14.8 C
Londra
duminică, iulie 3, 2022

Orange anunţă EcoRating, un sistem de evaluare a performanţei de mediu pentru telefoanele mobile

Potrivit unui studiu realizat în septembrie 2021, 70% dintre clienţii Orange România care au răspuns la chestionar spun că ar fi dispuşi să plătească un preţ chiar şi cu 10% mai mare pentru un produs clasificat drept sustenabil. 

Astfel, prin afişarea scorului EcoRating obţinut de telefoanele mobile disponibile în magazinele Orange sau pe online, iubitorii de tehnologie pot să aleagă dispozitivul potrivit propriilor nevoi, care are, totodată, un impact redus asupra mediului pe durata întregului ciclu de viaţă.

Întrebaţi dacă ar fi dispuşi să adopte un comportament de consum cu impact negativ redus asupra mediului, unul din doi respondenţi a declarat că şi-ar schimba atitudinea, dacă s-ar dovedi că ceea ce fac dăunează mediului. În plus, cei mai mulţi dintre participanţii la studiu, 88%, spun că iau în considerare durabilitatea unui produs, înainte de a-l cumpăra. Nevoia consumatorilor de a avea la dispoziţie informaţii despre gradul de sustenabilitate a dispozitivelor este un alt aspect evidenţiat de această cercetare. 71% dintre respondenţi îşi doresc implementarea unei etichete eco pentru dispozitivele mobile, pentru a avea mai multe informaţii cu ajutorul cărora să aleagă cel mai potrivit telefon pentru propriile nevoi, dar şi pentru planetă. Mai multe date din studiu puteti urmari in cele doua infografice atasate.

Ce este EcoRating?

EcoRating este un sistem de evaluare a dispozitivelor ce oferă posibilitatea ierarhizării telefoanelor mobile în funcţie de impactul lor asupra planetei, din momentul începerii producţiei şi până la scoaterea lor din uz. Lansată la iniţiativa a cinci dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă, clasificarea EcoRating a fost aplicată, până acum, unui număr de peste 80 de modele de telefoane mobile. Mulţumită acestei clasificări, clienţii Orange au acum acces la informaţii privind durabilitatea telefonului cumpărat, potenţialul de reparare, potenţialul de reciclare, impactul asupra climei şi eficienţa în folosirea resurselor. 

Studiul derulat de Orange a arătat că, pentru clienţi, durata de viaţă a bateriei, preţul, dar şi rapiditatea procesorului sunt principalii factori care influenţează semnificativ decizia de cumpărare a unui telefon nou.

Pe de altă parte, „durabilitate”, „potenţial de reciclare” şi „potenţial de reparare” sunt termenii pe care cei mai mulţi dintre aceştia îi asociază conceptului „EcoRating”. În stabilirea punctajului EcoRating, performanţa şi gradul de sustenabilitate al telefonului sunt stabilite în urma unor evaluări a tuturor funcţionalităţilor dispozitivului, inclusiv a bateriei şi procesorului. Astfel, EcoRating devine un ajutor important pentru toţi cei care caută  performanţă şi vor, în acelaşi timp, să arate mai multă grijă faţă de mediul înconjurător.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare