25.3 C
Londra
luni, iunie 30, 2025

Maestrul vorbelor goale: Discursul cu efect de somnifer al lui Stoichiţă la alegerile FRF

Bineînţeles că de la alegerile FRF nu puteau lipsi Power Point-urile şi graficele care să evidenţieze realizările măreţe ale federaţiei. 
 
Şi la pupitru a fost chemat şi Mihai Stoichiţă, acest „Lippi“ al fotbalului românesc. Iar dacă, la un moment dat, a reuşit să-şi lipească numele de calificarea panamezilor la CM 2018, amintind că a antrenat naţionala lor în 2001 (!!!), acum nea Mihai s-a descurcat ca peştele în apă, adoptând un discurs bombastic, dar gol de conţinut şi cu efect de somnifer pentru cei prezenţi pe Arena Naţională.
 
„Anul trecut, la Mogoşoaia, am venit în faţa voastră cu prima strategie tehnică a fotbalului românesc. Roadele se văd deja. Planul nostru pe termen mediu şi lung, prin care am creat un context pentru performanţă. Documentul e ca o busolă, ne dă o direcţie. În care ne îndreptăm acţiunile, cu claritate, în anii care urmează. Federaţia s-a implicat şi la nivel juvenil, cred că am reuşit să resuscităm toate sectoarele de activitate. Ştiţi şi dumneavoastră performanţele. Nu le repet, nu fac sărbătoare naţională din asta. Acum două seri mă uitam la FCSB şi Universitatea Craiova şi mă bucuram pentru ambele echipe. Mă uitam la un joc din play-out, la Sepsi – Botoşani. E o bucurie să vezi, chiar dacă una pierde. Bucuria ţi-o dă faptul că ai germeni care îţi dau speranţe pentru viitor“, a spus şeful Comisiei Tehnice. 
7
trofee a câştigat antrenorul Mihai Stoichiţă: titlul şi Supercupa României cu Steaua (1998), titlul şi Cupa Moldovei cu Şerif Tiraspol (2002), plus titlul, Cupa şi Supercupa Armeniei cu Pyunik Erevan (2004).

 

Reclama Google

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare