Coreea de Sud se confruntă cu incendii de pădure de amploare, iar autoritățile au declarat stare de urgență.
Incendii devastatoare în Coreea de Sud. FOTO: X
Peste 2.600 de pompieri și soldați, sprijiniți de zeci de sprijiniți de zeci de elicoptere, vor fi mobilizați în sudul și în sud-estul Coreei de Sud pentru a stăpâni flăcările, potrivit Agerpres.
Incendiile de pădure care afectează sudul și sud-estul Coreei de Sud de câteva zile au determinat o mobilizare masivă de forțe. Peste 2.600 de pompieri și militari intervin în zonele afectate, alături de 57 de elicoptere, a anunțat luni Lim Sang-seop, șeful serviciului forestier sud-coreean.
Cel puțin trei pompieri și un funcționar și-au pierdut viața în districtul Sancheong, unde focul a izbucnit sâmbătă. În Uiseong, flăcările au mistuit aproximativ 7.000 de hectare, iar 600 de persoane au fost evacuate din cauza unui alt incendiu de pădure.
Luni după-amiază, incendiile nu erau încă pe deplin sub control. Agenția forestieră sud-coreeană a emis avertismente de pericol maxim pentru provinciile Gyeongsang de Sud și de Nord, precum și orașele Busan (sud-est) și Daejeon (centru-vest).
Specialiștii avertizează că temperaturile ridicate, valurile de căldură frecvente și lipsa precipitațiilor, fenomene asociate schimbărilor climatice, contribuie la răspândirea rapidă a incendiilor de pădure.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂