Un articol publicat de Sky News arată cum mii de șoferi din Regatul Unit sunt penalizați pentru neplata parcării chiar și atunci când aparatele sau aplicațiile digitale de plată nu funcționează. Situațiile de acest fel sunt tot mai frecvente, iar experții avertizează că firmele private de parcare profită de confuzie și de lipsa de informare a conducătorilor auto.
Aproximativ 80% dintre amenzile emise de operatorii privați sunt plătite fără a fi contestate, chiar și atunci când sunt nedrepte. Odată ce o amendă a fost achitată, aceasta este considerată o recunoaștere a vinovăției, iar dreptul de apel dispare.
Atunci când aparatul sau aplicația de plată nu funcționează, trebuie să faceți fotografii clare ale mașinii, aparatului defect și capturi de ecran care arată eroarea aplicației. Dacă nu există o linie telefonică de contact, operatorii ar trebui să suspende sancțiunile până la remedierea sistemului — lucru care, în practică, se întâmplă rar.
În cazul parcărilor administrate de consilii locale, amenzile pot fi contestate oficial. Consiliile pot anula sancțiunile dacă șoferii demonstrează că au încercat să plătească, dar au fost împiedicați de defecțiuni tehnice. În schimb, în parcările private, amenzile sunt considerate „facturi”, nu sancțiuni legale, și intră sub incidența dreptului contractual.
E important să păstrați toate dovezile amintite mai sus și să apelați direct la proprietarul terenului (de exemplu, un supermarket sau un centru comercial), solicitând anularea facturii. În multe cazuri, managerii magazinelor pot interveni în favoarea clienților.
Dacă apelul este respins, șoferii pot escalada disputa către una dintre cele două organizații de reglementare – British Parking Association (BPA) sau International Parking Community (IPC) – care au mecanisme de soluționare a litigiilor.
Firmele de parcare încearcă adesea să intimideze prin trimiterea de scrisori de la firme de colectare a datoriilor, însă acestea „nu au niciun drept legal de executare”. Doar o scrisoare oficială (Letter Before Claim) trebuie tratată cu seriozitate, întrucât precede o eventuală acțiune în instanță.
Potrivit Private Parking Sector Single Code of Practice, operatorii trebuie să ofere o perioadă de minimum 5–10 minute la intrarea în parcare și o „perioadă de grație” de 10 minute la plecare, înainte de emiterea unei sancțiuni. Dacă semnalizarea este neclară sau inexistentă, contractul de parcare poate fi declarat nevalid.
În Anglia și Țara Galilor, firmele au la dispoziție 14 zile calendaristice plus două zile lucrătoare pentru a trimite o notificare valabilă către proprietarul vehiculului. În Scoția și Irlanda de Nord, responsabilitatea legală a deținătorului mașinii nu se aplică, iar cazurile minore sub £300 ajung rar în instanță.
Teofil Ștefănescu © 14.01.2026
Sursa – Diaspora UK
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂


