8.2 C
Londra
vineri, aprilie 19, 2024

Leonard Doroftei, dezvăluiri amuzante după ce s-a făcut antrenor de box: „Pleacă târâș de la sală! Mă uit la ei și nu știu dacă mai vin data viitoare!” 

Ana-Maria Popescu

Data publicarii: Duminica 10 Aprilie 2022, 23:43

Reclama Google

Data actualizarii: Duminica 10 Aprilie 2022, 23:46


Fostul campion mondial la categoria ușoară a luat-o de la zero în Canada, acolo unde s-a mutat împreună cu familia sa, după ce localul său din Ploiești a fost închis. În Canada, Doroftei a susținut multe dintre meciurile sale ca profesionist, iar acum a vorbit într-un interviu acordat pentru www.sport.ro și PRO TV despre noua sa viață. 


Leonard Doroftei, antrenor de box: „Pleacă târâș când pleacă și zâmbesc așa, în colțul gurii!”


„Îmi este dor de România, doar că am ceva de făcut, vreau să duc la capăt și vreau să reușesc în ceea ce am de făcut acum…antrenez. Nu mai privesc nici în stânga, nici în dreapta, privesc doar înainte, vreau să fac ceva, la un nivel înalt, mă simt extraordinar, deocamdată învăț. 

  • Leonard Doroftei


Una e să fii sportiv, alta e să fii antrenor. Dacă faci o combinație între cele două, vei reuși să faci ceva ca antrenor. Cum am reușit ca sportiv, reușesc și ca antrenor. Mi-a plăcut mult să boxez, în schimb, e mult mai ușor să antrenezi. Aceeași muncă e, eu sunt mai nebun așa și e aceeași muncă în ambele calități”, a declarat Leonard Doroftei pentru PRO TV și www.sport.ro


Reporter: Ce spun elevii dumneavoastră?

Leonard Doroftei: Ei nu spun nimic, doar pleacă târâș când pleacă și zâmbesc așa, în colțul gurii.

Reporter: Le e frică de un fost campion mondial?

Leonard Doroftei: Mă uit la ei și nu mai știu dacă vin data viitoare, dar revin, mă face să cred că ceea ce fac este bine. Nu mă duc să mă bat ca haiducul, pentru că nu sunt Andrii Popa. Pregătim totul, totul se face cu pregătire.


„Mă înțeleg foarte bine cu toată lumea, nu doar cu românii. Mă știți cum sunt, zâmbitor, charismatic. Nu merge cu țipete și cu heirup, din vorbe frumoase învățăm să boxăm. Deocamdată antrenez oameni care vor să facă mișcare, pentru sănătate, alături de ei învăț, am și copii care vor să meargă mai departe. Nu fac nicio diferență între sportivi și oameni normali, toți se antrenează la fel cum se pregătesc. Boxezi sau nu, nu există, pentru mine trebuie să fie numărul 1”, a adăugat fostul campion mondial. 


Leonard Doroftei, despre România și o posibilă revenire în țară: „Am reușit să renasc!”


Totodată, Doroftei a vorbit și despre plecarea sa din țară, dezvăluind că este tot timpul cu gândul la România, însă că se simte mulțumit cu ceea ce are acum. 


„Tot timpul mă gândesc acasă, dar ceea ce am acum mă face să cred că sunt ok, merg mai departe, sunt fericit pentru mine, e o schimbare și am reușit să renasc. A fost o decizie a lor, a copiilor, să ne întoarcem în Canada. Am spus: ‘ok, mergem, vedem’ și au avut drepate, nu am ce să le reproșez, totul merge bine”. 


Reporter: V-ați mai întoarce în România?

Leonard Doroftei: Nu mâine, ieri! Într-o bună zi, dacă îmi așez treburile, de ce nu? Îmi e dor de absolut tot ce înseamnă România, munte, aer, oameni. Antrenez români, vorbesc de România, nu sunt departe. La antrenamente tot românește vorbesc, stai liniștit. Prea multă engleză și franceză nu pot să vorbesc.

Reporter: Practic, sunteți și profesor de română la dumneavoastră acolo.

Leonard Doroftei: Da, da, ai drepate. Bine, ar trebui să vorbesc corect ca să fiu profesor de română! :)) Măcar am o scuză, la câți pumni am luat….

Reporter: Știți câți pumni ați luat?

Leonard Doroftei: Dacă aș avea bani câți pumni am luat, doamne…!   



Sursa – SPORT.RO

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare