Nicolae Corjos, regizorul unui fenomen cinematografic al anilor ’80. „Liceenii“ și „Declarație de dragoste“, filmele mai multor generații VIDEO

În urmă cu doi ani a murit Nicolae
Corjos, regizorul filmelor îndrăgite de mai multe generații: „Liceenii“, „Declaraţie
de dragoste“, „Ciprian Porumbescu“, „Toate pânzele sus“.

Regizorul de film Nicolae
Corjos s-a născut la 22 mai 1935, la Hotin (Bucovina, în prezent Ucraina). A
absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca
Caragiale” (IATC) din Bucureşti în 1956.

A desfăşurat o îndelungată activitate ca asistent
de regie şi regizor secund, colaborând cu numeroşi realizatori, de la Malvina
Urşianu la Mircea Mureşan şi de la Sergiu Nicolaescu la Lucian Pintilie.

În 1979 debutează ca regizor cu pelicula „Ora
zero”, potrivit site-ului http://aarc.ro („All About Romanian Cinema”),
revistă online editată de Uniunea Cineaştilor din România.
Din vasta sa filmografie sunt de amintit: „Alo, aterizează
străbunica!” (1981), „Declaraţie de dragoste” (1985),
„Liceenii” (1986), „Extemporal la dirigenţie” (1987),
„Un studio în căutarea unei vedete” (1988), „Liceenii rock’n
roll” (1990), „Concurs internaţional George Enescu” (film
documentar, 1992), etc.

A obţinut premiul Uniunii Cineaştilor pentru filmul
„Liceenii”, în anul 1986, şi a făcut parte din juriul Festivalului
naţional de film şi diaporamă „Toamnă la Voroneţ”, în anul 2003;
cadru didactic asociat la Catedra regie de film şi televiziune a Universităţii
Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”.

A fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului
între 1995 şi 2001, notează site-ul CineMagia – www.cinemagia.ro. Nicolae
Corjos a devenit doctor în muzică în 2000 cu teza „Arta muzicii –
componentă şi aureolă a audiovizualului” şi a fost profesor universitar la
Universitatea „Hyperion” din 1990 până în 2009. De asemenea, a fost
membru al Uniunii Cineaştilor din România.

Regizorul Nicolae Corjos Arhivă Studiourile Buftea

Ca scenarist a contribuit la filmul „Pădurea
nebună” (1982) (în colaborare cu Ion I. Cantacuzino şi Virgil Puicea), iar
ca actor a jucat în pelicula „Ciprian Porumbescu” (1973) şi într-un
episod din serialul de televiziune „Toate pânzele sus” (1977).

Filmele „Declaraţie de
dragoste” şi „Liceenii” au devenit un fenomen cinematografic al
anilor ’80 şi s-au bucurat de o popularitate extraordinară în deceniile ce au
urmat. Televiziunile din România au difuzat aceste filme de zeci de ori,
generaţii de cinefili revăzându-le cu plăcere în perioade succesive, ca pe un
document artistic al emoţiilor şi relaţiilor sociale specifice vârstei
adolescenţei, aşa cum arătau ele în anii ’80, în România.

Într-un interviu acordat „Weekend Adevărul”, Ştefan Bănică a explicat ce a însemnat succesul timpuriu în urma filmului „Liceenii”, dar şi experienţa în sine, care a venit în timp ce făcea Armata la Craiova. 

„Când am intrat la Institutul de Teatru şi am făcut filmul Liceenii, popularitatea mea şi a colegilor mei a devenit dintr-odată atât de mare încât nu am avut timp să mă gândesc la asta. A fost un succes timpuriu cu două tăişuri”, a rememorat artistul. 

De asemenea, acesta a povestit şi despre cum s-au desfăşurat filmările pentru „Liceenii”, în regia lui Nicolae Corjos, şi cum, de-a lungul timpului, a păstrat prietenii strânse cu cei din distribuţie. 

„Eu veneam direct din armată, de la Craiova. În ultimele două luni de armată am filmat Liceenii, după ce am fost detaşat la Bucureşti. Aveam o altă stare decât colegii mei din film, pentru că, ieşind din unitate, mă simţeam liber. Ne distram mult între noi, cei din distribuţie. S-au legat prietenii de-o viaţă. Cu unii dintre cei care lucrau atunci la film lucrez şi astăzi. De pildă, cu Mona Segall, care atunci era secretară de platou şi care astăzi este unul dintre cei mai mari producători de televiziune din România, am făcut Dansez pentru tine”, a declarat Ştefan Bănică pentru „Weekend Adevărul”. 

Oana Sîrbu a rămas cu eticheta „Dana“ din „Liceenii“? „Da, mie mi se pare foarte frumos să te asocieze lumea cu o anumită imagine, mai ales că a reprezentat atât de mult, pentru generaţii în­tregi.Perioada de atunci nu se mai întoarce, dar ea şi-a pus amprenta pe întreaga mea viaţă. Faptul că am ajuns să joc în „Liceenii“ a fost o întâmplare, pentru că eu mi-am dorit întotdeauna să cânt. Oricum, viaţa mi s-a schimbat după această experienţă“, a mărturisit artista.