12 C
Londra
vineri, aprilie 19, 2024

Popa, BNR: Preţurile energiei s-au transmis rapid în preţul alimentelor

„Presiunile inflaţioniste rămân ample, de data aceasta în spatele evoluţiei inflaţiei au stat produsele alimentare, practic preţurile energiei s-au transmis în alimente, în timp ce serviciile au resimţit mai puţin şocul, fiind mai puţin intensive energetic. Rata de transmisie, influenţa creşterii preţurilor energiei în creşterea preţurilor alimentelor, este foarte rapidă şi puternică. Poate numai cursul de schimb să aibă o rată de transmisie mai mare decât preţurile la energie. Banca Naţională a României încearcă să contrabalanseze aceste „efecte de runda a doua”, generate de preţurile energiei, printr-o anumită stabilitate a cursului. Dobânzile mai mari ne ajută la stabilitatea cursului. Încă suntem la mai puţin de jumătate din rata inflaţiei cu dobânzile, şi cu rate de dobândă de politică monetară mai mici decât în Ungaria, Polonia şi Cehia. Efectele de runda a doua vor continua, iar BNR, ştiind foarte bine că politica monetară nu poate stopa criza energetică sau conflictul militar, a ridicat totuşi dobânda cu 0,5 puncte procentuale”, a scris Cristian Popa.
 
 
El a menţionat că măsurile au fost luate ca la carte. BNR a început din primăvara anului trecut prin oprirea cumpărării titlurilor de stat, controlul ferm al lichidităţii şi creşterea dobânzilor.
 
„Măsurile vor continua, trebuie să continue. Suplimentar, creşterea economică încetineşte, gap-ul pozitiv se închide, diminuând presiunile inflaţioniste de pe partea cererii. Avem o problemă majoră, ce ştim că este dificil de rezolvat în mijlocul unei crize majore (pandemie & război la graniţă): avem doua deficite majore. Acestea sunt problemele fundamentale. Am intrat în pandemie cu cele mai mari deficite, ieşim din ea la fel”, a mai arătat Cristian Popa.
 
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 10,15% în luna martie 2022, de la 8,53% în februarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, cele alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Reclama Google

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare