10.2 C
Londra
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Pictorul grec Alekos Fassianos a murit la vârsta de 86 de ani

Alekos Fassianos, imobilizat la pat de câteva luni la domiciliul său din Papagou, la marginea Atenei, a murit „în somn” după o lungă boală, a precizat Viktoria Fassianou.
 
Artistul şi-a împărţit viaţa între Grecia şi Franţa, unde a studiat litografia la École nationale des Beaux-Arts şi a cunoscut scriitori şi pictori precum Louis Aragon, Matisse şi Picasso pe care i-a admirat mult. 
 
„Toată opera lui Fassianos, culorile care umplu pânzele sale, formele multidimensionale care domină picturile sale, respiră Grecia”, a reacţionat ministrul Culturii Lina Mendoni, care a salutat într-un comunicat „unul dintre principalii contemporani care au pictat elenismul”. 
 
A împlinit 86 de ani pe 25 octombrie, dar a renunţat la pensulă în 2019, afectat de o boală degenerativă, a anunţat familia sa. 
 
Fiica şi soţia sa, Mariza Fassianou, au anunţat atunci pentru AFP deschiderea unui muzeu cu numele său în toamna acestui an, într-un vechi imobil din centrul Atenei, complet reproiectat de artist împreună cu prietenul său arhitectul Kyriakos Krokos.
 
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis i-a adus un omagiu duminică seară pictorului şi poetului, „întotdeauna în echilibru între realism şi abstracţie”. Fassianos „ne lasă o moştenire preţioasă”. 
 
Din Paris la Munchen, din Tokyo la Sao Paolo, operele lui Fassianos au făcut turul lumii. Ele pot fi văzute în muzee de artă modernă din Paris, la Fundaţia Maeght sau la Pinacoteca din Atena. Franţa, a doua sa patrie, i-a oferit distincţia de Ofiţer al Legiunii de onoare şi Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor în 2020. 

Reclama Google

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare