6.2 C
Londra
miercuri, decembrie 11, 2024

Greva din Educație, suspendată. În ce condiții se întorc profesorii în clase

Greva generală din Învățământ a fost suspendată după ce profesorii au decis să accepte ultima oferta a Guvernului. Ei amenință însă că în toamnă vor ieși din nou în stradă dacă nu vor primi tot pachetul promis

Reclama Google

Elevii revin la școală / Foto: Arhivă

Elevii și
profesorii din toată țara se întorc astăzi la școală până vineri, când se
încheie anul școlar și începe vacanța de vară.

Asta după ce,
ieri, sindicaliștii din Educație au anunțat că acceptă ultima ofertă a
Guvernului, iar greva generală pe care au declanșat-o în urmă cu trei săptămâni
se suspendă. Decizia a fost luată în urma consultării liderilor organizațiilor
sindicale afiliate. „Așa cum am anunţat, greva generală se suspendă în
condițiile în care apare acest principiu în Ordonanță și, important, să se
respecte în noua lege de salarizare acest principiu. În așa fel încât, dacă el
nu se va respecta, să se poată relua greva generală. Asta ar însemna ca la 1
septembrie, când va fi depus în Parlament proiectul legii salarizării, să știm
exact dacă se respectă sau nu“
, a transmis Simion Hăncescu, liderul Federației
Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

Liderii
sindicali au recunoscut că decizia nu a fost acceptată de toți profesorii și că
există în continuare nemulțumiți. „Decizia liderilor județeni – dacă aceste
lucruri se întâmplă – într-un procent foarte mare, căci există și nemulțumiți
în continuare – se întorc la clasă. Votul a fost online, secret. Avem totul
înregistrat. din total 57 de voturi, 51 au fost pentru suspendare
“, a spus
Simion Hăncescu.

La rândul său,
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație, a precizat că
în cadrul organizației pe care o conduce, doar 3 organizații afiliate s-au
abținut privind suspendarea acțiunii de protest. „O face fiecare pe propria
răspundere, dacă există o minoritate care vrea să continue greva, minoritatea
răspunde. Ei sunt îndreptățiți să fie neîncrezători“
, a precizat acesta.

Ligia Deca, ministrul
Educației, vede această suspendare ca pe o victorie a tuturor celor care au
susținut Educația. Ea a precizat că au fost adoptate două OUG-uri, prima
vizează creșterea salariilor profesorilor, iar a doua prevede prime pentru
personalul didactic auxiliar. „Creșterile salariale care, în medie, sunt peste
25%, dar este de remarcat că prin mecanismul pe care OUG îl pune în practică
vorbim de creșteri procentuale mai mari pentru debutanți. A doua chestiune se
referă la garanțiile conform cărora legea salarizării va avea ca bază de
plecare salariul debutantului plecând de la salariul mediu brut pe economie… Și
pentru primele vizavi de cariera profesională a personalului nedidactic. Prima
se acordă într-o singură tranșă, prima este în luna octombrie în acest an și
sumele vor fi folosite în anul școlar 2023-2024. Suma va fi acordată anual până
în 2027, din fonduri europene. A doua primă, în valoare de 500 lei pe an,
similar acordată în fiecare an, în 5 octombrie, de Ziua Educației, până în
2027. Sumele pot fi folosite tot pentru formare profesională“,
a spus ministrul.

Ministrul
Muncii, Marius Budăi, a explicat că este vorba de o dublă creștere salarială pentru
debutanți – grila va pleca pentru aceștia de la 4.098 de lei net și tot la 1
ianuarie va avea loc și majorarea cu 50% din diferență, convenită acum cu
sindicatele.

Examenele naționale nu vor fi decalate

Sindicaliștii
din Educație au anunțat că examenele naționale nu vor fi decalate. „Examenele
se pot desfășura mai departe fără niciun fel de probleme“
, a punctat Marius
Nistor.

Reamintim că
perioada de înscriere la Evaluarea Națională și Bacalaureat a fost prelungită
din nou și se va încheia pe 16 iunie. La aceeași dată trebuie să se încheie și
situațiile școlare ale elevilor din ani terminali. Anul acesta, mediile vor
putea fi încheiate doar cu două note, potrivit unui ordin al ministerului.

În ceea ce
privește Bacalaureatul, probele orale vor fi echivalate cu mediile la
disciplinele relevante din liceu.

Calendarul
Bacalaureatului 2023, sesiunea iunie-iulie, actualizat

29 mai – 16
iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

16 iunie 2023:
Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

12-21 iunie
2023: Echivalarea competențelor

Probele scrise
la BAC 2023

26 iunie 2023:
Limba și literatura română – proba E.a)

27 iunie 2023:
Proba obligatorie a profilului – proba E.c)

28 iunie 2023:
Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d)

29 iunie 2023:
Limba și literatura maternă – proba E.b)

3 iulie 2023:
Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea
contestațiilor în intervalul orar 12.00-18.00

4-6 iulie 2023:
Rezolvarea contestațiilor

7 iulie 2023:
Afișarea rezultatelor finale

Calendarul
Evaluării Naționale 2023

6-16 iunie: Înscrierea
la Evaluarea Națională

16 iunie:
Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

19 iunie: Probă
scrisă la Limba și literatura română

21 iunie: Probă
scrisă la Matematică

22 iunie: Probă
scrisă la Limba și literatura maternă

28 iunie (până
la ora 14.00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

28 iunie (ora
16.00 – ora 19.00) – 29 iunie 2023 (ora 8.00 – ora 12.00): Depunerea
contestațiilor

29 iunie – 4
iulie: Soluționarea contestațiilor

4 iulie:
Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Ce majorări salariale au primit profesorii

Premierul a plusat față de propunerile anterioare: de la
1 iunie, o creștere salarială medie de 25%, pentru angajații din Educație. Pe 5
octombrie, în fiecare an până în 2027, prime pentru dezvoltarea profesională –
1.500 de lei pentru personalul didactic și 500 pentru cel nedidactic. Iar de la
1 ianuarie 2024, jumătate din ce a mai rămas de dat, adică 50% din diferența
între noua grilă de salarizare, care ar trebui să intre în vigoare până la 15
iulie, și salariile dascălilor la 31 decembrie 2023.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare