13.1 C
Londra
luni, mai 27, 2024

PNL: Administraţia liberală înseamnă modernizare şi transformarea nevoilor cetăţenilor în proiecte concrete / CNI a semnat contractul de lucrări pentru construirea unei Săli de Sport Polivalente în Municipiul Slobozia

PNL anunţă, joi, semnarea de către Compania Naţională de Investiţii, a contractului de lucrări pentru construirea unei Săli de Sport Polivalente în Municipiul Slobozia. Sala, care va avea o capacitate de peste 2200 de locuri şi o infrastructură modernă, este prima de acest fel din întreg judeţul Ialomiţa. Administraţia liberală înseamnă modernizare şi transformarea nevoilor cetăţenilor în proiecte concrete, afirmă liberalii.

Reclama Google


 

”Administraţia liberală înseamnă modernizare şi transformarea nevoilor cetăţenilor în proiecte concrete. Astăzi, la Compania Naţională de Investiţii, a fost semnat contractul de lucrări pentru construirea unei Săli de Sport Polivalente în Municipiul Slobozia. Sala, care va avea o capacitate de peste 2200 de locuri şi o infrastructură modernă, este prima de acest fel din întreg judeţul Ialomiţa”, scrie PNL pe Facebook.

Valoarea proiectului este de peste 65 de milioane de lei şi finanţarea va fi asigurată prin Compania Naţională de Investiţii, iar durata contractului este de 40 de luni.

 

Potrivit PNL, la semnarea contractului au participat ministrul Afacerilor Interne şi secretarul general al PNL, Lucian Bode, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Atilla, primarul PNL al Municipiului Slobozia, Dragos Soare şi directorul CNI, Manuela Pătrăşcoiu.

 

”Succesul administraţiilor locale liberale se datorează unor politici clare, de dreapta, care promovează proiecte mature de dezvoltare a comunităţilor. Guvernul Nicolae Ciucă susţine administraţiile care au iniţiativă prin programe de finanţare a obiectivelor de interes local. Aceste iniţiative sunt fundamentul dezvoltării României. Cu fiecare proiect de dezvoltare semnat, avem încă o dovadă că liberalii mizează pe investiţii, care sunt motorul dezvoltării sănătoase şi asigură creşterea calităţii vieţii cetăţenilor. Felicitări domnului primar Dragoş Soare pentru implicare şi succes pe mai departe în dezvoltarea de parteneriate solide în beneficiul oamenilor!”, a declarat ministrul Afacerilor Interne şi secretarul general al PNL, Lucian Bode.

 

Sursa – News.ro

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare