12.6 C
Londra
vineri, aprilie 26, 2024

Pentagonul monitorizează un posibil atac cu arme chimice în Mariupol. Există posibilitatea unei escaladări majore a conflictului dintre NATO şi Rusia

„Suntem la curent cu rapoartele din social media care susţin că forţele ruseşti au desfăşurat o potenţială muniţie chimică în Mariupol, Ucraina. Nu putem confirma în acest moment şi vom continua să monitorizăm îndeaproape situaţia”,  a declarat luni Kirby, potrivit CNBC.

„Aceste rapoarte, dacă sunt adevărate, sunt profund îngrijorătoare şi reflectă îngrijorările pe care le-am avut cu privire la potenţialul Rusiei de a folosi o varietate de agenţi pentru combaterea revoltelor, inclusiv gaze lacrimogene amestecate cu agenţi chimici, în Ucraina”, a mai adăugat el, potrivit Mediafax.

Reclama Google

Oficialii americani avertizează de mai multe zile că armata rusă va continua aproape sigur să comită atrocităţi în timp ce îşi dublează atacurile în regiunile estice ale Ucrainei.

„Liderii ruşi au arătat în trecut brutalitatea cu care îşi conduc şi îşi desfăşoară operaţiunile”, a declarat Kirby reporterilor în cursul zilei de luni, citând ca exemplu presupusa utilizare de către Rusia a armelor chimice în timpul războiului civil sirian.

 
„Orice utilizare a unor astfel de arme va fi o escaladare necruţătoare a acestui conflict şi vom cere un răspuns de la Putin şi regimul său”, a scris ea pe Twitter .

În data de 11 aprilie, forţele de ocupaţie ruse au folosit în Mariupol o  substanţă otrăvitoare de origine necunoscută. Victimele au insuficienţă respiratorie, sindrom vestibulo-atactic.

Liderul Azov, Andriy Biletskyi, a spus că trei luptători de-ai săi aveau semne clare de otrăvire chimică, dar fără consecinţe catastrofale.

 

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare