români, care evoluau în pauze şi pe lângă care se lipise şi copilul
Dinică. „Filmul a fost o lume care a venit peste mine la momentul potrivit şi
mi-a dat o altă pornire. A fost, într-un fel, o salvare.“

Cursurile liceale le-a
terminat pe la seral şi la fără frecvenţă. La vârsta de 17 ani s-a angajat
funcţionar la Poşta Română.

Din calitatea de angajat al
Poştei a putut să se integreze în mişcarea teatrală de amatori. Atunci a
descoperit că aceasta este vocaţia sa, că pentru asta trebuie să-şi risipească
toata energia. Aici a găsit oamenii care i-au îndrumat primii paşi în actorie.
Prima reprezentaţie pe scenă a fost în „Titanic-vals“, în rolul locotenentului
Stamatescu. „Eram pe scenă şi parcă visam. Nici nu ştiam ce se întâmplă cu
mine. La un moment dat, m-au trezit nişte aplauze din sală“, povestea Dinică
într-un interviu din „Gazeta Teatrului Naţional“, în 2001. A fost mare succes!
Toată lumea l-a îndemnat să facă teatru şi nimic altceva. A făcut, dar tot la
amatori o vreme.

Gheorghe Dinică în „Maiorul și moartea“ FOTO Studiourile Buftea

A debutat
la Teatrul de Comedie în 1961, cu rolul Inspectorul Goole din piesa
”Inspectorul de poliţie” de John Boynton Priestley, în regia Dinei Cocea.

Pe scena Teatrului ”Lucia
Sturdza Bulandra” a jucat, în perioada 1968-1971, în piese precum ”Nepotul
lui Rameau” de Denis Diderot (regia David Esrig) şi ”Moartea lui
Danton” de Georg Büchner (regia Liviu Ciulei).

Cele mai multe roluri le-a interpretat însă pe scena
Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, unde a fost
distribuit în piesele: ”Un fluture pe lampă” de Paul Everac (regia Horea
Popescu, 1972), ”Trei fraţi gemeni veneţieni” de Aldo Matiuzzi Collalto
(regia David Esrig, 1973), ”Romulus cel Mare” de Friedrich Dürrenmatt
(regia Sanda Manu, 1977), ”Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu (regia Horea
Popescu, 1977), ”O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale (regia Radu
Beligan, 1979), ”Aşteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett (regia Grigore
Gonţa, 1980), ”Ioneştii” de Platon Pardău (regia Grigore Gonţa, 1986),
”Cine are nevoie de teatru?” de Timberlake Wertenbaker (regia Andrei
Şerban, 1990), ”Noaptea regilor” de William Shakespeare (regia Andrei
Şerban, 1991), ”Tehnica raiului” de Mihai Ispirescu (regia Dan Micu,
1997), ”Azilul de noapte” de Maxim Gorki (regia Ion Cojar, 1998),
”Numele trandafirului” după Umberto Eco (regia Grigore Gonţa, 1999),
”Cotletele” de Bertrand Blier (regia Gelu Colceag, 1997), ”Şi mai
potoliţi-l pe Eminescu” de Tiberiu Cristian Popescu (regia Grigore Gonţa,
2000), ”Ultima oră” de Mihail Sebastian (regia Anca Ovanez Dorosenco,
2003), ”Dansând pentru zeul păgân” de Brian Friel (regia Lynne Parker,
2006).

Tot la TNB l-a interpretat pe Cadîr în spectacolul
”Take, Ianke şi Cadîr” de Victor Ion Popa, în regia lui Grigore Gonţa,
spectacol a cărui premieră a avut loc în 2001.

Gheorghe Dinică în “Felix si Otilia” Fotografi de platou Alexandru Bâlu și Dan Haion

Gheorghe Dinică a avut, de
asemenea, roluri de prim-plan în filme realizate de mari regizori români. În
volumul ”1234 cineaşti români” (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996) este
caracterizat ca un ”interpret cu surprinzătoare intuiţii în definirea unor
personaje aprige, brutale până la ferocitate, care îşi cultivă cu delicii
propria condiţie”.

A jucat în peste 80 de filme
şi seriale

Dintre cele peste 80 de filme şi seriale în care a
fost distribuit, amintim: ”Străinul” (regia Mihai Iacob, 1963), ”Comoara
din Vadul Vechi” (regia Victor Iliu, 1964), ”Columna” (regia Mircea
Drăgan, 1968), ”Felix şi Otilia” (regia Iulian Mihu, 1971), ”Atunci i-am
condamnat pe toţi la moarte” (regia Sergiu Nicolaescu, 1971),
”Explozia” (regia Mircea Drăgan, 1972), ”Cu mâinile curate” (regia
Sergiu Nicolaescu, 1972), ”Dincolo de nisipuri” (regia Radu Gabrea,
1973), ”Zidul” (regia Constantin Vaeni, 1974), ”Ilustrate cu flori de câmp”
(regia Andrei Blaier, 1974), ”Prin cenuşa imperiului” (regia Andrei
Blaier, 1975), ”Un comisar acuză” (regia Sergiu Nicolaescu, 1975),
”Osânda” (regia Sergiu Nicolaescu, 1976), ”Cuibul salamandrelor”
(regia Mircea Drăgan, 1976), ”Acţiunea Autobuzul” (regia Virgil Calotescu,
1977), ”Revanşa” (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), ”Ultima noapte de
dragoste” (regia Sergiu Nicolaescu, 1979), ”Reţeaua S” (regia Virgil
Calotescu, 1979), ”Lumini şi umbre” (serial TV, regia Andrei Blaier,
Mihai Constantinescu, Mircea Mureşan, 1979-1982), ”De ce trag clopotele,
Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1982), ”Secretul lui Bachus” (regia
Geo Saizescu, 1983).

A jucat, de asemenea, şi în
filmele ”Pe malul stâng al Dunării albastre” (regia Malvina Urşianu,
1983), ”Lumină la etajul zece” (regia Malvina Urşianu, 1984), ”Secretul
lui Nemesis” (regia Geo Saizescu, 1986), ”Cuibul de viespi” (regia
Horea Popescu, 1986), ”Figuranţii” (regia Malvina Urşianu, 1987),
”Priveşte înainte cu mânie” (regia Nicolae Mărgineanu, 1992), ”Cel mai
iubit dintre pământeni” (regia Şerban Marinescu, 1992), ”Crucea de
piatră” (regia Andrei Blaier, 1993), ”Această lehamite” (regia
Mircea Daneliuc, 1993), ”Craii de Curtea veche” (regia Mircea Veroiu,
1995), ”Faimosul Paparazzo” (regia Nicolae Mărgineanu, 1999),
”Filantropica” (regia Nae Caranfil, 2001), ”După amiaza unui
torţionar” (regia Lucian Pintilie, 2001), ”Turnul din Pisa” (regia
Şerban Marinescu, 2002), ”Dulcea saună a morţii” (regia Andrei Blaier,
2003), ”Magnatul” (regia Şerban Marinescu, 2004), ”Orient Express”
(regia Sergiu Nicolaescu, 2004), ”Ticăloşii” (regia Şerban Marinescu,
2007) ş.a., precum şi telenovelele ”Inimă de ţigan” (2007), ”Regina” (2008)
şi ”Aniela” (2009).

Îndrăgitul actor avea şi talent muzical şi iubea
cântecele de petrecere. El a înregistrat astfel, alături de Ştefan Iordache,
Nelu Ploieşteanu ş.a., câteva CD-uri cu cântece de petrecere.