13.1 C
Londra
vineri, martie 29, 2024

O grevă din sistemul energetic din Norvegia ar putea reduce producţia de gaze a ţării cu 13%

O grevă din sistemul energetic din Norvegia, planificată să aibă loc în această săptămână, ar putea reduce producţia de gaze a ţării cu 13%, respectiv cu 292.000 de barili echivalent petrol pe zi, conform grupului patronal Asociaţia Norvegiană de Petrol şi Gaze (NOG), transmite Reuters.

Reclama Google


Producţia de petrol ar putea fi redusă cu 130.000 de barili pe zi, a adăugat NOG, ceea ce corespunde cu aproximativ 6,5% din producţia Norvegiei, potrivit unui calcul Reuters.

Greva, în care muncitorii cer majorări ale salariilor pentru a compensa creşterea inflaţiei, vine într-o perioadă de preţuri ridicate ale petrolului şi gazelor, livrările de gaze naturale către Europa fiind deosebit de strânse în raport cu cererea, după reducerile exporturilor ruseşti.

Membrii sindicatului Lederne, care reprezintă aproximativ 15% dintre lucrătorii petrolieri offshore din ţară, au respins joi un acord de salarizare propus, care fusese negociat de companii şi lideri sindicali.

Drept urmare, ei plănuiesc să înceapă o grevă la trei câmpuri offshore pe 5 iulie şi să adauge încă trei câmpuri în ziua următoare, dacă nu se găseşte o soluţie. Un al şaptelea câmp, Tyrihans, va trebui să se închidă, deoarece producţia sa este procesată din câmpul Kristin din apropiere, unde va fi oprită activitatea.

Părţile au discutat, dar nu s-au înregistrat progrese.

”Au fost discuţii, dar nu vedem o soluţie”, a declarat duminică un purtător de cuvânt al NOG, pentru Reuters.

Sindicatul Lederne nu a fost imediat disponibil pentru comentarii atunci când a fost contactat de Reuters.

Celelalte sindicate de petrol şi gaze din Norvegia au acceptat acordul salarial şi nu vor intra în grevă.

 

Sursa – News.ro

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare