11.1 C
Londra
joi, februarie 29, 2024

Greva în Educație continuă. Sindicaliști: Oamenii decid

Greva generală din Educație continuă și luni, 12 iunie, a anunțat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ după negocierile de la Palatul Victoria.

Reclama Google

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Cu alte cuvinte, mâine este grevă în toate școlile. Ceea ce ni s-a oferit se cunoaște. Suplimentar, față de ce am obținut până acum, este vorba de o creștere medie a salariilor cu data de 1 iunie de 25%. De asemenea, acea primă anuală până în 2027 de 1.500 lei pentru personal didactic și 500 lei este noutatea pentru nedidactic. Și cam atât. Se știe că ultima ofertă a fost de a acorda de la 01/01/2024 45% din diferența dintre salariu din grilă și salariul la 31/12/2023, Guvernul a venit cu cinci procente suplimentar, adică la 50”, a transmis sindicalistul.

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație (FSE) „Spriru Haret”, a declarat că luni la ora 10 vor transmite un răspuns Guvernului privind poziția profesorilor.  „Colegii au transmis foarte clar că vor să vadă conținutul actului normativ”, a spus acesta.

Ce se întâmplă cu Bacalaureatul

Întrebați ce se va întâmpla cu examenul de Bacalaureat, sindicaliștii au transmis că nu pot da un răspuns acum, ci abia atunci când profesorii vor da un răspuns privind actul normativ al guvernanților. „Nu vă putem da un răspuns în momentul de față. Deci, în momentul în care se vor încheia în totalitate discuțiile cu Guvernul României, în momentul în care colegii își vor da acordul vizavi de conținutul acelui act normativ, după ce va apărea o ordonanța de urgență, din momentul acela putem spune ce se întâmplă mai departe”, a spus Marius Nistor.

Reamintim că profesorii au primit sâmbătă seara o nouă ofertă din partea Guvernului. Concret, aceasta prevede o creștere salarială imediată cu 25%, acordarea unei tranșe anuale în valoare de 1.500 de lei pentru personalul didactic și auxiliar, până în anul 2027 și acordarea a 50%, de la 1 ianuarie, din noua grilă prevăzută de Legea salarizării pentru cadrele didactice.

 Începută în data de 22 mai, greva profesorilor continuă chiar și după ce Guvernul a adoptat, tot pe 8 iunie, declarația care are ca anexă memorandumul cu creșterile salariale din Învățământ. Sindicatele au transmis că documentul nu prezintă garanții”.    

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare