Muzica
pe care artista națională a Franței a lăsat-o în urmă trece
bariera lingvistică, este mai mult decât artă, este un omagiu adus
dragostei, adus vieții, relevant pentru oricine, indiferent de țară.
Nathalie Lermitte, o mare artistă a Franței FOTO arhiva personală
Nathalie Lermitte
(58 de ani), una dintre cele mai mari artiste franceze
din prezent, a cucerit întreaga planetă cu spectacolul-tribut adus
inconfundabilei Édith Piaf. Considerat cel mai mare succes
francofon din lume, jucat cu casa închisă pe Broadway și în
sălile de spectacole din peste 50 de țări, „Piaf!
The Show“ a depășit vânzări de peste un milion de bilete.
Spectacolul s-a bucurat de un succes deosebit anul trecut în
București și, la cererea publicului, va reveni în România chiar
de Mărțișor, la Circul Metropolitan din
București, grație organizatorilor de la
Emagic. Spectatorii români vor putea
retrăi povestea celei mai mari cântărețe franceze din toate
timpurile într-o scenografie nouă de excepție, ce îi va
transporta pe străzile Parisului cu piesele ei atemporale, care au
fermecat publicul din întreaga lume. Interpretat de talentata
Nathalie Lermitte și conceput și regizat de Gil Marsala, „Piaf!
The Show“ este unanim considerat de apropiații lui Édith Piaf cel
mai frumos tribut adus vreodată carierei cântăreței.
Nathalie Lermitte, una
dintre cele mai apreciate artiste ale Franței, și-a început
cariera în 1984, la 18 ani, cunoscând un succes fulminant.
S-a născut într-o familie
de muzicieni și a început să cânte încă de la vârsta de șase
ani în trupa tatălui ei, iar la optsprezece ani a lansat primul
album «Tu es tout ce que j’aime», două extrase pe single fiind
vândute în peste 400.000 de exemplare. Melodia omonimă a fost
remarcată de posturile de radio franțuzești, care au început să
o difuzeze frecvent, lansând astfel cariera națională a artistei.
Cântareața și-a continuat cariera înregistrand numeroase coloane
sonore pentru seriale de televiziune și animații, iar 1989 a marcat
începuturile artistei în teatrul muzical, fiind solicitată să
joace în celebrul spectacol „Starmania” timp de trei ani pe
scena teatrului Marigny din Paris, iar apoi într-un turneu
internațional încheiat în Moscova și Sankt Petersburg. Cariera
artistei a continuat cu o serie de musical-uri în care, de cele mai
multe ori, a jucat rolul lui Édith Piaf, culminând cu PIAF! The
Show, considerat cel mai mare omagiu adus lui Piaf.
Într-un
emoționant interviu exclusiv acordat pentru „Weekend Adevărul“,
Nathalie Lermitte a vorbit despre începuturile
sale în muzică și ajutorul de neprețuit pe care l-a primit de la
marea cântăreață France Gall, dar mai ales despre legătura sa
peste timp cu Édith Piaf. Turneul din acest an este și mai
impresionant, având în vedere însemnătatea lui: aniversarea a 110
ani de la nașterea inconfundabilei Piaf.
Pe când aveați doar 9
ani, presa din regiunea Picardia vă dedica deja un prim articol, cu
un titlu cumva premonitoriu: „Nathalie:
o viitoare Piaf?“. Cum ați
simțit această asemănare?
V-a făcut să vă gândiți la o carieră muzicală pe urmele unicei
Édith Piaf?
Într-adevăr, aveam
9 ani pe atunci și cred că nu îmi dădeam
seama de importanța articolului. În schimb, pot spune că nu doream
să devin o nouă Édith Piaf, pentru că realizam deja că doar una
a fost Édith Piaf, o voce unică, extraordinară. În schimb, acel
articol m-a făcut să îmi dau seama că îmi doream să cânt și
că a cânta reprezenta viața mea, de asta eram sigură.
Cu două luni înainte de
Bacalaureatul programat
pentru iunie 1984, ați fost exclusă din liceu, deoarece directorul
instituției considera că
petreceți prea mult timp pe platourile de televiziune și mai ales
pentru a cânta varietăți.
Care a fost apărarea dumneavoastră în fața acestui spirit vetust?
A fost cu adevărat un șoc
și am realizat în special că varietățile, mai ales pentru acel
om, reprezentau ceva superficial. Lucru care
m-a supărat și m-a enervat, însă, în
același timp, m-a motivat mult. Și poate
grație acelui director am luat Bacalaureatul,
pentru că m-am pregătit singură, iar reacția lui mi-a dat forța
necesară în ciuda faptului că eram
prezentă des pe platourile de televiziune.
Mentor
la început de drum
În 1988, la scurt timp
după o primă audiție ratată pentru „Starmania“
(musical, operă-rock),
convinsă de talentul dumneavoastră, marea
cântăreață France Gall v-a oferit
oportunitatea să lucrați împreună timp de o
săptămână. Cum a fost pentru dumneavoastră acea
experiență?
A fost ceva incredibil.
Adesea, când îmi aduc aminte de acea săptămână în care m-am
pregătit cu ea îmi spun că am visat,
pentru că într-adevăr a fost ceva incredibil.
France Gall m-a luat sub aripa sa. Am lucrat atât
cu ea, cât și cu Michel Berger
(n.e. – cântăreț și compozitor, soțul lui France Gall până
la moartea lui, în 1992) timp de o săptămână, față în
față. M-am pregătit pentru „Starmania“
singură cu ea. A fost un moment cu adevărat privilegiat. Trebuie
să mărturisesc că pentru mine, care aveam o carieră de cântăreață
solo, „Starmania“ și faptul că France
Gall m-a luat sub aripa sa m-au făcut să
realizez că iubesc teatrul muzical. Iar acum pot spune că grație
lui France Gall interpretez rolul lui Édith Piaf pe tot globul,
pentru că ea mi-a relevat teatrul muzical.
![Nathalie Lermitte, artistă: „Édith Piaf era o etern îndrăgostită de iubire“ 1 piaf 1080x1080 jpg](https://cdn.adh.reperio.news/image-9/9e067cf5-10a4-442a-923e-ac7746c9bd99/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D500%26h%3D350%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Imaginea 1/13:
piaf 1080×1080 jpg
În 1996, după ce mai
întâi ați refuzat, după trei săptămâni de reflecții,
ați acceptat în cele din urmă să o interpretați
pe Édith Piaf într-un spectacol. Care a fost motivul principal care
v-a convins să faceți acest pas?
Au fost mai multe motive.
Mi-am amintit de mine, când aveam doar 4 ani și am avut un șoc
ascultând-o pentru prima oară pe Piaf –
mi-a creat emoții extrem de intense și speciale.
Au mai fost și motive un pic spirituale,
un pic personale, inclusiv relația cu bunica mea. A fost cumva un
declic, ceva supranatural, mai presus de mine, în ciuda temerilor și
a îndoielilor mele. Alegerea aceasta
mi-a schimbat viața.
„Pe
scenă mă simt completă“
Ați interpretat superba
melodie „Hymne à l’amour“
și în duet cu Céline Dion, într-un platou de televiziune. Nu era
ceva prevăzut, a fost cumva improvizat momentul și foarte
emoționant. Cum ați trăit acest
duet inedit?
Da, a fost un moment unic,
absolut improvizat, pe care l-am luat ca pe un cadou din cer, ca pe
un cadou al clipei. Trebuie să trăim prezentul, trebuie să trăim
fiecare clipă, acesta e secretul vieții. În franceză „présent“
înseamnă și cadou. Și chiar așa este, prezentul este un cadou de
care trebuie să ne bucurăm.
De ce e scena casa
dumneavoastră?
Pentru că pe scenă mă
simt completă, pe scenă mă simt în siguranță. Pentru că
pur și simplu mă simt întreagă acolo.
Cântecul,
dincolo de răni
V-ați documentat enorm
legat de viața lui Édith Piaf. Ce detaliu din viața sa v-a
impresionat cel mai mult?
Sunt multe detalii legate de
viața ei care
m-au impresionat. Însă e un lucru primordial ce m-a emoționat mult
și în profunzime: pentru mine,
Piaf este un copil etern. Când privesc fotografiile sale,
din tinerețe până la sfârșit, văd o privire de copil. Văd în
acele fotografii o privire de copil cu un izvor de
iubire fără fund și care toată viața a încercat să umple acest
izvor cu iubire. Piaf era o etern îndrăgostită de iubire, iar asta
m-a emoționat enorm. Acel copil m-a emoționat. Cred că Piaf a
încercat toată viața să vindece rănile lui Édith.
Este Édith
Piaf vocea vieții dumneavoastră?
Ce întrebare frumoasă! Da,
Édith Piaf este vocea vieții mele.
Un
spectacol pentru eternitate
„Piaf! The Show“ este
considerat în unanimitate de apropiații cântăreței
drept cel mai frumos tribut
adus marii artiste. Cum ați descrie dumneavoastră spectacolul?
Este o călătorie profund
emoțională de-a lungul cântecelor lui Édith Piaf, cântece pe
care chiar ea le-a așezat în inimile noastre. De aceea spectacolul
este o călătorie profundă.
Ați concertat deja în
România anul trecut. Cum ați simțit emoțiile publicului român?
Ador publicul român, simt o
legătură specială, o legătură de suflet ce mă emoționează.
Aștept cu nerăbdare
să revin la București pe 1 martie.
Dacă ar trebui să
asociați România cu un vers din cântecele lui Édith Piaf, care ar
fi acela?
„Dieu réunit ceux qui
s’aiment“ (trad. – „Dumnezeu îi
reunește pe cei care se iubesc“).
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂