6.9 C
Londra
joi, februarie 5, 2026

Medvedev transformă o replică din „Game of Thrones” în ameninţare, după ce ultimul tratat nuclear Rusia – SUA a expirat: „Iarna se apropie”

Dmitri Medvedev
avertizează că tensiunile globale ar putea escalada, după ce ultimul tratat
nuclear Rusia – SUA a expirat. „Iarna se apropie”, anunţă el, folosind o
replică celebră din pelicula „Game of Thrones”.

Reclama Google

Ameninţarea lui Dmitri Medvedev. FOTO: X/Dmitri Medvedev

Miercuri, Dmitri
Medvedev a anunţat public că tratatul New START, ultimul acord de neproliferare
și reducere a armelor nucleare strategice dintre Rusia și Statele Unite, expiră
joi, 5 februarie.

Într-un mesaj
publicat pe platforma X, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a subliniat
caracterul istoric al momentului și a transmis un avertisment simbolic
Occidentului, folosind o replică celebră din serialul Game of Thrones: „Iarna
se apropie”.

Dmitri Medvedev,
care a semnat personal acest acord, pe vremea când era preşedinte al Rusiei, a
atras atenția că, pentru prima dată din 1972, Moscova și Washingtonul nu mai
sunt legate de niciun tratat care să limiteze forțele nucleare strategice.

„Asta e tot. Pentru prima dată din 1972, Rusia (fosta
URSS) și SUA nu au niciun tratat care să limiteze forțele nucleare strategice.
SALT 1, SALT 2, START I, START II, SORT, New START – toate aparțin trecutului”,
a scris Medvedev, într-un mesaj
care accentuează ruptura totală a structurii de control al armamentului
construit în ultimele decenii.

Cândva perceput
drept un politician cu vederi mai liberale, fostul președinte rus a devenit, în
ultimii ani, una dintre cele mai radicale voci ale regimului lui Vladimir Putin.
În prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, el
utilizează frecvent rețelele sociale pentru a transmite mesaje dure și
provocatoare la adresa Occidentului.

Tratatul New START,
semnat în 2010 de Dmitri Medvedev și președintele american de la acea vreme,
Barack Obama, expiră oficial joi, 5 februarie.

Deși acesta a fost,
formal, în vigoare până în prezent, mecanismele sale esențiale, inclusiv
inspecțiile reciproce, nu au mai fost aplicate din 2023, în contextul
declanșării invaziei ruse la scară largă în Ucraina.

În acest context,
Ministerul rus de Externe a anunțat miercuri, 4 februarie, că Federația Rusă nu
se mai consideră legată de prevederile tratatului.

Decizia vine după
ce, încă din luna ianuarie Kremlinul susţine că așteaptă un răspuns oficial din
partea Statelor Unite la propunerea de prelungire a acordului, prezentând
subiectul drept unul extrem de important pentru securitatea globală.

Reacția de la
Washington a fost însă una rezervată. Întrebat ce intenționează să facă în
cazul expirării tratatului, președintele american Donald Trump a minimalizat
situația, afirmând: „Dacă expiră, atunci
expiră
”, și a adăugat că preferă negocierea unui acord mai amplu, care să
includă și China.

Ce prevedea acordul

Tratatul New START
a fost considerat piatra de temelie a sistemului modern de control al armelor
nuclear
e, stabilind limite stricte pentru arsenalele strategice ale celor două
mari puteri.

Astfel, acordul
plafona numărul focoaselor nucleare strategice desfășurate la 1.550 pentru
fiecare parte și limita la 700 numărul rachetelor balistice, al sistemelor
lansate de pe submarine și al bombardierelor strategice capabile să transporte
arme nucleare.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare