18.1 C
Londra
sâmbătă, iulie 27, 2024

Meningita fungică, asociată cu chirurgia estetică. Două persoane au murit, altele 400 sunt sub observație

SUA și Mexic trag un semnal de alarmă cu privire la un focar de infecții legat de chirugia estetică. Autoritățile americane și
mexicane îndeamnă OMS să declare o urgență de sănătate publică din cauza unei
epidemii de meningită fungică, legată de operațiunile cosmetice din Mexic.

Reclama Google

Meningită, asociată cu chirurgia plastică FOTO Pexels

Americanii călătoresc adesea în Mexic pentru servicii
medicale la prețuri reduse.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) declară o urgență
de sănătate publică atunci când o boală se răspândește între țări și poate fi
necesar un răspuns internațional coordonat pentru a o ține sub control.

Recent, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor
(CDC) din SUA au declarat că două persoane care au suferit intervenții
chirurgicale cu anestezie epidurală au murit din cauza meningitei. Alte aproape
400 de persoane din SUA și Mexic sunt monitorizate din aceeași cauză, iar două
clinici cosmetice din orașul mexican Matamoros au fost închise.

Autoritățile atât din SUA, cât și din Mexic au îndemnat
persoanele care au suferit intervenții chirurgicale cu anestezie epidurală la
River Side Surgical Center sau la Clinica K-3 începând cu luna ianuarie să se
supună unei evaluări, chiar dacă în prezent sunt asimptomatice.

Cazuri suspecte, identificate

CDC a declarat că a identificat deja 25 de persoane în
SUA cu cazuri „suspecte” sau sau care ar putea suferi de meningită fungică, arată BBC.

Mulți cetățeni americani călătoresc în Mexic pentru
proceduri cosmetice precum liposucția, mărirea sânilor și ridicarea feselor. Toate
aceste proceduri necesită injectarea unui anestezic în zona din jurul coloanei
vertebrale.

Dallas Smith, de la CDC, a declarat că medicamentele
folosite în timpul anesteziei în actualul focar de infecție ar fi putut fi
contaminate fie în epidurala în sine, fie în alte medicamente care sunt
adăugate împreună în timpul operațiilor, cum ar fi morfina.

Există o penurie în prezent în Mexic și ar putea exista
un potențial pentru o piață neagră care ar putea avea medicamente contaminate
”,
a declarat Smith.

În octombrie anul trecut s-a descoperit că un lot de
anestezic local
utilizat în mod obișnuit pentru operații precum nașterile prin
cezariană a fost infectat de aceeași ciupercă, ceea ce a dus la moartea a 39 de
persoane în statul mexican Durango.

Cel mai frecvent simptom timpuriu al meningitei fungice
sunt durerile de cap, urmate de simptome precum febră, vărsături, dureri de gât
și vedere încețoșată.

Meningita fungică nu este contagioasă și poate fi tratată
cu medicamente antifungice – dar poate deveni rapid gravă și amenință viață,
odată ce simptomele încep.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare