Părintele basmelor românești, adversar al bradului de Crăciun: „Nu mai văzusem decât pe la morți un așa pom împodobit”

Petre Ispirescu, scriitorul care încă luminează copilăriile cu basmele sale, nu a văzut cu ochi buni apariția pomului de Crăciun în casele românilor. Folcloristului i-a fost teamă că bradul va îndepărta tineretul de obiceiurile dedicate Nașterii Domnului.

Petre Ispirescu a rămas cunoscut în amintirea noastră ca un culegător
de basme populare româneşti care avea un har deosebit în a povesti. Cu toate că a fost
un adept al creațiilor populare, Ispirescu nu a apreciat tradiția pomului de
Crăciun pe care a văzut-o ca „o piază rea, ca o cobe, ca unul ce înfățoșează
semnul jalei și se vâră tocmai în sărbătorile aducătoare de veselie ale
românului”, se menționează în textul publicat de acesta în revista „Convorbiri Literare”.

Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, la Bucureşti, în
mahalaua Pescăria Veche. Scriitorul mărturiseşte că a văzut pentru prima dată
un brad de Crăciun în copilăria sa, în casa unui neamț (n.r. celui „din
neamurile apusene, fie el catolic, protestant sau orice o fi el acolo, îi zice
neamţ„).

„Eram copil și văzând pe la Crăciun la o casă un pom gătit,
am stat și am căscat și eu gura acolo. Pasămite era pomul Crăciunului. Nu mai
văzusem până atunci, decât pe la morți un așa pom împodobit”, spunea
folcloristul și prozatorul Petre Ispirescu în cartea „Poveștile unchiașului
sfătos”.

Pentru că era obişnuit să vadă bradul doar la moartea unor
tineri necăsătoriți l-a apucat „o jale de să ferească Dumnezeu„, crezând
că asupra familiei a căzut năpasta chiar de preajma Crăciunului.

Pomul pe care l-a văzut în copilăria sa i-a rămas în minte
multă vreme. Peste câțiva ani, scriitorul a constatat că obiceiul se
răspândeşte rapid. „După ce m-am făcut mare, am văzut că obiceiul pomului de
Crăciun se întinde precum se întinde și năvălirea în gloată  a străinilor de alt neam în orașele noastre”.

Despre pomul Crăciunului, Ispirescu susținea că „e mai
primejdios, fiindcă se lățește printre Românii de sus, printre cei învățați,
cei cu dare de mână, cei mai însemnați ai țării, care plutesc, cum se zice, pe
deasupra gloatelor și de la dânșii lesne se coboară la cei de jos obiceiurile
și apucăturile lor”.

Frica sa era că oamenii vor uita obiceiurile
tradiționale: „Nu va trece mult și se va răspândi prin toate stratele
poporului, care, Doamne ferește, poate că își va uita de obiceiurile și
datoriile părinților lor și contropirea străină va fi mai ușoară”.

„Să ne împotrivim, făţiş şi pieptiş, năvălirii modei”

Petre Ispirescu credea că pomul de Crăciun va diminua importanța
obiceiurile străbune și că, astfel, acestea vor dispărea și vor fi înlocuite de
cele aduse din străinătate, fie de tinerii plecați la studii, fie direct de
persoanele care veneau de afară să se stabilească în țară. Ispirescu propunea
păstrarea tradițiilor autohtone: „Să ne împotrivim, făţiş şi pieptiş, năvălirii
modei şi să ne mândrim de viţa din care ne tragem„.

Apelul său a creat ecou la jumătatea secolului XIX, mai multe
publicații ale vremurilor susținând punctul său de vedere.

Timpul a dovedit, însă, că românii și-au păstrat obiceiurile,
iar împodobirea pomului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini
din întreaga lume, împreună cu așteptarea, în seara de Ajun a Crăciunului, a
lui Moș Crăciun.

Petre Ispirescu: Foto: Wikipedia

Petre Ispirescu a fost un editor, folclorist, povestitor,
scriitor și tipograf roman. În 1862, acesta a publicat primele șase basme
culese de el, în „Țăranul român”, la îndemnul prozatorului Nicolae Filimon.  

În 1882, la solicitarea lui Vasile
Alecsandri, Ispirescu reunește toate basmele și legendele într-o culegere
completă: „Legendele sau basmele românilor”. Alecsandri îi elogiază
culegerea printr-o scrisoare convertită ulterior în prefață a volumului
publicat: „Recunoștința noastră îți este dar câștigată pentru totdeauna.
Prețiosul dumitale volum trebie să se afle în fiecare casă”.

Printre cele mai
cunoscute basme ale scriitorului regăsim: „Tinerețe fără bătrânețe și viață
fără de moarte”, „Prâslea cel voinic și merele de aur”, „Greuceanu”,
„Sarea în Bucate” etc.

Petre Ispirescu s-a stins din viaţă în noiembrie 1887,
fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.