17.8 C
Londra
joi, iunie 30, 2022

La farmacie se pot desfăşura activităţi favorabile sănătăţii publice, precum vaccinarea antigripală şi măsurarea glicemiei

„Cred că farmacia în general este un loc în care putem desfăşura multe activităţi favorabile sănătăţii publice, de la informare-educare, implicarea şi în vaccinare. Există modele cel puţin în ceea ce priveşte vaccinarea antigripală în alte ţări şi putem face un astfel de model şi în România. (…) Noi discutăm foarte mult despre serviciile preventive care ar trebui să stea la baza politicilor de sănătate în România, care să facă sustenabil sistemul de sănătate, pe de o parte, să reducă numărul de ani viaţă cu boală şi să ofere bunăstare populaţiei din România, exact aşa cum îşi propune şi Organizaţia Naţiunilor Unite în cadrul obiectivelor de dezvoltare sustenabilă. (…) Poate că şi măsurarea glicemiei, de exemplu, ar putea să fie practicată în unele farmacii şi sunt lucruri extrem de simple care se pot face nu cu multe investiţii”, a afirmat ministrul Sănătăţii, conform Agerpres.

Alexandru Rafila şi-a manifestat speranţa într-o colaborare cu reprezentanţii farmaciştilor din România. 
 
„Sper să am oportunitatea unei întâlniri cu preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România şi să găsim împreună cea mai bună cale de colaborare cu acest corp profesional care să fructifice, dacă vreţi, expunerea publică, pentru că dânşii au expunere publică prin activitatea pe care o desfăşoară şi să vedem dacă putem să integrăm mai bine farmaciile şi corpul profesional care deserveşte aceste farmacii în programele de prevenţie din România”, a arătat ministrul. 
 
Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, Răzvan Prisada, a afirmat că îşi doreşte să existe ghiduri aduse la standarde europene după care să se desfăşoare aceste activităţi în farmaciile comunitare. 
 
„Nu pot decât să îmi doresc să existe o standardizare şi nişte ghiduri aduse la standarde europene după care să se desfăşoare aceste activităţi în farmaciile comunitare şi de spital prestate de către farmacişti, pentru că la urma urmei ne dorim obţinerea unor beneficii. Avem idee din experienţa colegilor noştri din alte ţări europene şi ştim sigur că aceste obiective se pot atinge, dar ne dorim ca ele să fie atinse şi în condiţii de maximă siguranţă de către pacienţi. Din acest punct de vedere vom continua să sprijinim orice demers al colegilor din Colegiul Farmaciştilor din România pentru a merge mai departe cu ceea ce deja s-a făcut”, a spus Răzvan Prisada.

 

 

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare