10 C
Londra
miercuri, aprilie 24, 2024

Nou scandal între service-urile auto şi firme de asigurare: POSA acuză Euroins că pune condiţii la plata despăgubirilor. Compania spune că aplică regulile ASF

Reprezentanţii Patronatului Operatorilor de Service Auto (POSA) susţine într-un comunicat că Euroins intenţionează să introducă un format al Cererii de Despăgubire.
 
„De la începutul acestui an, service-urile din România se confruntă cu tot mai multe abuzuri din partea asigurărilor. Luând exemplul Euroins, încă doi asigurători au început să plătească doar parţial despăgubirile”, susţine patronatul, fără a preciza însă care sunt ceilalţi doi asigurători.
 
Potrivit Patronatului Operatorilor de Service Auto, multe dispute au apărut în ultima perioadă pentru stabilirea soluţiilor tehnice date în cazul reparaţiilor, asigurătorii încercând să impună unităţilor de reparaţii soluţii tehnice neconforme.
„De câteva zile este forfotă mare în relaţia cu Euroins. Această societate condiţionează plata despăgubirii, făcând abuz de poziţia dominantă pe piaţa RCA şi forţând astfel implementarea în procedurile de lucru a unui contract prin care limitează drepturile păgubiţilor, adică proprietarilor de autovehicule avariate din cauza unor terţi”, se menţionează în comunicat.
Astfel, prin semnarea cererii de despăgubire, păgubitul pierde dreptul de a-şi cesiona sumele ce urmează a fi acordate ca despăgubire, nu îi este acceptată recalcularea despăgubirii în situaţia în care aceasta nu acoperă repararea prejudiciului, îi sunt impuse termene de răspuns pentru oferta transmisă, i se impune să ia de bună calculaţia asigurătorului şi abuzurile continuă.
 
„Nici formatul şi nici conţinutul cererii de despăgubire nu sunt reglementate, păgubitul neavând nicio obligaţie în acest sens, retransmiterea cererii de despăgubire pe formatul nou va devansa plata”, a declarat Dan Barbu, preşedintele POSA.
 
Conform sursei citate, istoricul asigurătorului Euroins în relaţia cu unităţile reparatoare este unul deficitar.
 
„Chiar dacă instanţele judecătoreşti au dat câştig de cauză în peste 95% dintre dosarele în care Euroins a avut calitatea de pârât, această societate continuă să plătească doar parţial despăgubirile, ignorând jurisprudenţa în materie”, se mai spune în comunicat.

Euroins. Nu am condiţionat plata despăgubirilor. Procedurile sunt stabilite de ASF

În replică, reprezentanţii Euroins au declarat că nu au condiţionat şi nu vor condiţiona nicicum plata despăgubirilor, procedurile fiind stabilite clar de ASF.
 
„Euroins nu a condiţionat şi nu va condiţiona niciodată plata de despăgubiri. În primul rând, procedurile sunt reglementate clar de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
 
În ultimele zile, singura modificare adusă de Euroins România în relaţia cu clienţii ţine de simplificarea procedurii prin care sunt deschise dosarele de daună. Mai precis, documentul prin care sunt solicitate despăgubiri a fost simplificat, procedura fiind transparentă, iar clienţii aflând care sunt drepturile lor în relaţia cu compania de asigurare şi cu service-urile auto.
 
Respingem aceste acuzaţii nefondate şi vă readucem aminte că începând cu Q4 2021, timpul necesar pentru plata despăgubirilor din partea Euroins a scăzut la mai puţin de 7 zile. Acest timp rapid de plată se datorează în special simplificării procedurilor interne şi actelor pe care clienţii sunt nevoiţi să le completeze.

Reclama Google

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare