12.4 C
Londra
duminică, iulie 3, 2022

Marea Britanie: Șefii NHS cer un nou LOCKDOWN din cauza creșterii alarmante a cazurilor de COVID. Care a fost răspunsul Guvernului

Marea Britanie: Șefii NHS cer un nou LOCKDOWN din cauza creșterii alarmante a cazurilor de COVID. Care a fost răspunsul Guvernului 2

Șefii NHS care un nou lockdown, pe măsură ce numărul pacienților internați în spitale cu COVID crește.

Creșterea numărului de spitalizări vine după o creștere a infecțiilor în martie, în momentul în care Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat luni, 11 aprilie, că urmărește zeci de cazuri de două noi subvariante ale tulpinii Omicron, foarte transmisibile, pentru a evalua dacă sunt mai infecțioase sau mai periculoase.

Cifrele Biroului Național de Statistică arată că una din 13 persoane din Anglia sunt infectate cu COVID acum, scrie Daily Express.

Ministrul Sănătății din Marea Britanie, Sajid Javid, a spus că acest lucru era de așteptat după ridicarea restricțiilor, iar Guvernul nu este îngrijorat datorită faptului că Omicron provoacă o boală mai ușoară.

NHS a cerut însă acțiuni de atenuare, cum ar fi revenirea limitelor pentru amestecarea în interior și măștile în spații aglomerate, pentru a reduce răspândirea virusului.

Guvernul anunță că nu se va lua nicio măsură

Astfel, spun șefii din sănătate, Paștele ar putea fi la fel de rău ca orice iarnă pentru NHS dacă guvernul nu intervine, cerând miniștrilor să reinițieze o campanie de informare publică cu privire la COVID-19.

Dar Guvernul a respins propunerile, adăugând, totuși, că este conștient de presiunile cu care se confruntă NHS.

O purtătoare de cuvânt a executivului declarat: „Nu există nicio modificare a îndrumărilor noastre, iar planul nostru de viață cu Covid rămâne în picioare.

„Evident, continuăm să monitorizăm orice schimbare în comportamentul virusului”, a mai spus aceasta.

Între timp, OMS a adăugat variantele BA.4 și BA.5, surori ale celei originale BA.1 Omicron, la lista pentru monitorizare.

OMS a spus că a început să le urmărească din cauza mutațiilor suplimentare, care trebuie studiate în continuare pentru a înțelege impactul asupra sistemului imunitar.

Boris Johnson nu exclude un nou LOCKDOWN în Marea Britanie

Cele două sub-variante Omicron au fost detectate pentru prima dată în Africa de Sud și de atunci mutațiile au „dominat” rapid cazurile din țară, potrivit experților.

De asemenea, variantele au fost detectate în Danemarca și în Marea Britanie, iar Agenția pentru Securitate a Sănătății din Marea Britanie (UKHSA) le-a numit „variante în cauză” într-un raport din 8 aprilie.

Spitalele sunt pline în proporție de aproape 100%

Directorul medical NHS Stephen Powis a declarat cu privire la un nou lockdown: „Pe lângă numărul tot mai mare de pacienți cu COVID și cu 94% din paturi ocupate acum, nr confruntăm cu cel mai mare număr de personal bolnav din cauza virusului – o medie de 28.500 de angajați în fiecare zi.”

„Personalul nostru din prima linie lucrează îndeaproape cu furnizorii de asistență socială pentru a se asigura că pacienții părăsesc spitalul de îndată ce sunt apți să facă acest lucru, iar spitalele au crescut numărul de paturi și au creat capacități suplimentare, în conformitate cu creșterea presiunii”, a arătat acesta.

În săptămâna care s-a sfârșit la 4 aprilie, 16.407 pacienți cu COVID erau internați în spitale.

Matthew Taylor, directorul executiv al Confederației NHS, a declarat: „Realitatea brutală pentru personal și pacienți este că acest Paște în NHS va fi la fel de rău ca orice iarnă”.

„Dar avem un guvern care pare să vrea să se spele pe mâini de responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în serviciile locale din țară”, a acuzat acesta.

„În opinia noastră, nu avem un plan de a trăi cu Covid, avem o ideologie de „a trăi fără restricții”, care este diferită. Trebuie să punem în aplicare măsurile necesare pentru a atenua presiunile asupra serviciului nostru de sănătate în timp ce acest virus continuă să atace”, a continuat acesta.


…Marea Britanie: Șefii NHS cer un nou LOCKDOWN din cauza creșterii alarmante a cazurilor de COVID…

Sursa – Ziarul Romanesc .NET

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare