Curtea de Apel Bucureşti a admis joi, în parte, cererea în care primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), prin care edilul a fost declarat în stare de incompatibilitate şi conflict de interese, potrivit Agerpres.
Primarul a contestat raportul în instanță FOTO Facebook
Instanţa nu a fost de acord cu cererea lui Nicuşor Dan de anulare a părţii din raport, trimis de ANI la Parchetul General, care se referă la infracţiunile de abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, relatează Agerpres.
„Admite excepţia tardivităţii formulării cererii adiţionale şi constată decăzut reclamantul din dreptul de a invoca noi motive de nelegalitate. Admite excepţia inadmisibilităţii exercitării controlului de legalitate asupra dispoziţiei din raportul de evaluare prin care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Respinge cererea de anulare cu privire la acest aspect ca inadmisibilă. Admite în parte cererea formulată de reclamantul Nicuşor Daniel Dan în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate. Anulează în parte raportul de evaluare nr.58231/G/II/23.12.2022 sub aspectul constatării existenţei stării de incompatibilitate şi conflictului de interese. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei, care nu este definitivă.
Potrivit sursei citate, Nicuşor Dan a fost prezent joi în sala de judecată, el susţinându-şi cauza în faţa judecătorilor.
Acuzațiile ANI
Primarul Nicușor Dan este acuzat de abuz în serviciu și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. Agenția Națională pentru Integritate (ANI) a sesizat Parchetul acuzând că edilul Capitalei este în conflict de interese de natură administrative și stare de incompatibilitate.
Edilul Capitalei a explicat atunci că nu a ocupat funcția de director al instituției din subordinea Primăriei Capitelei, primarul având atribuții legale, de conducere a acestora în situațiavacantării funcției de conducere din vârful instituției și a anunțat că va contesta raportul în instanță.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂