12.8 C
Londra
luni, mai 6, 2024

Legea învățământului superior a fost aprobată. Ce probleme rămân nerezolvate

Rectorii care sunt în funcție la intrarea în vigoare a noii legi a Educației pot să mai stea încă un deceniu la conducerea universităților. Cel puțin așa au decis deputații din Comisa pentru învățământ care au terminat de dezbătut legea învățământului superior. De asemnea, aceștia au mai decis introducerea unor amenzi pentru persoanele care cumpără sau vând lucrări științifice, dar și introducerea unor excepții la normele de etică universitară.

Reclama Google

Foto: Arhivă / Unsplash

Concret, amendamentul adoptat la
articolul 137 al noii legi, arată că: „Durata mandatului de
rector este de 5 ani. O persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași
instituție de învățământ superior pentru mai mult de două mandate. În calculul
numărului maxim de mandate se iau în considerare și mandatele de 5 ani
incomplete, întrerupte în urma demisiei, demiterii sau suspendării“.
Acest text
a înlocuit varianta Ministerului Educației care propusese ca la numărul maxim de mandate să fie luate în calcul și mandatele în curs la
momentul intrării în vigoare a prezentei legi. „Legea vine cu o ipocrizie
spunând că limitează numărul de mandate la două. Două de acum încolo, după ce
sunt destui rectori cu trei mandate. Au fost 12 ani rectori, o să mai fie încă
10, deci în total vor fi la conducerea universităților 22 de ani”
, arată sociologul Marian Preda, rectorul Universității din București pentru Edupedu.ro

El
susține că toți votanții îi sunt subordonați rectorului în funcție și că astfel
se creează un avantaj competițional major, deoarece rectorul poate să
influențeze salarizarea, angajarea, sancționarea, numirea în funcții și toate
acestea îi oferă un control suplimentar asupra votanților și, implicit, asupra
voturilor lor. „Când lucrul acesta se perpetuează 22 de ani, este clar că nu
mai există o libertate de opțiune și o egalitate de șanse între potențialii
candidați la funcția de rector. Rectorul în funcție are un avantaj
competițional aproape imbatabil“
, a mai spus rectorul.

Excepții de normele de etică universitară

În același
timp, deputații au
aprobat mai multe excepții de la normele de etică universitară, astfel că a
fost introdus un alineat nou în articolul 168 al legii, unde sunt definite
plagiatul
și alte abateri de la normele academice de etică, articol care
privește excepțiile. „Art. 168 (2) Nu constituie abateri de la normele de etică
diferențele de concepție teoretică, experimentală sau practică, erorile
materiale de citare, diferențele de interpretare a datelor, precum și
diferențele de opinie“,
prevede noul amendament.

„Această prevedere va duce la
o negociere referitoare la: de la ce cifră avem de-a face cu plagiat și astfel
deschidem o poartă în care totul se va rezuma la câte erori sunt considerate
plagiat și câte nu. Va fi și mai greu să analizezi lucrările cu probleme”,
atrage
atenția expertul
în educație Mihai Maci. Tot el crede că ar trebui să se precizeze ce sunt
aceste erori, dar și să existe sancțiuni ale întregii comisii de verificare a
acestor lucrări. „Dacă lucrarea este promovată, înseamnă că toată comisia
și-a dat acordul. Nu poate exista un om care trece prezentarea doctoratului
dacă cineva din comisie îi spune că lucrarea nu este validă. pentru că trebuie
să o refacă. Dacă comisia e de acord, înseamnă că ea are o problemă. Atunci,
coordonatorul lucrării trebuie să nu mai aibă dreptul să coordoneze și alte
persoane, iar școala doctorală din care acesta a făcut parte să fie pusă sub
semnul întrebării”,
precizează expertul.

Proiectul legii învățământului
universitar mai precizează și că „În situaţia în care se dovedeşte că actul de
studii s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor
Codului cadru de etică şi deontologie universitară‚ rectorul are obligaţia de a
solicita instanţei de contencios administrativ anularea acesteia/acestuia‚
conform prevederilor legale”.
Acest lucru a fost criticat aspru de studenți,
deoarece, conform legii 544/2004, instituția de învățământ superior are
posibilitatea prescrierii plagiatului în tezele de doctorat într-un termen de
un an, precizează Alianța organizațiilor studențești (ANOSR), care critică această prevedere și o consideră
inacceptabilă și rușinoasă. La rândul lui, expertul în educație Mihai Maci spune
că, acest lucru reprezintă o banalitate absolută și că pune piedici în
identificarea lucrărilor plagiate. „Contează foarte mult cine este plagiatorul
și dacă are sau nu o funcție importantă. Este foarte greu să verifici toate
lucrările de doctorat pentru a vedea cine plagiază și cine nu. Dacă o persoană
a plagiat și peste cinci ani ajunge într-o funcție importantă, această condiție
de prescriere a plagiatului este inutilă”
, arată acesta.

Sancțiuni

În noua lege a învățământului
superior au fost introduse și sancțiuni consistente pentru persoanele care vor
să cumpere sau să vândă lucrări de doctorat, licenţă sau masterat, astfel încât
acest fenomen să fie descurajat, potrivit ministrei Educației, Ligia Deca.
Întrebată cum se vor descoperi aceste site-uri care se ocupă cu vânzarea de
lucrări de licenţă, masterat sau doctorat, Deca a spus: „Ele sunt cunoscute în
lumea academică. În multe cazuri există şi anunţuri sau fluturaşi care sunt
distribuiţi în comunităţile academice. Este, cred eu, destul de facil, într-o
primă fază, ca acele comisii de etică de la nivelul universităţilor să se
autosesizeze şi să ridice această chestiune”.
Pentru cei care cumpără astfel e
lucrări amenda va fi între 5.000 și 50.000 de lei, iar pentru cei care vând
lucrările, amenzile vor fi între 100.000 și 200.000 de lei, potrivit Art. 258
al legii.

Mihai Maci a precizat că un profesor
poate identifica foarte ușor faptul că un student nu își scrie singur lucrarea.
„Când ești profesor și coordonezi licențe sau alte lucrări, știi care este
nivelul acestor studenți, iar dacă ei la început îți spun o structură a
lucrării, iar la final vin cu alta, clar acolo e o problemă”.
Legat de acest
lucru, expertul mai spune că, problema este la cei care nu vând lucrări ci sunt
ajutați de alte persoane în mod gratuit. Teodor Iancu, vicepreședinte ANOSR
spune și el că, din păcate, acest fenomen a luat amploare în rândul studenților
în ultima perioadă, dar este optimist și crede că sancțiunile vor ajuta. „Nu e
o piață foarte ascunsă, dacă cauți pe Google găsești site-uri care spun că se
ocupă cu asta, găsești și numere de telefon, orice. Important e să se vrea
stoparea acestui fenomen, dacă se vrea, se poate realiza”.

 Facultate de 2 ani

Facultatea de 2 ani se regăsește și
ea în legea învățământului universitar și, potrivit ministrei Educației, Ligia
Deca, este văzută ca o soluție pentru criza de specialiști de pe piața muncii.
„Reînfiinţăm ciclul scurt de admitere cu diplomă de Bacalaureat, companiile
mari au solictat asta, în special IT, au nevoie nu de licență, dar au nevoie de
un nivel intermediar de învățământ superior, este o tendință europeană și
există facilități fiscale pentru operatorii economici pentru dual”,
a spus
ministra. Orice universitate poate organiza astfel de programe, în afară
de Medicină, Drept și Arhitectură. Expertul Mihai Maci crede că prin aceste
studii de scurtă durată, statul face un fel de declarație publică în care spune
că educația universitară e pur formală sau chiar inutilă: „Dacă pot să fac facultatea în 2
ani, de ce să nu pot să o fac în unul, în 6 luni sau chiar să mă duc la un
ghișeu și să îmi obțin diploma. Mi se pare ceva super caricatural. Faceți cumva
ca pe piața muncii să conteze abilitățile, nu diploma”.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare