Actrița Julia Roberts a mărturisit faptul că a fost „distrusă” atunci când a aflat că producătorii renunță la realizarea versiunii originale a comediei de succes din 1990 „Pretty Woman/ Frumușica”, relatează NY Post.
„Trebuia să fie un film mult mai întunecat numit „3.000 de dolari”„, a declarat actrița, în vârstă de 56 de ani, făcând referire la suma plătită de Edward (interpretat de Richard Gere) pentru a-și petrece noaptea cu Vivian Ward.
Julia Roberts este cunoscută pentru rolul interpretat în „Pretty Woman” foto: Shutterstock (Arhivă)
„Vivian era dependentă de droguri, iar filmul se termina cu el părăsind-o pe o stradă lăturalnică, aruncându-i banii și plecând cu mașina„, a dezvăluit Julia Roberts în timpul unei apariții la emisiunea „The Graham Norton Show”, vineri, în timp ce promova filmul „Leave the World Behind/ Lasă lumea în urmă”, care va fi disponibil în curând pe platforma de streaming Netflix.
„Am obținut rolul în acel film și m-am simțit foarte mândră, dar când compania de producție s-a retras și filmul nu a mai fost realizat, am fost distrusă„, a mărturisit vedeta din „Eat, Pray, Love/ Mănâncă, roagă-te, iubește”. „Dar apoi Disney l-a preluat, ceea ce părea atât de improbabil, și l-a făcut amuzant”, a mai adăugat ea.
Filmul, care a generat încasări de 463,4 milioane de dolari în box office, spune povestea lui Vivian, o prostituată din Los Angeles, care este angajată de un om de afaceri bogat pentru a-l însoți la diverse evenimente.
În cele din urmă, cei doi sfârșesc prin a se îndrăgosti și a rămâne împreună. Datorită succesului comercial al filmului, acesta a fost adaptat ca musical pe Broadway în 2018.
Julia Roberts a fost prezentă la celebrul talk-show britanic alături de Tom Hanks, Cher și Timothee Chalamet.
În anul 2019, actrița a apărut în seria „Actors on Actors” de la Variety, unde a vorbit despre parcursul filmului. La acea vreme, Roberts a mărturisit că ea „nu avea ce căuta într-un astfel de film”, și era chiar sceptică cu privire la preluarea proiectului de către Disney.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂