10.8 C
Londra
joi, aprilie 25, 2024

Gigi Becali, declarații fabuloase despre Octavian Popescu!

Gigi Becali îl consideră pe Octavian Popescu „perla coroanei” la echipa sa. În nenumărate rânduri, patronul FCSB-ului a declarat că nu concepe să încaseze o sumă mai mică de 50.000.000 de euro pe tânărul fotbalist.

Tavi Popescu a avut o explozie mai puțin obișnuită pentru un fotbalist român. Dacă majoritatea jucătorilor de pe meleagurile noastre au nevoie de mult timp pentru a se adapta și implicit, se impun cu greu în echipa de start, fotbalistul de 19 ani a fost excepția de la regulă.

Aruncat în luptă la numai 17 ani, într-un moment în care FCSB era afectată grav de un focar de Covid-19, Popescu a impresionat. Tânărul fotbalist s-a impus în echipă foarte repede și a devenit titular incontestabil din sezonul 2021-2022.

Gigi Becali, declarații fabuloase despre Octavian Popescu: „E Alain Delon? E Brad Pitt?”

Gigi Becali și-a exprimat din nou impresia foarte bună pe care o are despre mijlocaș. Latifundiarul i-a transmis în mod special lui Edi Iordănescu faptul că nu va încasa mai puțin de 50.000.000 de euro pe jucător. Patronul FCSB a mers și mai departe de această dată. L-a comparat pe fotbalist cu celebrii actori Alain Delon și Brad Pitt.

„Nu spun eu de zecile de milioane… cei ce au făcut promo l-au ales pe Tavi Popescu. De ce l-au ales? E Alain Delon, e Brad Pitt? L-au ales pentru că este cel mai bun jucător din România. Tavi Popescu câștigă meciuri singur, driblează, pasează, dă gol. Ăsta e la ora asta, cel mai bun. Îi transmis lui Edi Iordănescu așa: sub 50 de milioane nu o să iau pe Tavi Popescu”, a precizat Gigi Becali, la PRO Arena.

Octavian Popescu a avut un sezon reușit la FCSB. Deși echipa a ratat din nou campionatul, mijlocașul a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai echipei, iar prestațiile sale i-au adus și debutul la echipa națională.

  • 4 milioane de euro este cota de piață a lui Octavian Popescu, potrivit Transfermarkt.com

  • 72 de meciuri, 14 goluri și 12 assist-uri a bifat mijlocașul pentru FCSB, în toate competițiile



Sursa – ProSport

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Reclama Google
Stiri Recente UK
Stiri Similare