Noaptea de Sfântul Nicolae, icoană pentru copii, propagandă pentru regimuri. Moșul așteptat cu cântece legionare

Copiii nu au
astâmpăr, se învârtesc pe lângă ghetuțele şterse de noroi și se întreabă dacă
sunt suficient de curate în așteptarea lui Moș Nicolae. Știu că n-au fost
tocmai cuminți, dar mai știu din anii trecuți că moșul e bun, așa cum e și Moș
Crăciun și, pe lângă nuielușa dulce, de acadea, găsesc întotdeauna și alte
daruri. Așa ar trebui să arate noaptea de Sfântul Nicolae în amintirea oricărui
copil. Doar că toate regimurile vremelnice l-au confiscat pe bătrânul darnic.
În cinstea lui s-au cântat cântece legionare, iar comuniștii l-au interzis.

Legenda lui Moș
Nicolae, de altfel un personaj real, episcop al Myrei, a traversat veacurile și
toate regimurile, aducând la începutul fiecărei ierni bucurii copiilor. Conform
tradiției populare, el apare pe un cal alb, culoare care face aluzie la prima
zăpadă care cade la începutul iernii, păzește soarele care încearcă să se
strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără
lumină şi căldură, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă drac, ajută văduvele,
orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la
înec corăbierii, apără soldații în război. Se spune că în nopţile marilor
sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să-l vadă pe sfânt
stând la masa împărătească alături de Dumnezeu.

La începutul
fiecărei ierni, el este așteptat de către toți copiii cu daruri, asemenea lui
Moș Crăciun. Mai veche este însă tradiţia pedepsirii copiilor neascultători cu
nuieluşa lăsată în încălțările lor în noaptea de 5 spre 6 decembrie. „Moș
Nicolae a fost însă mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Conform
tradiţiei creştine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă
lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de
sărbători şi practici magice dedicate în special lupilor şi spiritelor morţilor,
început la mijlocul lunii noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Şchiop,
Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei) şi
încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Moș Nicolae),
specific unui străvechi început de an autohton, probabil Anul Nou dacic“, scrie
profesorul Ion Ghinoiu în „Dicţionarul de mitologie română“.

În ghetuțe vieneze

Un gând de început
de iarnă din trecut, din anul 1886, din Viena, ne demonstrează că oricât de
departe ai pleca de pe aceste meleaguri și oricâți ani ai strânge, amintirile a
ceea ce ai trăit în copilărie sunt de neprețuit. Sub titlul „Corespondenţă din
Viena. 1/13 Decembre 1886 – amintiri din copilărie. Sfântul Nicolae în Viena.
Înainte de Crăciun.

Imitaţiile de diamant. Condamnat la moarte“, „Telegraful român“
a publicat un text emoționant: „Îmi aduc si acum bine aminte cu câtă evlavie
împreunată cu frică şi mai multă nedumerire asupra individualităţii acelor
sfinte personage, cari sub numele sfântului Nicolae şi a lui moş Crăciun aveau
să ne resplătească pentru faptele noastre copilăresci, aşteptam ziua de 6 şi 25
Decembre. Nopți întregi nu aveam odihnă. Nesiguranţa atât asupra cualificării
faptelor mele şi bune, dar mai mult rele şi cu deosebire mult accentuata
neîndurare a celor doi bătrâni venerabili, cari pot trece cu toată uşurinţa
prin gaura chieii dela uşă, prin cutare crepătură dela geamurile ferestrii şi-1
scot cu desagii lor fără fund cu o fabuloasă uşurinţă pe copilul cel rău din
liniştea casei părintesci, – toate aceste mă puneau pe gânduri serioase şi mă
făceau să mă port cum se cade, foarte cum se cade. Dar apoi când venia sfântul
Nicolae şi moş Crăciun, de-i vedeam în persoană, cu hainele lor lungi, cu
bărbile lor albe, cu desagii lor plini de nuci, jucării şi fel de fel de
marafeturi, – eram atât de fericit, încât nu puteam durmi toată noaptea“.

Viena, însă, era
altceva, avea alte povești, la loc de cinste fiind Krampus. „Nu prea pricep aci
în Viena, în centrul catolicismului german, care nu l-a canonisat pe sfântul
Nicolae asemenea bisericii noastre, să esiste obiceiuri întocmai ca ale
noastre, să i se dea o importanţă aproape identică cu ziua de Crăciun. Cu zile,
ba cu săptămâni înaintea zilei de 6 Decembre geamurile prăvăliilor din Viena au
un aspect original şi special totdeodată. Nisce figuri cu un esterior straniu
de tot, parte de zahar, parte din lemn, parte din piele, având înfăţişarea
acelor închipuiri urgisite, pe cari le-a personificat fantasia poporului în
forma lui «ucigă-1 crucea», cu feţe omenesci, ghiară de mâţe, coarne de capră,
copite de cal, limbi de foc, ochi de jăratic, – umplu ferestrile boitelor.
Vienesii îi numesc «Krampus» şi ei aparţin strict obiceiurilor de la sf.
Nicolae. Dintre cadourile menite pentru copii la ziua sf. Nicolae, «Krampus» nu
poate să lipsească, el are să fie pentru ei un feliu de memmento mori, un feliu
de pază ca să se ferească de rău“, conform corespondenței din Viena acelor
timpuri.

Sfântul Nicolae FOTO GettyImages

„Mere, pere,
covrigi şi de toate“

În perioada
Primului Război Mondial era mai importantă supraviețuirea, atât pe front, dar
și în spatele lui, iar tradiția aștepta vremuri mai bune, de pace. Cu toate
acestea, în presa vremii descoperim că și atunci Sfântul Nicolae făcea minuni.
Una dintre ele este relatată în publicația „Dimineața“, de către Victor A.
Bacaloglu. Este povestea unui copil al cărui tată pleacă pe front cu puțin timp
înaintea Sfântului Nicolae. Ca să-i facă despărțirea mai suportabilă, mama sa i-a
promis „Nu mai plânge… iată taica o să vină și o să-i aducă lui Ionică mere,
pere, covrigi şi de toate“. Este lista bunătăţilor ce i le va aduce mobilizatul
Roaţă copilului său, Ionică, ce abia împlinise opt ani. Dar Sfântul Nicolae era
a doua zi, iar Ionică rămase gânditor, cu privirea spre fereastra cu ochi de
hârtie… îşi aducea aminte de anul trecut, că Sfântul Nicolae îi adusese în
ghetuţele lui puse la fereastră poame şi gologani, dar atunci era taica lângă
el, și atunci aveau ceva bănuți, dar acum, odată cu mobilizarea, doar sărăcie
peste ei.

A venit și
noaptea. Vântul șuiera a pustiu pe afară, ţăranca cu oftatul în gât adormise pe
laviţă, iar Ionică, pe patul gol şi rece ca un suflet chinuit, zâmbea. Deodată
copilul s-a deșteptat și, ca îndemnat de un vis, s-a sculat încet să nu-l vadă
maica, și a pus micile lui opinci la geam… «Nu se poate, trebue Sfântul
Nicolae să-mi aducă ceva… că doar am fost cuminte». Și întunericul s-a lăsat
iarăși peste ei și sufletul lor. Feştila lumânării era pe sfârșite când, în
miez de noapte, s-a auzit o lovitură uşoară la ușă. «Om bun… ia, un ofiţer
întârziat la drum…».

Omul a fost primit
în casă și, când a aflat că nu este lampă, a cerut ofițerul soldatului său să
aducă felinarul de la trăsură. Atunci, vizitatorul de la miezul nopții a văzut
opincile lui Ionică așezate la fereastră. «Ce-i cu ele?», întrebă el pe femeie.
«E noaptea Sfântului Nicolae, şi le-a pus copilul acolo, doar i-o aduce Sfântul
vreo jucărie sau poamă!». Ofiţerul îşi răscolea amintirele şi nu găsea printre
ele nici una să-i fi mângâiat copilăria – era un biet orfan, crescut printre
străini şi cazărmi ca copil de trupă. Când femeia a fost trimisă pe afară după
puțină apă, ofițerul și-a deșertat buzunarul de franci şi gologani în opincile
cârpite ale copilaşului. Alături, a lăsat pachetele cu mâncare pe care le
luaseră ei pentru drum.

Când prima rază de
lumină a intrat și în casa lor, Ionică cu ochii încă împăienjeniţi de somn și-a
aruncat privirea spre fereastră și a dat cu ochii de pachete. Mare i-a fost
bucuria. Când a pus mâna pe opinci să se încalțe, din ele a căzut pe podea o
adevărată avere. «Şi bani maică… şi bani!», a spus copilul. Cel viitor îi va
aduce ceva? Nimeni n-o poate spune; căci maica lui a visat aţipind pe laviţă,
că jalea şi războiu se întinsese peste ţarină, că mulţi se stingeau înainte de vreme
şi că prea turbure, în zarea depărtată de abia se estompa chipul Domnului,
grăind duios şi blând uitatul «Pace şi vouă!»“.

Sfeştania unei
crâșme de Sfântul Nicolae

O știre
îngrozitoare a avut loc în anul 1923 de ziua Sfântului Nicolae. Povestită de un
preot în „Lumina satelor“, tragedia trebuie să se fi întâmplat exact așa, numai
că fiecare poate să-i dea interpretarea care îi convine. Un crâșmar care și-a
făcut o crâșmă nouă a ținut neapărat de ziua sa să-i fi sfințită casa. „Multă
lume s-a strâns din acest prilej în casa cea nouă şi slujbă frumoasă s-a făcut.
Toată lumea a rămas mulțumită, numai diavolul scrâşnia din măsele de ciudă că
sfinţisem o casă din care el voia să-şi facă biserică. Şi diavolul nu s-a lăsat
numai cu ciuda. După ce am plecat eu cătră casă s-a apucat şi el de slujbă. La
crâșma cea nouă rămăseseră «Nicolaii» să-şi petreacă de ziua numelui. Pela
miezul nopții dracul s-a apucat de feştania lui cea mare şi pe dimineaţă slujba
era gata: un bătrân de 80 de ani zăcea omorât cu peste 20 lovituri de par.
Parii îi zdrobiseră în chip îngrozitor capul, mâinile şi picoarele. Dracu adecă
«sfinţise» din nou casa şi o stropise cu sânge de om. Zguduit de această fioroasă
întâmplare, un om ce locuia în faţa birtului s-a pocăit şi de atunci nime nu-l
poate întoarce la credința ce a avut“.

Luat peste picior de comuniști: „Sfântul nu este
decât o veche glumă cu… barbă“

Perioada celui de-Al
Doilea Război Mondial a fost una cruntă, când iarna nu era decât un anotimp
greu pentru front. Era dificil și pentru cei rămași acasă, dar autoritățile
știau că, oricât de greu le era, tot găseau ceva din puținul lor să dăruiască
altora, mai ales de sărbători. În decembrie 1941, ziarul „Timpul“ publica pe
prima pagină un anunț în care le cerea românilor să pregătească pachete pentru
soldații de pe front: „Pregătiți pachetele cu alimente, efectele și orice alt
obiect și bani pe care voiți să-i dăruiți pentru ajutorul de iarnă. Echipele de
contactare să vor vizita în zilele de 6 și 7 Decembrie pentru a culege obolul
pe care să-l dați în pragul sărbătorilor celor loviți de soartă și împovărați
de multe lipsuri. Ajutați cu toată dărnicia pe frații voștri în suferință în
aceste timpuri atât de grele“.

O altă știre
publicată tot pe prima pagină anunța că sâmbătă, 6 decembrie, întreprinderile
comerciale și industriale vor lucra. „Ministerul muncii aduce la cunoștință că
ziua de Sâmbătă 6 Decembrie – Sf. Nicolae – nu este sărbătoare legală, astfel
că întreprinderile comerciale și industriale vor lucra potrivit orariului
obișnuit“.

Daruri pe ritmuri
legionare

Un alt apel venea,
în 1940, din partea Mariei Antonescu și a Elizei Horia Sima: „Crăciunul acesta
este întunecat și trist. Să încercăm să aducem un fir de lumină și o faptă de
bucurie. Soldații noștri, ostașii, își fac Crăciunul departe de vetrele lor,
departe de mame, de soții și de surori. Să le umplem singurătatea cu grija
noastră“.

Darurile ajungeau
la cei nevoiași, însă acestea erau duse în acompaniamentul cântecelor
legionare, așa cum aflăm din publicația „Curentul“ în anul 1940, când Maria
Antonescu a împărţit daruri copiilor săraci din Predeal. „Astăzi la ora 5 d.a. în
localul primăriei, mulţime de copilaşi săraci aşteptau sosirea d-nei g-ral
Antonescu. Camarazii legionari din garnizoană au făcut front în curtea
primăriei. La ora 5, d-na general Antonescu, însoţită de doamnele: Goga,
Fabricius şi de col. Grigoriu, primarul oraşului, soseşte la primărie.
Camaradul Nicolae Bodeanu, şeful garnizoanei, dă raportul“. La final, „D. col.
Grigoriu, primarul oraşului, mulţumeşte d-nei g-ral Antonescu, pentru daniile
aduse copiilor săraci din Predeal. Corul legionar intonează mai multe cântece
legionare, iar populația face o călduroasă manifestaţie de simpatie la plecarea
d-nei g-ral Antonescu“.

În vreme de război
plângeau și oamenii, iar oamenii credeau că plânge și Sfântul Nicolae de mila
lor. „O, ghetele acestea! Câte lacrimi va fi vărsat Sfântul, privindu-le. El
care an de an a luat în mână atâtea soiuri de încălţăminte omenească,
pantofiori fini, uşori ca fulgul, mărci renumite alde Filt, bocanci solizi de
globetroter, făcuţi colea în lege cu talpă veritabilă. Astăzi vede jalnicele
fabricaţii de războiu, standard şi talpă sintetică, talpă de hârtie, le vede
şi-i vine a plânge – cum zic – de mila noastră. Niciodată în voiajul lui din
fiecare an n-a găsit Sfântul Nicolae pe oameni atât de goi şi desculți ca-n
pragul iernii acesteia“, scria „Gazeta Transilvaniei“ în 1943.

Copil (Universul copiilor)

Un sfânt cu
„reumatism poliarticular“

Războiul s-a
sfârșit, dar suferința nu pentru poporul român. Moș Crăciun și Moș Nicolae n-au
mai existat, ci doar Moș Gerilă, un personaj inventat de comuniști, care le
aducea cadouri copiilor în noaptea dintre ani. Sărbătoarea Crăciunului
dispăruse cu totul din calendar, zilele de 25 şi 26 decembrie fiind lucrătoare.
Mai mult decât atât, în ziarele vremii se vorbea urât despre credințele
străvechi și legendele populare, spunând că Sfântul Nicolae venea doar la
copiii bogați. „Acest Sf. Neculai era un sfânt cu anumite preferinţe care
înclinau mai ales pentru copii bogaţi care puteau să-şi adune în faţa sobei
câteva perechi de încălţări. La copiii care-şi aşezau unica pereche de ghetuţe
sparte de apă în faţa sobei reci uita să treacă. Şi a doua zi în unele case era
fericire: fericirea copilului bogat, în altele iluzii sfărâmate amar şi ghetele
pline de cenușa suflată de vânt din soba cu burlanele ieşite“, se scria în anul
1947.

Ba, mai mult, era
luat și în bășcălie: „Sf. Neculai este un sfânt de compătimit. Închipuiţi-vă la
vârsta lui, când are un reumatism poliarticular, să se urce pe atâtea
acoperişuri pentru a-şi face meseria şi a se strecura pe horn. Ba de când cu
vremurile moderne, Sfântul a trebuit să ia lecţii de balet pentru a se putea
strecura prin toate răsuciturile unei ţevi de calorifer în blockuri. Şi mai
sunt şi alte riscuri, in fiecare noapte de Sf. Neculai poliţia prinde câte o
duzină de Sfinţi Neculai cu saci în spate care uzurpă atribuţia marelui sfânt.
Şi închipuiţi-vă dacă într’o noapte ar fi condus la «circă»
şi veritabilul sfânt ce nenorocire s’ar întâmpla. Dar Sfântul se mai loveşte
astăzi şi de precocitatea copiilor care încep să-şi dea seama că Sfântul nu
este decât o veche glumă cu… barbă (…) Ne apropiem tot mai repede de
Crăciun, de Anul Nou! Până la anul Sf. Neculai s-a întors din nou în cer pentru
a-și trata reumatismul și bătăturile făcute pe pământ“, aflăm din ziarul
„Opinia“.

Sfântul Nicolae (Albina 1933)

Nicolae, episcop
de Myra

Nașterea Sfântului
Nicolae este dusă de teologi pe vremea împăraţilor Diocletian (284-305) şi
Maximian (286-305) în cetatea Patara din Asia Mică. Părinţii săi, Teofan şi
Nona, au murit în timpul unei molime, iar el a fost crescut de un unchi, Nicolae,
episcop al acelei cetăţi. De la acesta a învățat să fie bun creștin, iar atunci
când a mai crescut a fost ales şi hirotonit episcop al cetăţii Myra, din Lichia
(Turcia). La acea vreme, a fost prins de mai-marii păgâni ai cetăţii şi a fost închis
în temniţă împreună cu alţi creştini. Dar, după ce Constantin cel Mare a ajuns
împărat al romanilor, cei care erau închişi au fost eliberaţi.

La Myra, el s-a
arătat mult-milostiv către cei săraci şi apărător al celor nedreptăţiţi. Conform
legendei, Sfântul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea,
în anul 325, eveniment în cadrul căruia Arie, un preot din Alexandria, a susținut
că Iisus Hristos nu este de aceeași natură cu Dumnezeu Tatăl. Atunci, Sfântul
Nicolae l-a mustrat pe Arie pentru rătăcirea sa. De aici a rămas în tradiție ca
micuții neascultători să primească de la Moș Nicolae o nuielușă sau o crenguță
de măr. Apoi, i s-a dat marelui ierarh darul facerii de minuni. Legenda spune
că Sfântul Nicolae a eliberat din temniţă trei oameni nevinovați, care l-au
chemat în ajutor. Atunci, el i s-a arătat în vis împăratului Constantin şi
eparhului Avlavie, iar împăratului i-a spus cum s-a întâmplat totul, că cei
trei erau nevinovaţi, fiind învinuiţi din invidie și astfel i-a salvat de la
moarte.

A murit în jurul anului
345, însă și după moarte s-au pus pe seama lui multe dintre minunile care s-au
petrecut. Marinarii îl invocă atunci când pleacă pe mare, iar negustorii atunci
când se tocmesc. El mai este considerat și sfântul patron al arcașilor, hoților
care regretă, al fecioarelor și văduvelor credincioase, al săracilor, al
prizonierilor, al studenților, al pelerinilor.

Moaștele Sfântului
Ierarh Nicolae se află la Bari, în sudul Italiei, unde au fost aduse la 9 mai
1087, ca să nu cadă în mâinile păgânilor.