6 C
Londra
miercuri, aprilie 24, 2024

Peste 40 de percheziţii la o grupare specializată în obţinerea ilegală de fonduri nerambursabile. Prejudiciul depăşeşte 1,5 milioane de lei

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a transmis, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, desfăşoară, joi, o amplă acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în obţinerea ilegală de fonduri nerambursabile, garantate de bugetul de stat, printr-un program de finanţare. 

Reclama Google

În cadrul acestei acţiuni, vor fi puse în executare 42 de mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Galaţi, Maramureş, Suceava, Neamţ, Vaslui şi Iaşi.

La data de 28 iunie, poliţiştii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de 38 de persoane, fizice sau juridice pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri şi spălare a banilor.

„În urma cercetărilor, a rezultat faptul că, în perioada anilor 2019-2020, pe teritoriul României, s-a constituit un grup infracţional organizat care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile garantate de bugetul de stat, în cuantum total de 1.571.687 de lei, printr-un program de finanţare”, se arată în comunicat.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare