13.1 C
Londra
vineri, martie 29, 2024

Percheziţii în România şi Marea Britanie, la o grupare care vindea online medicamente  VIDEO

„La această oră, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – I.G.P.R. efectuează 3 percheziţii domiciliare, dintre care 2 pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, cu sprijinul poliţiei din Northampton, şi una pe teritoriul României, într-un dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în care se efectuează cercetări, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals informatic.” transmite Poliţia Capitalei.

Reclama Google

Conform aceleiaşi surse, persoanele ar fi creat 3 site-uri care au fost promovate în mediul online şi prin care ofereau spre vânzare medicamente, în special dintre cele dedicate tratării de boli extrem de grave, precum cancerul, în scopul obţinerii de bani, în mod necuvenit, de la diferite persoane (pacienţi şi aparţinători), fiind cauzate atât pagube materiale, cât şi din punct de vedere al sănătăţii.

„În unele cazuri, pentru a conferi un caracter de veridicitate acţiunilor companiei şi a imita procedura utilizată la nivelul farmaciilor, ar fi fost solicitate înscrisuri din care să rezulte afecţiunile medicale ori tratamentele prescrise de medici sau, în momentul plasării comenzii, se solicita completarea şi transmiterea de  documente de tip „acord de livrare bunuri”, „împuternicire achiziţionare medicamente” şi „formular de achiziţionare”.” a mai precizat sursa.
 
Ulterior câştigării încrederii, s-ar fi menţinut în eroare victimele, prin crearea unor paşi ce simulau o relaţie comercială reală în mediul on-line, astfel că persoanele puteau vizualiza, în contul creat pe site, plata efectuată, după care era transmis un cod de urmărire comandă, aparent emis de firma de curierat şi era emisă factura fiscală (invoice), toate aceste manevre având menirea de a induce clientului aparenţa unei tranzacţii reuşite.
 
Poliţia Capitalei precizează că după virarea banilor în contul bancar indicat, în majoritatea cazurilor, victimele i-au contactat pe reprezentanţii site-urilor în legătură cu depăşirea termenului de livrare convenit.
 
În aceste cazuri persoanele primeau scuze precum „se vor restitui sumele achitate”, „medicamentele nu sunt disponibile în acest moment”, „nu a preluat curierul comanda”, „mai aşteptaţi” ori se comunica un alt termen de livrare, care nu era respectat. 
 
Ulterior, reprezentanţii site-urilor nu mai răspundeau la e-mail-uri ori la apelurile telefonice.
 
Până la acest moment, prejudiciul cauzat este de aproximativ 100.000 de euro.

 

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare