4 C
Londra
joi, ianuarie 29, 2026

O țară europeană crește TVA-ul pentru a-și întări și consolida forțele armate: „Sunt insuficient echipate pentru noile amenințări”

Guvernul unei țări din Europa a anunțat că va crește taxa pe valoarea adăugată (TVA) cu 0,8%, de la 8,1% la 8,9%, pentru o perioadă de zece ani, începând din 2028, pentru a finanța un amplu program de reînarmare al armatei.

Reclama Google

Soldați Elveția FOTO: facebook/Scweizer Armee

Măsura face parte dintr-un plan de consolidare a securității Elveției, estimat la aproximativ 31 de miliarde de franci elvețieni, echivalentul a circa 33 de miliarde de euro.

Consiliul Federal a explicat că decizia vine în contextul deteriorării situației geopolitice din Europa și al noilor tipuri de amenințări la adresa securității.

„Având în vedere situația geopolitică deteriorată, Consiliul Federal dorește să consolideze substanțial capacitățile de securitate și apărare. În acest scop, sunt necesare resurse suplimentare în valoare de aproximativ 31 de miliarde de franci elvețieni.”, se arată în declarația oficială a Consiliului Federal, potrivit Politico.

Potrivit autorităților, armata este insuficient echipată pentru a face față eficient celor mai probabile riscuri, precum atacurile de la distanță și conflictele hibride.

„Din cauza economiilor făcute în ultimele decenii, forțele armate sunt insuficient echipate, în special pentru a respinge eficient cele mai noi amenințări, și anume atacurile de lungă distanță și conflictele hibride”, se menționează în comunicat.

Reorientarea politicii de apărare a început după invazia Rusiei în Ucraina, în urmă cu aproape patru ani. De atunci, țara, deși își păstrează statutul de stat neutru, a intensificat cooperarea militară cu alte state europene și a accelerat procesul de modernizare a armatei. Cu toate acestea, autoritățile subliniază că nu există intenția de a adera la NATO.

În prezent, cheltuielile pentru apărare reprezintă doar aproximativ 0,7% din produsul intern brut, unul dintre cele mai scăzute niveluri din Europa. Obiectivul anterior de a ajunge la 1% din PIB până în 2032 este considerat depășit în raport cu noile realități de securitate, motiv pentru care guvernul a decis să accelereze și să extindă investițiile în domeniul militar.

Veniturile suplimentare obținute din majorarea TVA-ului vor fi direcționate către un fond special pentru armament, care va avea și capacitatea de a contracta împrumuturi pentru proiecte majore.

Prioritățile includ modernizarea sistemelor de apărare aeriană, dezvoltarea capacităților de securitate cibernetică și întărirea infrastructurii electromagnetice.

Potrivit publicației citate, creșterea TVA-ului necesită însă o modificare a Constituției. În acest sens, guvernul va lansa în primăvară o consultare publică, urmând ca populația să se pronunțe asupra măsurii. Autoritățile au subliniat că majorarea este temporară și va fi aplicată strict pentru finanțarea apărării naționale.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare