SPORT.RO
Data publicarii: Luni 27 Decembrie 2021, 16:25
Data actualizarii: Luni 27 Decembrie 2021, 16:30
La începutul anilor ’80, Victor Socaciu a compus alături de Adrian Păunescu imnul echipei Rapid, „Glasul roților de tren”, fiind un mare fan al formației giuleștene.
Victor Socaciu l-a refuzat pe Gigi Becali
Tot Victor Socaciu a compus și imnul echipei FC Argeș, iar în urmă cu câteva luni recunoștea că a avut în trecut o ofertă pe această temă și de la FCSB, formație patronată de Gigi Becali. Artistul nu a dorit să ofere prea multe detalii, lăsând de înțeles că dragostea față de Rapid l-a făcut să refuze această propunere.
„Nu voi da detalii despre acea ofertă. Pot să vă precizez doar că nu era venită din partea celor de la Dinamo, dar şi că îl iubesc foarte tare pe Gigi Becali, fiindcă e un om atât de dăruit şi de generos, deseori, cu semenii săi”, spunea Victor Socaciu, pentru Playsport.
În cadrul aceluiași interviu, Victor Socaciu își exprima dorința de a fi prezent la primul meci de pe noul stadion al Rapidului, care nu a fost încă inaugurat: „Am auzit că am un loc rezervat pe noul stadion din Giuleşti. Voi fi acolo la primul meci al Rapidului, la revenirea pe prima scenă a fotbalului, fie că am acel loc, fie că va trebui să cumpăr un bilet, asemenea oricărui fan!”.
De altfel, Gigi Becali s-a declarat un fan al imnului celor de la Rapid, în trecut recunoscând că are momente în care fredonează cântectul rivalei.
„Mie mi-au spus cei din galerie că nu îi interesează campionatul, ci să batem Dinamo și Rapid. Au o galerie foarte frumoasă și meciurile cu ei sunt foarte frumoase. Ei nu înjură jucătorii, patronii sau pe altcineva, ci încurajează echipa lor. Au o galerie superbă. Au un imn extraordinar, e frumos, dar acum nu îmi mai place muzica”, spunea Gigi Becali, în august 2021, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro X.
Masajul rapidiștilor după dispariția lui Victor Socaciu
„Finalul de an ne aduce o nouă veste tragică! Interpretul imnului nostru, „Glasul roților de tren”, Victor Socaciu, s-a alăturat Galeriei din Ceruri a Rapidului!
Sincere condoleanțe familiei și prietenilor”, au scris giuleștenii pe pagina oficială de Facebook.