9.1 C
Londra
miercuri, aprilie 24, 2024

Peste 5.000 de automobile electrice Dacia Spring vândute în România. Modelul face istorie în Europa de Vest

Un client din Bucureşti a devenit marţi, 12 aprilie, posesorul celui de-al 5.000-lea vehicul Dacia Spring vândut pe piaţa din România. 

Reclama Google

Autoturismul, de culoare Lightning Silver, a fost achiziţionat prin intermediul programului de reînnoire a parcului auto naţional, Rabla Plus. 

Preţul mediu al unui model Dacia Spring achiziţionat prin Rabla Plus este de aproximativ 10.000 de euro după reducerile aplicate.

Încă de la lansarea sa comercială, Dacia Spring s-a impus ca lider detaşat al pieţei vehiculelor electrice din România, ajungând să deţină aproape un sfert din vânzările acestui segment.

85% din clienţii modelului au comandat ambele sisteme de alimentare disponibile opţional: cablul de 10A şi sistemul de încărcare rapidă la bornă de curent continuu.

La nivel european, sunt deja în circulaţie peste 40.000 de vehicule Dacia Spring. Cele mai multe dintre acestea au fost înmatriculate în Franţa (peste 18.000 de unităţi), Italia (6.700 de unităţi) şi Germania (5.100 de unităţi).

Dacia Spring oferă un spaţiu interior record pentru segmentul mini, un motor electric eficient şi fiabil şi o autonomie de până la 305 kilometri (conform normei WLTP City – 230 kilometri conform normei WLTP Combined). 

Vă mai recomandăm şi:

Dacia Spring a atins 40.000 de comenzi în Europa. Câte maşini electrice au fost livrate în România

Dacia Spring, prima maşină 100% electrică desemnată „Cel mai accesibil vehicul din Europa“ VIDEO

 

 

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare