9.3 C
Londra
joi, martie 28, 2024

Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat, la a doua sesiune a Comisiei de Cooperare între Guvernele României şi EAU, interesul pentru continuarea colaborării în domenii de importanţă

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a co-prezidat, miercuri, la Abu Dhabi, împreună cu Ahmed bin Ali Al Sayegh, ministrul de stat pentru Afaceri Economice şi comerciale al Emiratelor Arabe Unite, cea de-a doua sesiune a Comisiei de Cooperare între Guvernul României şi Guvernul EAU.

Reclama Google


În cadrul sesiunii de miercuri au fost discutate oportunităţile concrete de dezvoltare de proiecte comune de cooperare în domeniile de interes reciproc pentru ambele state, arată un comunicat de presă al MAE.

Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat faptul că sesiunea Comisiei are loc în contextul vizitei Prim-ministrului României Nicolae-Ionel Ciucă şi al rezultatelor foarte bune ale discuţiilor avute de şeful guvernului în ziua anterioară cu Preşedintele şi Premierul EAU.

Totodată, „ministrul Aurescu a exprimat, în numele Guvernului României, interesul ferm pentru continuarea dezvoltării şi diversificării colaborării în domenii de importanţă majoră pentru cele două state, respectiv economic, comercial, transporturi maritime şi aeriene, energie, IT&C, securitate cibernetică, agricultură şi securitate alimentară, mediu şi cercetare aerospaţială. În acest sens, alături de partea emirateză, a fost decisă amplificarea dialogului sectorial, prin contacte directe între instituţiile de resort din România şi EAU, schimburi de vizite, implicarea în proiecte comune de cooperare, inclusiv pe pieţe terţe, şi încurajarea interacţiunilor între oamenii de afaceri; de asemenea, a pledat pentru creşterea investiţiilor emirateze în România”, mai indică sursa citată.

În contextul efectelor multidimensionale ale crizei de securitate generate de războiul de agresiune declanşat de Rusia contra Ucrainei, ministrul Aurescu a subliniat importanţa domeniului energiei, unde este necesară intensificarea cooperării bilaterale, inclusiv prin mobilizarea ministerelor şi companiilor de resort.

De asemenea, a prezentat eforturile depuse de România pentru gestionarea celor peste 1,3 milioane de refugiaţi ucraineni care au intrat în România, precum şi rezultatele hub-ului umanitar de la Suceava, invitând partea emirateză să îl utilizeze. În acest context, a subliniat şi demersurile efectuate de ţara noastră pentru facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat, totodată, că acest dialog politic şi sectorial aprofundat, realizat în cadrul Comisiei, reprezintă o dovadă a angajamentului şi interesului comun de a dezvolta şi diversifica relaţia bilaterală, fiind înregistrate progrese şi rezultate tangibile, inclusiv prin eficientizarea coordonării bilaterale la nivel guvernamental.

La finalul sesiunii plenare, ministrul Bogdan Aurescu şi ministrul Ahmed bin Ali Al Sayegh au semnat Minuta celei de-a doua sesiuni a Comisiei de cooperare între Guvernul României şi Guvernul EAU.

De asemenea, au fost semnate, subsecvent lucrărilor Comisiei, alte două documente de cooperare bilaterală, după cum urmează: Acordul între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind cooperarea în domeniul militar, Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România şi Autoritatea Porturilor, Vămilor şi Zonelor Libere din Dubai.

Înaintea începerii sesiunii Comisiei de cooperare, ministrul Bogdan Aurescu a avut o întrevedere bilaterală cu Ahmed bin Ali Al Sayegh, ministrul de stat pentru afaceri economice şi comerciale din EAU. De asemenea, reuniunea ministerială din data de 22 iunie 2022 a fost precedată, la 21 iunie 2022, de întâlniri de lucru la nivel de experţi.

Delegaţia română a fost compusă din vice-premierul Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor şi infrastructurii, ministrul energiei Virgil Popescu, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale Adrian-Ionuţ Chesnoiu şi alţi reprezentanţi de rang înalt din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Energiei, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Economiei, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, alături de experţi din cadrul mai multor ministere şi instituţii naţionale, mai arată sursa menţionată. 

 

 

Sursa – News.ro

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare