10.9 C
Londra
miercuri, mai 8, 2024

„Între două lumi”, spectacol de balet dedicat artiştilor refugiaţi din Ucraina pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Evenimentul încununează programul de studii la care au participat balerinii refugiaţi, susţinut de Opera Naţională Bucureşti şi iniţiat de către Ministerul Culturii. 

Reclama Google

În aceste momente de grea încercare, în primul rând pentru valorile libertăţii pe care prima scenă lirică le împărtăşeşte şi susţine cu tărie şi fermitate, în semn de solidaritate, Opera Naţională Bucureşti s-a alăturat demersurilor de ajutorare a artiştilor victime ale războiului de pe teritoriul ucrainean. Comemorând împlinirea a 90 de ani de la începutul Holodomorului (Foametea ucraineană din 1932-33), spectacolul doreşte evidenţierea luptei perpetue a poporului ucrainean de a-şi menţine identitatea şi integritatea naţională în pofida unei opresiuni istorice. 

„Între două lumi” este povestea celor care în acest moment trăiesc în cumpăna necunoscutului şi a incertitudinii, însă cu toţii suntem în aceeaşi poveste. Cu toţii avem un rol de jucat în acest spectacol. 

Există un loc, unde cei care intră de bunăvoie sau nu, îşi caută evadarea. Acest spaţiu nu este delimitat şi nu poate fi constrâns sau reprodus, ci se găşeste în fiecare dintre noi atunci când îl căutăm.

Vă invităm să păşiţi cu grijă în locul în care oameni ca noi îşi spun poveştile. Balerinii îşi vor spune povestea prin dans, cântăreţii îşi vor spune povestea prin muzică, iar noi vom fi acolo martori cu trupul şi sufletul, în semn de solidaritate…în spatiul dintre două lumi.

„Ucrainienii trec prin momente pe care nimeni nu îşi doreşte să le trăiască, şi mulţi dintre ei sunt nevoiţi să îşi părăsească ţara. Dar cum să fac eu să creez un spectacol despre momente atât de dureroase şi atât de proaspete, mai ales când am de făcut acest spectacol chiar cu refugiaţii ucrainieni? Solutia mea a fost, în primul rând să ofer un spaţiu sigur pentru aceşti oameni, încă de la repetiţii. Mi-am dorit ca ei să se simtă în siguranţă ca să mă ajute să le spun povestea fără să devin intruzivă. Din această cauză am şi denumit spectacolul Între două lumi, pentru că aceşti oameni sunt prinşi într-un spaţiu nesigur. Prinşi între nevoia de a aştepta să treacă războiul şi să se întoarcă acasă, şi cea de a-şi crea un nou viitor. Am încerat totodată să aflu şi cum s-a ajuns la război şi am mers înapoi în istoria greoaie a acestei naţii. Aşadar, Între două lumi este un spectacol despre ucraineni şi Ucraina. Perioada dintre Holodomor şi războiul de astăzi. De unde au pornit şi unde au ajuns.” – Vanda Ştefănescu, coregraf 

Bilete aici şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

 

 

 

 

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare