Rafalele de vânt din ultimele zile au făcut ca, pe traseele montane, unii copaci să fie instabili, riscând să se prăbuşească pe traseele turistice, iar alţii au trunchiurile fisurate, reprezentând de asemenea un pericol pentru cei care trec pe lângă ei. Salvamontiştii braşoveni le recomandă turiştilor care urcă pe mute să fie prudenţi şi să nu oprească lângă arbori care par instabili.
„Condiţiile meteo recente au afectat stabilitatea multor arbori, care pot reprezenta un pericol real, mai ales pe trasee, în zonele împădurite şi în apropierea potecilor turistice. Vântul puternic a dus la apariţia unor copaci instabili, cu rădăcini slăbite sau trunchiuri fisurate, iar aceste situaţii pot genera accidente grave chiar şi atunci când vremea pare favorabilă”, informează, luni, oficialii Serviciului Judeţean Salvamont Braşov
În acest context, salvamontiştii le recomandă turiştilor care se deplasează în zona montană, inclusiv în zonele de altitudine joasă, să dea dovadă de atenţie sporită, să nu oprească sau staţioneze în apropierea arborilor afectaţi şi să respecte indicaţiile transmise de autorităţi.
Cei care vor să facă drumeţii în zona montană trebuie să urmărească permanent avertizările meteorologice în vigoare, să evite deplasările în zonele aflate sub cod roşu sau portocaliu şi, dacă totuşi merg în zonele în care accesul nu implică riscuri, să fie echipaţi corespunzător sezonului de iarnă, precizează Salvamont, arătând că echipamentul adecvat, hainele de schimb, o baterie de rezervă pentru telefon, lichide calde, o sursă de lumină, încălţăminte de munte potrivită şi, după caz, echipament tehnic specific pot face diferenţa în situaţii neprevăzute.
Sursa – News.ro
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂



